1000 euro premiu pentru studenţi şi jurnalişti

24 Martie 2012 este Ziua Mondială de luptă împotriva tuberculozei. Cu ocazia aceasta, Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate (CPSS) organizează un concurs de materiale jurnalistice cu tema „Vreau o lume fără tuberculoză”. Concursul li se adresează tuturor jurnaliștilor, precum și studenților la jurnalism sau știinţe ale comunicării, dar și studenţilor facultăţilor de imagine și regie de film și TV care doresc să realizeze un material audio-video cu durată cuprinsă între 3 și maxim 10 minute pentru campania de luptă împotriva tuberculozei.

Data limită pentru înscrierea participanţilor și primirea materialelor este 19 martie 2012. Procesul de jurizare se va desfășura în perioada 20-21 martie. Câștigătorii vor anunţaţi pe site-ul www.tbnews.ro, în data de 22 martie. Premiile vor fi înmânate câștigătorilor în data de 23 martie. Va fi ales un singur câștigător, iar premiul va avea valoarea de 1000 de euro. În cazul unei egalități între participanți pot fi acordate mai multe premii sau premii speciale în limita fondurilor disponibile. Pentru mai multe detalii puteți accesa site-ul Centrului pentru Jurnalism Independent  – www.cji.ro.

de Carla Berneanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *