Au început înscrierile la Fizică

           Pe 13 iulie au început înscrierile pentru Departamentul de Fizică din Craiova, Facultatea de Matematică şi Ştiinţe ale naturii, Universitatea din Craiova. Departamentul dispune de 65 de locuri la buget plus 5 la taxă pentru specializările Fizică, Fizică Informatică și Fizică Medicală.


„Există o cerere de circa 1000 de fizicieni medicali”

„Educația se face în laboratoare ultramoderne, iar studenții au șansa să facă practică de specialitate în Craiova la CEZ, PETROM, centrele de analiză ale Spitalului Județean, dar și în alte orașe precum Slatina, Râmnicu-Vâlcea, Drobeta Turnu-Severin etc. Departamentul oferă o formare completă, modele de gândire și de progres. Absolvenții pot lucra în fizică informatică sau fizică medicală, domenii foarte căutate azi, spre exemplu la momentul actual există o cerere de circa 1000 de fizicieni medicali”,  a spus  conf.univ.dr. Eugen-Mihăiță Cioroianu, directorul Departamentului.

               Toți cei care vor să se înscrie la Departamentul de Fizică din Craiova, Facultatea de Matematică şi Ştiinţe ale naturii, Universitatea din Craiova, o pot face în intervalul 13.07.2015 – 26.07.2015.

Şcoala românească de fizică, cea mai bună din Europa

Aşa cum arată www.adevarul.ro, anul acesta România, cu cele cinci medalii obţinute la Olimpiada Internaţională de Fizică, a urcat pe primul loc în Europa, şi pe locul 10 în lume. „În ciuda dificultăților materiale și a multor piedici, școala românească de fizică se află printre primele din lume”, declara președintele Klaus Iohannis pentru Cotidianul http://www.cotidianul.ro/iohannis-scoala-romaneasca-de-fizica-printre-primele-din-lume-257058/, cu prilejul unei vizite la Centrul de Cercetare ELI-NP de la Măgurele.
Adela SCURTU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *