Psihologul Ştefan Cepoi, despre tinerii din ziua de azi:„Vrem să avem responsabilităţi de copii, dar beneficii de adulţi“

No member found

În ziua de azi, tinerii se confruntă cu multe probleme emoţionale, frustrări, stări de nervi, şi supărare. Mulţi devin agresivi şi uneori chiar violenţi. Ştefan Cepoi  doctor psiholog şi actor în acelaşi timp, explică, într-un interviu acordat Vivat Studenţia, cauzele acestor stări şi cum pot fi ele controlate.

 Valentina Grădinaru: Ce trebuie să facă tinerii când sunt supăraţi, nervoşi şi frustraţi ?

Ştefan Cepoi: Starea de nervi, de furie, fustrare, sunt nişte efecte. Trebuie să identifici cauza, în primul rând. Sigur că efectul este acelaşi când mă enervez, când mă frustrez, când devin furios. Evident că de aici am tendinţa să devin agresiv, uneori violent. E de văzut ce anume produce efectul acesta. În etape diferite sunt lucruri diferite care ne duc spre starea de furie. Evident că în etape diferite din viaţa mea am şi mecanismele mai bine sau mai puţin bine dezvoltate de a mă lupta cu treaba asta. Teoretic ar trebui pe măsură ce timpul trece şi noi începem să acumulăm informaţii, să ne construim pe interior din ce în ce mai coerent, din ce in ce mai bine, şi să ne conţinem, să putem să amânăm o nevoie un pic mai mult timp, să putem să amânăm o plăcere, să putem să ne conţinem frica.

V.G: Influenţează evenimentele din copilărie atunci când apar stările de furie, frustrare şi supărare?

Ş.C: Mediul în care copilul trăieşte informează la nivel inconştient. Copilul încă nu are sinapse şi de abia atunci începe să înţeleagă, să construiească, să semnifice creierului nişte lucruri pe care le traieşte, nişte experienţe şi face asta întotdeauna în relaţie cu părinţii. Mediul în care trăim este determinant pentru ceea ce urmează să devenim, procesul acesta se numeşte în psihologie, introiectarea comportamentelor. Copilul trăind în relaţie cu mama, în relaţia cu tata trage în el felul în care mama se comportă cu copilul, tata se comportă cu copilul, cum mama se comportă cu tata, etc. Deci, sunt lucruri foarte subtile. Sunt ca nişte programe pe care începem să le punem pe un hard, le luăm ca atare. Pe la vârsta de 5 ani se opreşte procesul acesta de introiecţie şi între 5 şi 8 ani de zile se creează ceea ce se numeşte în psihologie, scenariu de viaţă care conţine toate introiecţiile, tot ceea ce ştiu la nivel inconştient eu despre mine, eu despre ceilalţi, şi despre raportul dintre mine şi ceilalţi. Dacă am fost validat de părinţi, ştiu despre mine că sunt valoros, dacă din contră când am încercat să manifest către ei ceva, am fost oprit şi mi s-a spus nu, că aşa nu e bine, aflu exact opusul. Scenariul de viaţă e ca windows-ul. Pe vremea mea windows-ul venea pe nişte discuri care erau virus free. Asta înseamnă că toate programele alea de acolo, odată instalate pe calculator, dădeau maxim din potenţialul acelui procesor şi putea să lucreze cu ele foarte bine. Windows-ul nostru, care vine de la mama şi de la tata, nu vine virus free, ăla vine foarte virusat pe cale transgeneraţională, pentru că şi mama şi tata au avut mamă şi tată şi, generaţie de generaţie, am fost mai buni şi am făcut update la programele astea. Ideea este că, starea de furie pe care o am astăzi este rezultatul unui proces de gestionare defectuoasă a unui eveniment de viaţă şi gestionez defectuos pentru că nu am programul mental corect, încă, să pot să fac asta. De ce nu am programul mental corect? Pentru că în copilăria mea şi în familia mea n-a fost adus acolo de către cine trebuia să-l aducă, nu pentru că erau răi, ci pentru că atât au ştiut. Inteligenţa emoţională – una dintre definiţiile ei este să gestionezi evenimente din viaţa ta cu un minim de resurse psihice, energetice, de timp, să mă coste cât mai puţin, pentru că, dacă mă costă foarte mult, deja sunt pe minus.

V.G: Cum îşi pot controla tinerii stările de furile, supărare şi frustrare? 

Ş.C: Reacţia din momentul ăla e una care se întâmplă instantaneu, n-ai ce-i face, e o reacţie, este un reflex necondiţionat şi este dat de ceea ce eu sunt în momentul ăsta. Dacă acum, în momentele astea, se aude o pocnitură sau dacă începe un cutremur, suntem doi oameni diferiţi şi vom avea reactii diferite, instantaneu. Creierul nostru şi mintea noastră rulează cu experienţe diferite. Problema, însă, nu este de reacţie. Sigur, că este de reacţie,dar ca să am o reacţie diferită trebuie să fac ceea ce se numeşte dezvoltare personală. Adică, trebuie să umblu să fac update-uri, să devirusez programele astea mentale. Că unii zic acum psihoterapie, că alţii zic dezvoltare personală, aşa cum ne-am meditat la română şi la matematică să învăţăm să scriem şi să socotim, fix la fel e de dorit şi e bine să te meditezi şi la treburile astea. Sigur, că a trăit lumea şi fără psihoterapie, dar, pe de altă parte, lumea a trăit şi fără apă caldă şi fără maşină de spălat. Acum, dacă noi, ca şi civilizaţie, am ajuns la faza la care să avem chirurgie, stomatologie, psihoterapeut etc, e foarte bine să alegem să folosim şi treaba asta. În primă fază nu poţi ataca reacţia pentru că reacţia este dată de ceea ce sunt eu în clipa asta. De exemplu, poate să pară esenţial faptul că ţi-am spart telefonul, dar, de fapt, esenţial este ce se întâmplă cu mine şi cu tine după accidentul ăsta. E neesenţial că am spart telefonul, esenţial este ce se întâmplă cu starea mea şi cu starea ta şi cum reuşim amândoi, împreună, să trecem peste momentul ăsta pe mai departe. Lucrurilor neesenţiale le dăm valoare foarte importantă, ne costă stres pe care îl resimt mintea şi corpul, costă timp, întăresc un fel de a trăi care este negativ, care este destructurant pentru individ şi, dintr-o dată, mă trezesc că viaţa mea este foarte nasoală şi totul în jurul meu este nasol, pentru că, de fapt, am dat impotanţă lucrurilor neimportante şi ce este cu adevărat important, starea mea, o las în plan secundar.  

V.G:Ce sfaturi aveţi pentru tinerii şi pentru adolescenţii din ziua de azi?

Ş.C: Să încerce să nu se agreseze nici pe ei, nici pe ceilalţi, să încerce să genereze normalitate în jurul lor, să fie conştienţi că normalitate nu înseamnă neapărat că, dacă din 10 oameni din grupul ăsta, 7 fumăm marihuana înseamnă că asta este normalitatea. Da, majoritatea stabileşte normalitatea, nu neapărat, şi hai să nu facem din ceea ce se întâmplă la noi, în curtea şcolii, mă refer chiar în momentul ăsta la nivel de ţară, la nivel de moment în istorie, nu înseamnă că asta este normalitatea. Să încerce sa-şi găsească nişte repere sănătoase, că le iei dintr-un anumit gen de filme, că le iei dintr-un anumit gen de lectură, că te uiţi la ceea ce trăieşti şi observi, asta mi-a făcut bine, asta nu mi-a făcut bine, asta mi-a făcut bine pe termen scurt,dar pe termen mediu şi lung este nociv pentru mine, alegem fiecare şi ar fi bine să ne asumăm alegerile şi e firesc şi normal. Situaţia în care se află generaţia asta mai tânără este că vrem să avem responsabilităţi de copii, dar  beneficii de adulţi în raport fiecare cu propria lui persoană, nu la nivel social. Vreau să am responsabilitatea de copil, să primesc, să mi se dea, să fiu înţeles, să fiu acceptat şi să am beneficiile unui adult, dă-mi bani, lasă-mă să fac aia, că e dreptul meu să fac pe cealaltă. Nu se poate, trebuie să fie un echilibru şi până când la nivel individual n-o să-şi asume fiecare dintre noi treaba asta, motivele de frustrare şi de furie sunt foarte mari. Calitatea vieţii nu înseamnă numai că am haine scumpe, şi o maşină scumpă şi bani să mă duc într-o vacanţă în Turcia sau în Grecia etc, o dată sau de două ori pe an. Calitatea vieţii trebuie să se întâmple în fiecare zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *