Dacă tot se apropie sesiunea, perioada stresantă, în care trebuie să stăm doar cu nasul în cărți, am stat de vorbă cu două studente de 10, ca să mai aflăm niște secrete de învățare rapidă și trainică.
Andreea-Ionela Enuca (Drept, III) și Ștefania Ana-Maria Bebu (FEAA, I) ne-au spus cum au reușit să obțină această medie, ce metode de învățare folosesc, cum își gestionează timpul ca să le rezolve pe toate, dar, și ce sfaturi au pentru colegii lor, care își doresc un asemenea rezultat. „ Nu fac scheme, schițe, nu transcriu pe foi”
Fetelor nu le-a fost greu și nici nu au avut drept scop stabilit să ajungă la nota maximă. Merg la cursuri și învață din plăcere, cam acesta ar fi secretul. Andreea este atentă la ore, de acolo prinde informațiile esențiale. Nu are vreun mod aparte de învățare. Citește și subliniază ce este cel mai important. „Citesc cu pixul în mână și subliniez ce este cel mai important. Nu apuc întotdeauna să citesc tot a doua oară, așa încât recitesc doar ce am subliniat. Ceea ce este important pentru mine în învățare este faptul că citesc cărțile integral, aleg să nu citesc pe scurt. Nu fac scheme, schițe, nu transcriu pe foi”. Ana Maria spune că, pur și simplu, învață, constant, ceea ce îi place. Niciodată nu lasă lucrurile pe ultima sută de metri și crede că consecvența este cheia succesului. „Cred că consecvența este cheia, niciodată nu las lucrurile pe ultima sută de metri. Mă ajută foarte mult să merg la cursuri, să înțeleg despre ce e vorba și să pun întrebări până mă lămuresc”.
La capitolul timp, stau diferit. Dacă Andreea nu prea își organizează timpul și alege să învețe mai mult în sesiune, colega ei de la Management, Ana-Maria, și-l gestionează destul de minuțions, pentru că spune ea, îi place să fie organizată și să își împartă timpul cât mai eficient, atfel încât să se poată bucura de cât mai multe lucruri. Pe lângă învățat, acestea mai au și alte activități: „Mereu mi-a plăcut să fac voluntariat și să mă implic în diferite proiecte. În momentul de față sunt voluntar ASFEEA, trainer al Academiei de Training pentru elevi by USR Craiova, instagramer pentru #instacraiova, dar și coordonator de voluntari în cadrul Festivalului Occupy Street”, spune Ana-Maria, care urmează să participe și la un concurs organizat de facultatea ei „Cea mai bună idee de afaceri”.
„Să învețe până pică sub masă”
Studentele îți fac timp și pentru viața personală, distracții, dar și odihnă, pentru că, zic ele, e ușor să găsești ceva vreme și pentru tine atunci când faci ceea ce îți place. Nici Andreea nu se plânge de lipsă de timp, ba mai mult, tânăra crede că învață prea puțin: „Am foarte mult timp pentru mine. Nu mă plâng de asta. Din contra, cred că studiez prea puțin”. După părerea lor principala motivație a unui student de 10 este setea de cunoaștere, dorința de a ști cât mai mult, dar și de a fi cel mai bun în domeniul tău. Acestea îi sfătuiesc pe studenți, elevi, dar și toți cei care vor să atingă culmile succesului să se informeze, să își găsească domeniul lor, și să învețe cât mai mult. „O să-mi citez profesorul de istorie din liceu. Să învețe până pică sub masă și încă puțin (râde). Glumesc. Să învețe până ce simt că știu tot ce ar trebui să știe în acel domeniu”, spune Andreea.
Studenții de la cursurile de zi pot beneficia de burse de performanta, burse de merit și burse sociale. Bursele de performanță se acorda începand cu anul II de studiu, pentru o perioada de 12 luni consecutive, inclusiv pe perioada vacanțelor, pe baza de concurs, studenților integraliști numai de la programele de licență, cursuri de zi, cu rezultate profesionale (media generală pe ultimele 2 semestre trebuie să fie 10), dar și cu rezultate de cercetare științifice, culturale, sportive sau organizatorice. Pentru a beneficia de bursa de merit, studenții trebuie să fie integraliști, școlarizați în regim bugetat, care au o medie minimă stabilită în funcție de profilul facultății. Bursele sociale se acorda, la cerere, studenților care nu beneficiază de bursa de merit, în funcție de situația materială sau de sănătate a studentului, în limita de 10% din fondul total de burse alocat universității.