Târgu-Jiu. Orașul în care s-a născut și a crescut timp de 19 ani. După terminarea liceului ajunge Universitate din Petroșani unde urmează studiile de licență (n.r. Inginerie Electrică) timp de patru ani. Alexandru F. alintat Alexu este în prezent, masterand în anul II, la Exploatarea Instalațiilor Electrice Industriale. Aproximativ șase luni a căutat și a tot căutat un job. De circa un an este lucrător comercial la un nou market care s-a deschis în Târgu-Jiu, în primăvara lui 2017. Pe la facultate dă de două-trei ori pe lună „că este foarte lejer la master”. Alexandru mărturisește totuși, că avea alte așteptări de el, dar „În ziua de astăzi este foarte greu!”.
Sună alarma. Ora șapte. Afară-i răcoare și-i ceață. E duminică. O nouă zi de muncă. Azi e schimbul unu. În jurul orei opt iese pe poarta casei. Pornește pe jos ca de fiecare dată. Grăbește pasul, ca să ajungă la timp. În nici jumătate de oră e în fața magazinului. Nușa, una dintre colegele lui, așteaptă la ușă și soarbe din când în când din paharul cu cafea. „Buuună, Nușa!”, o salută Alexu. Cei doi rămân afară. O așteaptă pe șefa de tură, Adriana, ca să deschidă market-ul. Până una, alta încep să vorbească despre vremea ploioasă de ieri, despre posibilitatea schimbării programului în weekend. Încet, încet vin și ceilalți angajați. „Alex, iar mă ții la ușă?”, întreabă Florin, omul de la pază. Stârniți de faptul că unul dintre colegi e membrul unui partid, încep să discute despre politică.
La nouă fără zece apare Adriana, în sfârșit, și toți pleacă la vestiar să își lase lucrurile și să se schimbe. Alexu e îmbrăcat lejer: tricou roșu cu numele firmei pe piept, pantaloni sport, gri și adidași.
Afară, în fața ușilor închise se adună vreo 5-6 persoane care așteaptă deschiderea de la ora nouă. „Toată lumea se uită la ceas.”, remarcă o femeie cu părul mov. La fără un minut ușile sunt deschise de bărbatul de la securitate. Camerele de supraveghere sunt aproape peste tot. Magazinul, depozit cu deschidere, are marfa expusă pe rafturi în cutii de carton ori de plastic sau stau pe paleți ori în lădițe de plastic.
Azi sunt cam zece persoane pe tură. Fiecare lucrător își preia raionul său. Alexu lucrează la ultimul raion, aflat în partea dreaptă cum intri în magazin. Așa cum îi place lui să spună este „băiatul de la raionul zece, băiat de nota zece”. Ulei, făină, cornuri sunt doar câteva dintre alimentele care stau pe rafturile raionului zece. Alexandru începe să aranjeze marfa, „trage produsele în față”. Treptat, înăuntru se strâng tot mai mulți clienți. E un du-te-vino continuu. Niciodată magazinul nu-i gol. Oamenii nu se opresc la 2-3 produse, ci cumpără cât mai mult. Unii chiar umplu coșul, iau tot mai multe baxuri.
Alexu continuă să își facă treabă. Nu stă în loc. Ba e într-un capăt la raionului, ba e în celălalt. Nu are o ordine în care lucrează. „Dacă văd ceva care îmi sare în ochi și trebuie făcut, fac.”, mă lămurește el. Are nasturii desfăcuți și poartă la gât ecusonul de serviciu pe lanțul căruia are agățată cheia de la vestiar. Cu mâneca de la tricou își șterge picăturile de transpirație de pe frunte.
Un individ cu ochelari de soare îl oprește din mers pe Alexu, mai, mai să-l tragă de mânecă, în timp ce se îndreaptă spre capătul raionului. „Alo! Care-i mălaiul ieftin?”, întreabă bărbatul aflat chiar în fața pungilor cu mălai. După ce Alexu îi dă o mână de ajutor, clientul ia patru pungi ieftine (1 leu și 25 de bani) și își vede mai departe de cumpărături, cu nevastă-sa. „Tati, fasole la pungi aveți?”, trece în fugă un alt cumpărător. „Nu toată lumea mulțumește. Nu toată lumea are bunul-simț.”, recunoaște Alexu, care trece cu vedere și-și continuă munca. După ceva timp se murdărește pe tricou de făină. „Mă schimb, dar nu de fiecare dată când mă murdăresc. Ar trebui să îmi dea 20 de tricouri.”, spune în glumă Alexu.
Aproape de 11:30 urmează pauza de masă. „Vii cu mine la masă?”, întreabă una dintre angajate. Se strâng 3-4 persoane, împreună cu Alexandru, și merg să mănânce. În magazin rămân alți angajați care trebuie să se ocupe de clienți, de raioane în timp ce ei își potolesc foamea. După mai bine de jumătate de oră revin la treabă.
Marfa e ca și aranjată după ceva timp. Asta până când produsele desfăcute se vând. Atunci Alexu trebuie să o ia de la capăt. Între timp își mai ajută colegii. Merge la Mari și pune pe rafturi, paste făionase ambalate în saci de vreo 10-15 kg.
După ora 15 nu mai este la fel de aglomerat. Clienții se răresc. E momentul în care Alexandru face cumpărături. Pufuleți, cornuri, turtă dulce. Asta ia pentru acasă, dar nu întotdeauna, ci doar atunci când are poftă. După ce trece de casa de marcat, e verificat de Florin ca nu cumva să aibă în plasă mai multe produse decât pe bon.
Spre sfârșitul programului Ștefan și Alexu strâng ultimele cărucioare de prin parcare. O căţeluşă intră în magazin. Îi dau de mâncare. Animalul cu coada tăiată și ușor prăfuit, primește un pliculeț de hrană. „Uite, bă, la el. Parcă nu a mai mâncat toată viața lui”, „Vezi, Ștefane?”, „Eu îl iau acasă. Mă ajuți să îl bag în portbagaj?”- vorbesc băieții în timp ce se uită cât de repede înfulecă patrupedul, bucățile de carne.
Aproape de ora 17 se anunță închiderea. Ultimii clienți pleacă. Alexu urcă la vestiar și în mai puțin de un sfert de oră coboară și pleacă acasă. Mâine o ia de la capăt până va găsi portița de scăpare spre un drum mai bun, pe care o caută în fiecare zi.
Luiza FEROIU