Profesor Cristina Lozan: „Marea majoritate a copiilor au părinții plecați, deci nu există sprijin moral și psihic…”

Cristina Lozan este profesor de discipline economice la Colegiunl Naţional Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova. Cu o experiență de 26 de ani în domeniul educației, a instruit și format multe generații și ne-a vorbit despre ceea ce le trebuie profesorilor pentru a reuși în acest domeniu.

Loredana Burada: Majoritatea profesorilor spun că și-au ales această meserie pentru că le plac copii, care este motivul pentru care dumneavoastră ați ales această profesie?

         Cristina Lozan: Într-adevăr, principalul motiv pentru care îți alegi această profesie vocațională este pentru că îți dorești să lucrezi cu copii, în afară de asta pentru mine a fost și dorința de a schimba ceva în acest sistem. Eu am fost elev într-o altă perioadă, când învățământul avea o altă structură și obiectivele erau altele.

L.B: Aveți mulți ani în învățământ, care considerați că sunt cele mai mari probleme în acest domeniu?

         C.L: În prezent, cea mai mare problemă din punctul meu de vedere este ducerea în derizoriu a acestui domeniu și anume faptul că nu se mai fac investiții nici în resursa umană, nici în infrastructură, nici în tehnologii.

L.B: Ați avut un profesor care v-a inspirat să alegeți această meserie și cum a făcut asta?

C.L: Da, am avut-o pe doamna învățătoare, care era atât de frumoasă, iar eu în clasa a II-a am considerat că dacă o să ajung învățătoare o să fiu la fel de frumoasă ca ea și mi-am dorit foarte tare asta.

L.B: Știu că ați plecat în diverse țări, ce ați învățat și ați putut aplica dumneavoastră la clasă din modurile de predare pe care le-ați văzut?

         C.L: Într-adevăr, am fost plecată în peste 10 țări, în diverse proiecte, am încercat să aplic cât am putut la colectivele noastre de elevi lejeritatea, plăcerea copiilor de a se afla în sala de clasă, comunicarea, înțelegerea, empatia, lucruri care se pare că lipsesc chiar și în prezent profesorilor de toate vârstele.

L.B: Ce amintire frumoasă aveți din toți acești ani la catedră?

         C.L: În primi ani din carieră, tânără fiind, făceam naveta și eram suplinitoare la o școală din mediul rural, aveam niște copii care erau considerați cu probleme. Proveneau din medii să zicem defavorizate, printre ei se afla un copil cu grave probleme de sănătate și fizic și psihic, nu prea vorbea și avea deficit de atenție. Neavând părinții cu cine să îl lase acasă îl aduceau la școala, cea mai mare satisfacție, cu toate ca au trecut 26 de ani de atunci și încă rămâne cea mai mare satisfacție a mea ca om și ca dascăl este faptul că la serbarea de Crăciun acel copil a reușit să spună pe limba lui „Moș Crăciun cu plete dalbe.”, moment în care atât eu cât și mama lui am plâns toată serbarea, copilul nefiind capabil până la momentul respectiv să își pronunțe numele.

suntem pe undeva obligați să ne plafonăm.”

         L.B: Sunt convinsă că au existat mai multe momente frumoase, dar ați avut un moment în carieră pe care îl regretați?

         C.L: Legat de școală, de actul educațional da. A fost momentul în care am crezut că pot schimba ceva, am hotărât la un moment dat să plec în străinătate să profesez acolo, apoi am renunțat la acest gând care încă mă bântuie și faptul că suntem pe undeva obligați să ne plafonăm, adică avem atâtea cunoștințe și atâtea metode moderne pe care din păcate nu le putem aplica la clasă pentru că nu avem infrastructura necesară.

         L.B: Se tot schimbă generațiile de profesori, ce schimbări vedeți în sistem?

C.L: Lipsa de interes a tinerilor care vin în sistem doar pentru faptul că ei consideră că se câștigă ușor banii, că au mult timp liber. Nu au suficientă răbdare chiar dacă au cunoștințele necesare, nu au suficiente cunoștințe pedagogice pentru a putea accepta și pentru a putea fi acceptați în colectivele de elevi și se pare că după primele întâlniri cu elevii clachează și fizic și psihic.

L.B: Care sunt diferențele dintre generațiile de acum 10 ani și cea de acum?

C.L: Faptul că nu mai au sprijinul moral și psihic al familie. Marea majoritate a copiilor au părinții plecați în străinătate, deci nu există acest sprijin moral și bine înțeles că elevii sunt debusolați și își pierd interesul față de educație, consideră că școala nu le mai oferă suficiente motive pentru a frecventa.

L.B: Elevii sunt atrași de tot felul de informații de pe internet și mult mai puțin de informațiile date de profesor în clasă, cum încercați să îi țineți activi la ore?

         C.L: Tocmai pentru faptul că sunt atrași de informațiile de pe internet utilizăm internetul și informațiile de pe acesta la clasă și astfel împletim informațiile din manuale cu cele de pe internet.

L.B: Știu că aveți un mod interacriv de a vă desfășura orele, acest mod este atractiv pentru noile generații de elevi?

         C.L: Din ce în ce mai mult, credeam că se va devaloriza metoda mea personală de predare, dar se pare că încă mai prinde și la noile generații, încă pot să îi mai păcălesc.

         L.B: Ca profesor cu atât de multă experiență în domeniu, ce sfaturi le-ați da viitorilor profesori?

         L.C: Să nu se îndrepte către acest domeniu dacă nu au atracție pentru el, dacă nu simt, pentru că este o meserie vocațională.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *