Good Morning, Vietnaaaaaamm!

Bună dimineața! Nu ție, cititorule, ci Vietnamului. Adrian Cronauer (Robin Williams) salută 
radiofonic și efervescent întreg Saigonul anului 1965. „Gooood morning, Vietnaaaaamm!” 
zguduie plăcut mințile și sufletele soldaților care luptă pe tărâmuri vietnameze în fiecare 
dimineață cu sau fără soare. Armata americană îl aduce pe dj-ul cretan la postul de radio al 
unei tabere din Vietnam pentru o emisiune matinală. Acesta începe să își facă programul așa 
cum vrea și cum îi place, fără inhibiții ori constrângeri, difuzează muzica „decadentă” 
de acasă, rock’n’roll-ul care le mai încălzeşte inimile soldaților și condimentează totul cu 
valuri spumoase de glume originale. Dacă până acum frecvențele difuzau doar ceea ce conducerea 
armatei lăsa să se audă, Cronauer vine cu ceva inedit și mult mai cald pentru un public 
evident copleşit de asprimea războiului.
Lui Adrian nu-i trebuie mult timp ca să își câștige o audiență ridicată și constantă. Soldații îl adoră 
și, pentru două ore, aproape că lasă armele jos ca să râdă ca lumea. Singurii care nu gustă umorul
 dj-ului din Creta sunt ofițerii ce, nu de puține ori, se declară revoltați de umorul nonșalant şi
 ireverenţios al acestuia, considerând că felul lui de a vorbi la microfon afectează grav disciplina 
militară.
Lucrurile se complică atunci când Cronauer începe să vadă adevărata față a războiului, față pe care vrea să o facă „auzită”. Face publică o știre pentru care nu primește acordul superiorilor și asta pune capac. Îi pune capac.
Filmul i-a adus fenomenalului Robin Williams prima nominalizare la Oscar din carieră și s-a 
clasat pe primul loc în box office-ul american timp de nouă săptămâni. Acțiunea cinematografică a înghițit 13 milioane de dolari, număr deloc delăsător având în vedere că încasările totale au atins o sumă de aproape zece ori mai mare decât bugetul filmului: 123 de milioane de dolari.
Cât despre povestea nonconformistului DJ, ea s-a inspirat chiar din realitățile trăite de personajul
 biografic. Fiindcă da, Adrian Cronauer a existat, dragi prieteni, dar isprăvile lui au suferit 
semnificative operaţii cosmetice sub bisturiele „chirurgilor” de la Hollywood. Cronauer însuşi
 estima că filmul reproduce cu o acuratețe de sub 50% adevărata lui experienţă vietnameză. 
El crede că, dacă ar fi făcut numai jumătate din ceea ce-şi permite personajul din film, ar fi ajuns
 negreşit în fața Curții Marțiale. Astfel că, după vizionare, nouă nu ne rămâne decât să ne bucurăm 
că uneori filmul bate viaţa. Şi astfel, în loc de căscaturi infinite, în sălile de cinema se
 aud hohote interminabile de râs.
Filmul este în regia lui Barry Levinson. Din distribuție fac parte și Forest Whitaker, Danny Aiello, 
J.T. Walsh, printre mulți alții. Războiul din Vietnam a avut loc între 1 noiembrie 1955 
 și 30 aprilie 1975, căderea Saigonului. Războiul a fost purtat între Republica Democrată Vietnam
 (Vietnamul de Nord), sprijinită de China și Uniunea Sovietică, și Republica Vietnam
 (Vietnamul de Sud), sprijinită deStatele Unite. Conflictul s-a încheiat cu înfrângerea Vietnamului 
de Sud și unificarea țării sub conducere comunistă. Trupele americane s-au retras din Vietnam, 
războiul fiind considerat unul dintre marile eșecuri ale politicii externe americane.


                                                                                                                         Lavinia ARANGHEL

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *