Am stat de vorbă zilele acestea cu o profesoară de matematică, dragă mie, care m-a făcut să înțeleg matematica, prin modul său de predare, calm și cu o vocea caldă. De aproape 30 de ani, la catedră, Dorina Goiceanu-profesoară de matematică are același entuziasm și acum când intră într-o clasă de elevi. Prof. Dorina Goiceanu este director și predă la Școala Gimnazială „Decebal”, nr. 12 din Craiova.
Roberta Rupa: În matematică 1+1=2. Cât de bine sunt organizate lucrurile în învățământ?
Dorina Goiceanu: Depinde la ce te referi. Dacă este vorba despre procesul de învățământ, să zicem că este bine organizat. Dacă este vorba de planificările care se fac pe termen lung, atunci lucrurile stau altfel.
R.R: V-ați fi gândit vreodată să plecați în străinătate, să predați acolo?
D.G: Poate. Imediat, după revoluție. Nu, după aceea.
R.R: Ce este diferit la sistemul nostru de învățământ față de cel al celor din afară?
D.G: Foarte multe. Al nostru este mult mai teoretic. Și, deși pare că este mai bun, aceeași bază teoretică este un dezavantaj pentru elevi. În momentul în care îi predai elevului cunoștințe abstracte, este mai puțin probabil să le rețină pe termen lung sau să fie motivat, să le învețe. Această îndreptare, aplecare a sistemului românesc către teorie este neeficientă. Poate fiprivită eficient pentru învățământul superior, uneori dacă oamenii sunt „canalizați” către zona de cercetare, dar este complet ineficientă pentru învățământul universitar, fiindcă volumul de cunoștințe teoretice este foarte mare, aplicabilitatea acestora, nu întotdeauna e evidentă, iar numărul de ore al copiilor pe săptămâna este nepermis de mare. Nu e normal ca un copil să stea șase ore pe zi într-o clasă.
R.R: Dacă nu v-ați fi făcut profesor, ce meserie ați fi ales?
D.G: Scriitor.
R.R: De ce?
D.G: Nu știu. Și profesia de profesor, și cea de scriitor sunt pasiuni.
R.R: Ce v-a motivat să rămâneți aici ca profesor?
D.G: Exact ce spuneam. Fac meseria asta din pasiune.
R.R: A fost un moment în care ați vrut să renunțați?
D.G: Nu, nu. Au fost momente când poți fi dezamăgit, asta da. Dezamăgit de faptul că ai fost un optimist de aici pân’ la Dumnezeu, și-napoi, iar așteptările tale în învățământ nu s-au materializat. Pentru că învățământul nu a luat-o înainte, a luat-o în jos, în ultimii ani, și o ia în continuare dacă vrem sa vedem realitatea. Calitatea oamenilor care intră în învățământ este din ce în ce mai slabă, din păcate, din motive sociale, nu din alte motive. Eu când am intrat în învățământ, decât șefii de promoție prindeau orașele. Acum intră cei care duc „trena” mediilor în facultăți. Este o mare diferență.
R.R: Cine a fost modelul dvs. în viață? Cine v-a influențat?
D.G: N-aș putea spune că am avut un model, dar am oameni pe care i-am respectat întotdeauna și cărora le datorez foarte multe din ceea ce sunt eu astăzi. Am oameni care m-au învățat carte și m-au învățat bine. Și aici vorbesc de foștii mei profesori de matematică. Am fost o norocoasă, am avut doi profesori foarte buni, și în gimnaziu, și în liceu. Este vorba de prof. Ion Vava-gimnaziu și prof. Iuliana Coravu-liceu, niște oameni excepționali, profesioniști desăvârșiți,care m-au făcut să-mi placă matematica, fără să fi crezut că o să-mi placă vreodată. Deci virajul a fost din cauza oamenilor pe care i-am întâlnit.
R:R: Ce sfat le-ați da tinerilor care vor să devină viitori profesori?
D.G: Că trebuie să-ți placă ceea ce faci. Nu poți fi profesor dacă nu-ți place ceea ce faci. Trebuie să vrei să faci asta, să vrei să-i înveți pe alții. Un profesor trebuie să vrea să-i învețe pe ceilalți, nu trebuie să le arate că ceilalți nu știu, pentru că întotdeauna știu mai puțin decât tine, ei, elevii. În majoritatea cazurilor, ar trebui să știe mai puțin decât tine, dar e o meserie care, dacă n-ai acolo un ceva în suflet pentru ea, nu sfătuiesc pe nimeni să vină în învățământ. R.R: Cum susțineți copiii care au mai puțină încredere în ei?
D.G: Încrederea se construiește. Dacă îi arăți unui copil că poate, el își câștigă încrederea, nu tu, că n-ai posibilitatea să-i dai încredere. Tu, cel puțin, poți să-i arăți că și el poate. Și pentru el există o ștachetă, pe care o poate atinge, pe care o poate depăși, iar ștacheta asta e aici (n.r. jos), mâine poate fi mai sus. Secretul este să nu-i spui: „Tu nu poți.”, secretul este să-i spui: „Și tu poți dacă vrei!” Secretul este la el, nu la tine.
R.R: Dacă ați fi la început de drum, în vremurile acestea, ați mai avea același entuziasm având în vedere că s-au schimbat foarte multe?
D.G: Am avut extrem de mult entuziasm, la început, am în continuare foarte mult entuziasm și acum. Aș intra tot în învățământ și acum, n-aș face altă meserie, dar probabil că m-aș duce către Universitate.
R.R: Care sunt cele mai relevante rezultate ale elevilor dvs.?
D.G: Am un băiat care este profesor universitar în Statele Unite. Altul este maior în armată, a terminat Academia Militară. Atunci se intra la Academie cu o medie foarte mare la matematică. Era o concurență mare. Mai am copii care sunt profesori universitari, aici în România. Asta înseamnă că m-au depășit pe mine. Mai este o fată, care lucrează la Ambasadă în Statele Nordice. Am copii care sunt medici pentru că bacul se ia înainte de a te duce la Medicină (râde). Cred că cel mai mare rezultat este atunci când un copil te întâlnește pe stradă, și traversează strada să te salute, asta înseamnă un rezultat.