Este târziu. Inspirație nu am. Cu un ochi mă uit la televizor, iar cu celălalt în laptop. Mă chinui să fac un text de 1000 de semne. Nu știu, nu știu și iarăși nu știu ce să scriu astfel încât să exprim un sentiment de, ups era să îl numesc, nu am voie. Cititorii trebuie să îl descopere singuri. Nu cred că o să iasă ceva bun, dar merg înainte.
Mă învârt în pat, dar idei tot nu îmi vin. Oare cuvintele pe care eu le scriu aici sunt bune? Habar nu am. Mai arunc un ochi pe geam și iar încep să scriu. Azi nu va mai fi frumos ca ieri, nu cred că va fi o zi reușită. De facultate, nu știu ce să zic. Parcă nici de ea nu prea am chef. Aștept vara, dar o aștept degeaba. Mai e pâna vine, mai trebuie să treacă și o primăvară înainte.
Pe tavan nu scrie nimic, pe pereți sunt doar cai vrezi. Trebuie să mai scriu puțin, dar acest puțin pe care îl mai am este prea lung. Nu se mai termină. Simt că textul meu o să fie cel mai comentat, dar nu mă supăr. Omul din greșeli învață. Merg pe principiul ăsta și sunt atent la absolut tot ce mi se explică atunci când greșesc. Pun punct pentru că nu mai găsesc nicăieri inspirație. Știți despre ce sentiment vorbesc?
Claudiu VOICILĂ
