Agronomiada 2019

În perioada 9-12 mai 2019, studenți de la Facultatea de Horticultură și Facultatea de Agronomie a Universității din Craiova au participat la cea de-a XXXI-a ediție a Concursului profesional-ştiinţific şi sportiv AGRONOMIADA. În acest an a fost organizată la U.S.A.M.V.B Timişoara.

Acest concurs se desfăşoară prin rotaţie, într-unul dintre cele cinci centre universitare de învăţământ agronomic – Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara şi Craiova. Iar începând cu ediţia 2014, s-au alăturat şi studenţii Universităţii Agrare de Stat a Moldovei.

În urma concursului am aflat emoțiile și așteptările studenților care au venit în Craiova cu diplome și experiențe noi. Studenții de la Faculatea de Horticultură și Facultatea de Agronomie au fost primiți în Timișoara cu pâine, sare și pălincă, iar organizatorii erau îmbrăcați în costume naționale, specific zonei. spune Patricia Elena Fica, studentă la Horticultura, TPPA, anul III.

“Din cate am înţeles, asta este o tradiţie la toate ediţiile. Am socializat puţin, apoi am fost conduşi spre cămin. Camera în care am fost cazată a fost mai mult decât mă așteptam să găsesc, curat, totul aranjat, la fel și baia. Iar despre celelalte camere,dar, am auzit colegi care s-au mai plâns…”, a explicat  Patricia Elena Fica, studentă la Horticultura, TPPA, anul III.

Studenta spune că concursul a fost foarte bine organizat. A cunoscut multe persoane cu care a legat prietenii și speră să fie de durată. “A fost o experienţă chiar foarte plăcută, cel mai probabil o să particip și anul viitor. Nu a fost nimic greu, eu am făcut perfect la proba practică, doar că din neatenţie am greşit la grile și din cauza asta am luat menţiune”.

La rândul ei, Mădălina Guțescu, studentă la Facultatea de Agronomie, C.E.P.A, anul III, susţine că a fost o experiență frumoasă pe care ar repeta-o. A obținut premiul III la disciplina Ingineria produselor alimentare. ”La disciplina la care am participat, prima proba a fost din grile, iar pentru departajare am avut de scris sinteza unei teme. Totul a ținut de noroc, nu a fost neapărat greu”.

O altă sudentă la Facultatea de Horticultura, anul III este Larisa Nițulescu care vorbeste despre participarea sa ca despre  o experiență foarte frumoasa, plină de emoții și în același timp avea un sentiment de bucurie.  „Aș participa oricând la un astfel de concurs, cunoști oameni minunați și legi prietenii. Am luat premiul II și sunt foarte mulțumită de acest rezultat”.

Larisa Nițulescu nu a întâlnit greutăți mari la probe, doar a avut emoții înainte de ele: ”Sincer nu mi s-a părut nimic dificil, pot să spun că a fost puțin greu cu emoțiile, le-am stăpânit mai greu până am dat probele”.

Ionuț Cristinel Ciocârtea, masterand la Facultatea de Agronomie, Consultanță și Mangement în Agricultură, anul I afirmă că avea asteptări mai mari de la concurenți, pentru că este absolvent de Agricultură. ”Mă așteptam să am concurenți mult mai buni, deorace la proba la care au participat ceilalți concurenți erau pe profil Managementul Proiectelor, pe când eu eram absolvent de Agricultură”. Studentul este mulțumit de rezultate și de Premiul II obținut la concurs, pentru care s-a pregătit cu o săptămână înainte. ”În condițiile în care am început să studiez și să acumulez cât mai multe informați despre Managementul proiectelor în dezvoltarea rurală cu aproximativ o saptâmană înainte de probă și tot odată să lucrez la proiectul pe care l-am prezentat”.

Alina Pașol, studentă la Facultatea de Horticultură, Ingineria și protecția mediului în agricultură, anul IV a precizat că a fost o experienă utilă și ar mai vrea să o repet. „Concursul a fost plin de emoții, am participat la disciplina Poluarea apei și solului, a constat într-o probă scrisă unde am primit 50 de întrebări. Eu pot spune că a fost chiar ușor. Toată lumea a fost foarte comunicativă, super de treabă. Au avut grijă ca toate cele 4 zile să își pună amprenta asupra noastră”.

AGRONOMIADA este o competiţie de tradiţie a studenţilor din universităţile agronomice din România și datează din anii ’70.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *