Ce am schimba dacă am putea


    
 Fiecare student și-a imaginat universitatea la care va studia. Fiecare student ar schimba câte ceva dacă ar putea. Haideţi să vedem ce spunem noi, studenţii craioveni despre cum ne este şi ce am face.


     Ileana Carolina Prună (Matematică și Științe ale Naturii, I) și-a imaginat universitatea, ca fiind „o clădire foarte mare, decorată mult mai frumos decât aceasta”. Pentru ea, clădirea îi „pare mult prea veche ”, iar orele de curs sunt „prea lungi ”.

     Pentru studenții din anul I, nu este ușor să se descurce într-o asemenea clădire. Aceștia găsesc foarte greu sălile de curs: „Credeam că nu o să învăț sălile astea nici până-n veacul cel viitor!”, a spus Maria Pestrițu (Științe Politice, I ).

     Pentru Mihaela Pătru (Traducere și Interpretare, I) nu a contat atât de mult „clădirea în sine”, ci s-a gândit „doar la anii pe care voi urma să-i petrec acolo și cum mă voi descurca”.

     Andreea Palcue (Engleză-Germană, II): „În primul rând clădirea, cum arată. În al doilea rând, sălile și în al treilea rând, profesorii și cum predau ei. Nu folosesc nicio formă de învățământ ca în alte părți. Eu am venit cu Erasmus, și avem un cu totul alt stil în Franța”.

     Elena Mădălina Bonea (Comunicare și Relații Publice, I) a fost de acord să ne spună părerile ei legate de Universitatea din Craiova: „Consider că ar trebui să se investească mai mult în renovarea sălilor de curs”.
Teona ȘIMON

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *