De vorbă cu seniorii școlii de automatică şi calculatoare din Craiova

Pe 6 octombrie, Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică a sărbătorit 50 de ani de învăţământ tehnic superior automatic şi 40 de ani de învăţământ tehnic superior de Calculatoare.  La eveniment au participat foşti studenţi, seniori şi creatori ai şcolii de automatică, dar şi reprezentanţi din străinătate. Am stat de vorbă cu câţiva dintre cei prezenţi şi am aflat cum erau cursurile, cum erau studenţii acelor vremuri de început, dar şi care era principala motivaţie de a le preda.

int-2

 

Prof. univ. dr. Marian Gheorghe: „Domnul profesor, după ce s-a terminat festivitatea, la 2 noaptea era pe hol ca să nu deranjeze şi studia”

 

Ce cuvinte vă vin acum în minte, la sărbătorirea celor 50 de ani de Automatică şi 40 de ani de Calculatoare în Craiova?

Marian Gheorghe: Muncă şi iar muncă. Eu am fost în prima promoţie de automatişti. După terminarea facultăţii, am fost reţinut în învăţământul superior din Craiova în 1971. Am muncit că să meargă totul bine înainte.

Cum era atmosfera unui curs de-al dumneavoastră?

Marian Gheorghe: După 1990 predarea se făcea la tablă, cu creta. Nu pot să zic că nu aveam audienţă. Am avut şi după 1990, deşi treburile s-au mai schimbat, tinerii s-au angajat şi veneau mai puţin la cursuri. Dar erau atenţi. Vreau să spun că, după fondarea secţiei de Calculatoare, au venit cei mai buni studenţi în 1976.

Care era legătură dintre profesor şi student în acele vremuri?

Marian Gheorghe: Era o legătură foarte strânsă, făceam excursii, meciuri de fotbal. Studenţii erau altfel, învăţau. Nu aveau atât de multe distracţii. Televiziunea era 2 ore pe zi. Studenţii se duceau într-o sală de la Mecanică şi învăţau. Nu aş putea să zic că după anii 90 trendul acesta s-a păstrat. Cred că asta ar fi şi argumentul pentru care mulţi studenţi nu au mai rămas în învăţământul superior. În fiecare an s-au reţinut studenţii cei mai buni, dar de câţiva ani încoace salariile mari la firme i-au condus spre altceva şi nu au mai vrut să rămână în învăţământ.

Care era principala motivaţie a dumneavoastră ca profesor când va trezeaţi dimineaţa, să vă duceţi să le predaţi studenţilor?

Marian Gheorghe: Întâlnirea cu ei, cu studenţii. Întotdeauna am fost punctual când mă întâlneam cu ei.

Ne puteţi spune o întâmplare demnă de povestit din timpul facultăţii?

Marian Gheorghe: În 1970, eram în Centrul studenţesc de Ştiinţifică şi în anul respectiv am fost la Timişoara la un concurs de realizări studenţeşti, unde printre alţii, a venit şi domnul profesor Belea. Pe mine m-a şocat atunci că domnul profesor, după ce s-a terminat festivitatea, la 2 noaptea era pe hol ca să nu deranjeze şi studia. Nu ştiu câţi ar mai face astăzi aşa.

Aveţi un mesaj pentru studenţii Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică?

Marian Gheorghe: Aş fi foarte bucuros dacă ei ar continuă să frecventeze bibliotecile. Nu tot ce este pe internet este şi bun. E bine să studieze, căci pentru ei o fac.

int

 

Prof. univ. dr. Dan Popescu: „Depinde doar de ei ca să se realizeze în viaţă”

 

Descrieţi cum era atmosfera unui curs de-al dumneavoastră.

Dan Popescu: Erau mult mai puţini studenţi decât în prezent. La Automatică erau doar 50 de studenţi. Relaţiile dintre cadrele didactice şi studenţi erau foarte strânse, practic ne cunoşteau pe toţi pe nume. Astăzi este mai dificil, pentru că studenţii nu mai vin la toate cursurile, mai vin doar la laboratoare, pentru că sunt obligaţi. A fost o perioadă foarte frumoasă. Toţi studenţii se pregăteau foarte bine. Admiterea a fost foarte dură – erau subiecte de olimpiadă care se dădeau la admitere, erau patru probe: trei scrise şi una orală.

Care era crezul studenţilor din acea vreme?

Dan Popescu: Îşi alegeau cu grijă domeniul în care voiau să studieze, nici nu erau posibilităţile de astăzi. Erau interesaţi, pentru că după terminarea facultaţii primeau repartiţii, iar repartiţiile erau în funcţie de medii – cu cât aveau media mai mare, cu atât prindeau un loc mai bun de muncă.

Ce fel de obstacole întâmpinaţi în acele vremuri?

Dan Popescu: Probabil, partea de dotare a laboratoarelor, care nu era la nivelul de astăzi, evident. Condiţiile, căldură, lumină. Atunci, de multe ori se întrerupea lumina câteva ore pe zi sau căldura, dar căldura sufletească a profesorilor şi relaţiile dintre colegi erau deosebite. Organizam excursii împreună cu profesorii, cu studenţii de la alte facultăţi în fiecare an. A fost o perioadă deosebită.

Ce motivaţie aveţi dumneavoastră să mergeţi să le predaţi studenţilor?

Dan Popescu: Este meseria pe care mi-am ales-o, pentru că eu mi-am dorit să ajung în învăţământ, am simţit atracţia pentru această meserie de dascăl. Este o plăcere să fiu în faţa studenţilor, să le transmit cunoştinţele mele şi să constat, într-adevăr, că ei se uită la mine şi comunicăm, pun întrebări, reuşim să aducem noul în cadrul cursului nostru.

Ne povestiţi o întâmplare pe care aţi trăit-o cu studenţii sau din studenţia dumneavoastră?

Dan Popescu: Mi-am adus aminte ceva drăguţ: cu doi colegi de-ai mei, care au avut la proiectul de diplomă de realizat un voltmetru numeric. Unul dintre profesorii din comisie, înainte de începerea prezentării, a intrat în laborator şi i-a întrebat dacă au prevăzut şi un manual de depanare pentru acel voltmetru. Colegii mei au spus că nu, n-a fost nevoie, pentru că e foarte simplu, ştiu să-l depaneze, că ei l-au realizat. În timpul prezentării, tehnicianul de acolo a conectat voltemetru la 380 în loc de 220, atunci, evident, acesta s-a ars, iar profesorul respectiv le-a spus: acum depanaţi-l fără manual de depanare.

Un mesaj pentru actualii studenţi.

Dan Popescu: Eu le doresc studenţilor să fie conştienţi că angajarea lor depinde de ceea acumulează în timpul facultăţii. Facultatea le oferă doar o deschidere spre mediul economic, ei vor continua să se perfecţioneze la locul de muncă. Le doresc să fie ambiţioşi, au o şansă foarte mare, pentru că facultatea are nişte specializări atractive pe piaţa muncii. Depinde doar de ei ca să se realizeze în viaţă. Le doresc mult succes.

int-3

 

Prof. ing.dr. Vladimir Răsvan: „Primul din 60 alege din 60 de posturi, ultimul din 60 ia ce au lăsat ceilalţi 59, e logic”

 

Ce motivaţie aveaţi dumneavoastră să mergeţi să le predaţi studenţilor?

Vladimir Răsvan: Poate şi fiindcă eu veneam din industrie, motivaţia era, în primul rând, să le transmit ce ştiu eu, să le arăt că pot să ştie şi ei că este interesant şi că pot să facă mai bine.

Cum aţi caracteriza studenţii acelor vremuri?

Vladimir Răsvan: Studenţii acelor vremuri erau motivaţi de două lucruri. Studenţii de până în 1990 erau motivaţi de repartiţie – cu cât avei note mai mari, cu atât aveai şanse să obţii nu ştiu dacă un post mai bun, dar puteai să alegi din toate, pentru că repartiţia se făcea în ordinea mediilor şi primul din 60 alege din 60 de posturi, ultimul din 60 ia ce au lăsat ceilalţi 59, e logic. A doua motivaţie era următoarea: ieşim ingineri, ne ducem în primul rând la uzină ca să rezolvăm probleme tehnice, să facem tehnica să fie mai bună – asta era motivaţia la cel puţin 90% dintre colegii pe care i-am avut eu ca student şi din studenţii noştri.

Aveți un mesaj pentru studenţi?

Vladimir Răsvan: Actualilor studenţi le spun ceea ce le spuneam tuturor: să înveţe cât mai bine, cât mai mult din toate, pentru că nu se ştie când le vor folosi.

 

Amelia Tuță și Mihăiță Avram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *