Ce cursuri opționale doresc studenții în Universitate

Opționalele sunt cursuri pe care universitatea le oferă studenților în funcție de necesitățile comunității. Pentru universitate, opționalele reprezintă posibilitatea conturării identității proprii, iar pentru cadrele didactice, cursurile opționale sunt adevărate provocări prin care își pot dovedi pregătirea profesională. Pentru studenți, opționalele reprezintă posibilitatea ca ei să aleagă ce vor studia în funcție de aptitudinile lor sau de domeniul în care doresc să-și dezvolte deprinderi și capacități.
Am stat de vorbă cu câţiva studenţi despre ce cursuri opționale le-ar plăcea să facă și de ce, cu ce i-ar ajuta cursurile opționale.
Ionuț Gheorghiu (Drept, II) ar vrea să aibă cursul de oratorie și cursul de etică. „Cursul de oratorie ar fi bine să-l facem pentru că avem nevoie de abilități de a putea vorbi în public și viitorul nostru este strâns legat de interacțiunea cu societatea. Etica ne-ar ajuta în profesie, am putea avea comportamentul specific profesiei noastre viitoare. Sunt lucruri simple, dar de cele mai multe ori neglijate”, a explicat Ionuț Gheorghiu.
Colegul său de la aceeași facultate, Radu Lopotenco, vrea şi el curs de etică pentru că mulți stau prost la acest capitol. „Profesiile de avocat și judecător sunt cele care necesită un comportament, o poziție și o ținută specifică pentru că trebuie să arăte prezentabil pentru a fi respectat și apreciat de ceilalți”, a spus Radu Lopotenco.
Cei de la Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică (ACE) au nevoie de mai multă practică. Artur Bozîeac, student la această facultate, ar dori ca tot ce învață teoretic să le pună în practică pentru a înțelege mult mai bine. „Aș putea aplica cunoștințele obținute direct într-un proiect care poate fi lansat pe piață, pe când noi învățăm doar elemente ale acestei proiectări sau diferite concepte”, a adus un exemplu Artur Bozîeac.
Studentă la ACE, Larisa Dumitrana ne spune că ar fi bine să includă cursuri de programare pentru începători, pe lângă cele existente. Să facă niște cursuri de practică, atât de inginerie, cât și de programare. ,,Cursurile de practică ar fi bine venite atât celor din anul I, cât și celor din anul II sauIII. Am fi mai familiarizați cu materiile și am putea să vedem ce ne place mai mult automatică, programare sau inginerie și ne-am axa mai mult pe ce ne trebuie”, a spus Larisa Dumitrana.
Studenții de la Facultatea de Economie și Administrare Afacerilor (FEAA)vor cursuri opționale de limbi străine. Nicoleta Jomiru ar vrea să înveţe limba engleză și spaniolă. ,,Cursurile de limbi străine ar deschide ușile spre ce ține de o carieră de succes”, a spus Nicoleta Jomiru.
Colega sa, Elena Lazu, susține ideea cursurilor de limbi străine. ,,Ne-ar ajuta foarte mult să cunoaștem bine domeniul economic pentru că am avea mai multe posibilități de angajare”, a spus Elena Lazu.

Cursurile opţionale sunt prinse în oferta educaţională a fiecărei facultăţi şi se activează atunci când se solicită de cel puţin 20 de studenţi. Studenţii pot să şi facă propuneri conducerii facultăţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *