A dat scenele lumii pentru Craiova, Gian Luigi Zampieri: „O bună cultură, talentul și îndemânarea nu se pot cumpăra”

Cine este omul care preferă Craiova în locul Romei? Este unul din ultimii discipoli ai maestrului Franco Ferrara (personalitate marcantă al secolului 20, excepțional dirijor și talentat profesor) și și-a perfecționat cariera cu numeroși muzicieni importanți si renumiți. A dirijat numeroase prestigioase orchestre pe scenele Italiei, Braziliei, Israelului, Poloniei, Angliei şi chiar României. În prezent este dirijor oaspete al Filarmonicii din São Carlos (Brazilia) și dirijor al Filarmonicii Oltenia din Craiova.

 

Adriana Enculescu: Aveți o carieră bogată în spate. Ați dirijat pe numeroase scene ale lumii. Cum este să cântați pe scena Craiovei?

Gian Luigi Zampieri (GLZ): Relația mea cu România a început acum mulți ani, mai precis, acum 18 ani. După ce am câștigat un concurs de dirijat în Italia, am fost invitat să dirijez Filarmonica G. Enescu din București. A fost în decembrie 1998. A fost prima mea călătorie în România. Pentru mine, România e ca a doua mea casă de muzică pentru că, cunosc foarte mulți muzicieni de generația mea. Pe scena din Craiova mă simt ca acasă, atmosfera de aici este foarte prietenoasă și plăcută. Îmi place orchestra în care pot crea dialog. În trecut, dirijorul trebuia doar să întrebe sau să dea ordine. Acum trebuie să intri în mințile altor oameni, pentru că nu poți cere ceva unui om dacă nu știi că are ce vrei să-ţi dea. Trebuie să știi cu cine ai de-a face. Să-i cunoști. Nu e simplu, pentru că uneori lucrez și cu 70 de oameni într-o orchestră. Nu poți întotdeauna să rămâi în istorie, dar poți să rămâi o amintire plăcută pentru oameni. Şi asta e mai valoros. După mulți ani, când te reîntâlnești cu ei, să descoperi că încă au o amintire plăcută despre tine şi de timpul petrecut împreună.

A.E: Ce v-a adus în Craiova?

GLZ: Când am ajuns pentru prima oară în Craiova, acum 15 ani, a fost pentru că domnul Ungureanu, directorul artistic al Filarmonicii Oltenia, m-a invitat. Apoi vizitele mele în Craiova au continuat. Ultima a fost în 2005. Doar ce mă întorsesem din Brazilia când Vlad Drăgulescu, managerul Filarmonicii Oltenia, mi-a zis că muzicienii Filarmonicii își amintesc de mine, de concertele mele de acolo de acum mulți ani. Şi m-a surprins pentru că, în 11 ani, câti trecuseră de atunci, trec mulți dirijori oaspeți pe la Filarmonică, iar ei nu mă uitaseră.M-a întrebat dacă vreau să vin din nou în Craiova pentru a dirija din nou orchestra Filarmonicii. Am fost interesat. Apoi am aflat că am zbor direct la Craiova. Și că drumul Roma-Craiova durează la fel ca cel pe care îl făceam în fiecare zi cu trenul până la Frosinone, unde predam la Conservator. Apoi am ajuns în Craiova. Am observat noul aeroport, apoi când m-am urcat în taxi, am văzut un oraș total diferit de ceea ce văzusem în 2005. În locul hotelului Jiu, era hotelul Ramada. Apăruse Centrul Vechi, Calea Unirii era schimbată. În Piața Mihai Viteazul era o fântână. Totul se schimbase. Totul mi s-a părut ca un scenariu dintr-un film. Arăta așa de diferit. Mi-am zis, ce oraș frumos. Cu nivel european adevărat. Și așa am acceptat să dirijez din nou în Craiova. Apoi i-am spus şi soției mele şi am invitat-o să vină aici. A venit pentru un weekend si de abia așteaptă să se întoarcă. Craiova este diferită în comparație cu Roma care e plină de praf, de trafic și murdară.

A.E: Cum vi se pare publicul craiovean?

GLZ: Îmi amintesc că, în urmă cu câțiva ani, publicul era format din mulți oameni în vârstă. Acum este public nou. Sunt și tineri. Când cântam pe scena din piața Mihai Viteazul, de zilele Craiovei, au fost mulți tineri care s-au oprit să ne asculte. Chiar și copiii mici ce aveau acele trompete de jucărie, s-au oprit să mai sufle în ele. Aveau respect pentru muzică. Chiar dacă nu era genul lor de muzică. Muzica clasică nu este antică, de modă veche, așa cum cred majoritatea tinerilor. Ea are o istorie bogată. Publicul din centru era gălăgios înainte să cântăm. Era multă agitație și zgomot, dar când am început să cântăm, toți s-au oprit. A fost foarte interesant. Pentru că oamenii nu sunt obișnuiți cu muzica clasică. Și publicului trebui să-i dai întotdeauna ceva nou. Și a fost un succes, din punctul meu de vedere.

A.E: Cum este să lucrați cu orchestra Filarmonicii Oltenia?

GLZ: Am posibilitatea să lucrez cu oameni care au pasiune. Când am întâlnit orchestra, am văzut mult entuziasm, mai ales printre cei tineri şi am acceptat provocarea să creez balanță între generații, pentru a ieși un singur rezultat. Şi rezultatul nu e al meu, ci al lor. Rezultatul este pentru dirijor şi pentru public. Dirijorul nu trebuie să iasă în evidenţă, el trebuie să creeze un pod între orchestră şi public. Şi dacă este rezultatul așteptat, dirijorul se îmbogățește pe dinăuntru. Iar pentru asta, trebuie să-i cunoști. Șă le știi numele, să știi ceva despre ei, pentru că dirijorul este un creier ce gândește pentru toți. Dar dacă gândește pentru toți, trebuie să știe cum gândesc toți. Trebuie să fie acest schimb. Fără mine, ei nu pot cânta și fără ei, eu nu pot dirija.

A.E: Ce planuri aveți pentru Filarmonica Oltenia?

GLZ: Doresc să cunosc numele fiecărui muzician și să îmbogățesc repertoriul orchestrei. Un alt lucru e să lucrez la tehnică, expresivitate și omogenitate între partide. Doresc să oferim publicului craiovean ceva frumos, atractiv.

Scaunele care rămân goale în timpul concertelor, pot fi umplute. Nu știu cum, dar dacă noi lucrăm la aceeași masă cu managerul, cu administrația, putem crește activitatea orchestrei, prin turnee, înregistrări. Doresc ca Filarmonica Oltenia să devină vizibilă. Unind experiența celor în vârstă cu tăria celor tineri, putem să atingem acest obiectiv. Eu cred că ei sunt în stare să facă lucruri mărețe. Am simțit în orchestră ceva fierbând. Ceva ce așteaptă să iasă afară. Au pregătirea necesară, au talent și pot fi rezultate foarte bune.Putem să creștem numărul concertelor. Ei pot să lucreze mai repede, sunt isteți. Aș vrea să-i provoc să aibă libertatea să cânte mai multă muzică. Avem șansa să oferim diferite tipuri și stiluri de muzică. Orchestra are o variație mare de repertoriu. Poate cânta de la muzica barocă la cea modernă. Avem planuri interesante. Și am încredere în rezultate. Lucrăm împreună pentru binele Filarmonicii. Eu am vârsta să mă pensionez. Dar nu o fac, pentru că muncesc din pasiune. Am început de la 13, și acum împlinesc 51 de ani.  Pentru mine, oportunitatea de a lucra cu Filarmonica Oltenia însemnă să nu-mi arăt vârsta. Eu mă simt foarte tânăr. Și eu cred că muzica ajută. Să fii activ în muzică.

A.E: Cum reușiți să îmbinați cariera cu viața dumneavoastră personală?

GLZ: Activitatea, cariera și viața privată te ajuta să nu îmbătrânești. Soția mea, de asemenea este muziciană. Ea cântă la vioară. Așa că ne înțelegem reciproc. Anul trecut, de exemplu, ea a plecat în turneu în China, pentru o lună, și eu am rămas acasă cu câinele nostru. Când ea e mai ocupată, mă ocup eu de treburile casei, gătesc. Eu sunt italian, ea e poloneză, așa că ne gătim reciproc mâncărurile tradiționale, iar câinelui îi plac ambele. Eu studiez noaptea, iar ea ziua. Ne sincronizăm bine.

A.E: Cât timp plănuiți să rămâneți în Craiova?

GLZ: Bună întrebare. Încă mai jonglez cu lecțiile pe care le predau în Italia. Dar eu și soția mea deja am ajuns la concluzia că nu se mai merită să stăm în Roma. Dacă reușim să rezolvăm amândoi cu locurile noastre de muncă  din Roma, ne vom muta în Craiova. Trebuie să ne organizăm viețile în următoarele 6-8 luni. Avem un câine și o grădină ce ne așteaptă la Roma. Dar și aici sunt multe locuri verzi. Și publice. La noi totul a fost distrus. Nu știu de ce. Craiova e plină de flori, iarbă și parcuri. Și luăm în considerare mutatul definitiv în Craiova. Pentru că avem nevoie de pace.Locuitorii acestui oraș pot să se considere norocoși. Pentru că sunt 200-300 de mii de locuitori și orașul acesta dispune de teatru, operă, orchestră și activități intelectuale. Oamenii din Craiova care cred că sunt alte orașe mai mari, mai bune, mai cu multă istorie în spate, precum orașul meu, Roma, ar trebui să se oprească să se mai gândească la asta. Să se bucure de orașul lor. Cu cât orașul tău are mai multe activități intelectuale, cu atât este mai bun nivelul de viață. Nu contează câți bani ai, ci cât de bogat intelectual devii pe zi ce trece. Pentru că o bună cultură, talentul și îndemânarea nu se pot cumpăra.

Adriana Enculescu

15134337_1360843593949176_243579444_n

About Adriana-Sofia

Sunt studentă în anul II la Jurnalism. Îmi place să-mi pun gândurile pe hârtie, să citesc cărți bune și să fiu o influență pozitivă pentru cei din jurul meu. Ador provocările de a căuta și a afla adevărul. Consider că fiecare experiență din viețile noastre ne ajută să învățăm ceva.

View all posts by Adriana-Sofia →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *