Economia pe englezește

Studenții specializărilor cu predare în limba engleză de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) au avut șansa să învețe de la un profesor străin în perioada 24-29 martie.
Specializările Finanţe, Bănci şi Economie şi Afaceri Internaţionale l-au avut ca invitat pe prof. dr. Eleftherios Thalassinos, de la Universitatea din Piraeus, Grecia. Aflat pentru a doua oară în calitate de membru al colectivului de cadre didactice al specializărilor cu predare în limba engleză, el a ținut cursul de Macroeconomie.

La finalul perioadei, el s-a declarat mulțumit de studenții de la FEAA: „Mi s-au părut foarte interesanţi şi silitori. La un moment dat i-am rugat să rămână în timpul pauzei ca să îşi scrie tema. Şi au făcut asta. Sunt foarte serioşi, vor să înveţe. În special studenţii străini”.

Prezenţa profesorului străin i-a cam alarmat pe studenţi. „La început au fost cam speriaţi pentru că ştiau ceva despre mine. Puţin speriaţi. Dar după zece minute petrecute împreună au început să se simtă mai bine. Am şi glumit cu ei.”, a adăugat profesorul. Martin Aguiyi, unul dintre studenţii lui de la Afaceri Internaționale confirmă acest lucru. „Înainte să începem cursul, erau speriaţi (colegii- n.r.), dar după ce am început şi până la pauză ne-am obişnuit cu el. Eram foarte fericiţi. L-am ascultat, i-am pus întrebări şi el ne-a răspuns cu mare plăcere”.

„Nu cred că are destul timp să ne spună tot ce are de spus”

La finalul experienţei, studenţii au fost bucuroşi de prezenţa cadrului didactic la curs. „Când  l-am văzut pentru prima oară, din statura şi cunoştinţele lui mi-am dat seama că voi învăţa ceva. A fost o oportunitate pentru mine pentru că m-a ajutat să văd economia într-un alt mod.”, a adăugat fericit Martin.
 „Aş vrea ca universitatea să-i dea mai mult timp să comunice cu noi, pentru că nu cred că are destul timp să ne spună tot ce are de spus”, a dorit să sugereze Martin.

Spre bucuria studenţilor, profesorul a asigurat că va reveni în luna mai pentru a continua să predea la FEAA.

Eleftherios Thalassinos este cadru didactic al Universităţii din Piraeus, doctor în Metode cantitative la Universitatea Illinois din Chicago din 1983, MBA în Afaceri Internaționale la DePaul University Chicago din 1979, B.A. în economie la Universitatea din Atena din 1976, editor și fondator al European Research Studies Journal din 1998 – publicație internațională indexată în EconLit.

Alexandru GOȘEA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *