Perseverent, încrezător, iar până nu obține ceea ce își dorește nu cedează. Trăiește la extrem și se implică emoțional în tot ceea ce face. Pasionat de afaceri, psihologie, dar și de comunicarea nonverbală și limbajul trupului. Cărțile științifice câștigă în fața lui, pentru că îl învață mai multe decât romanele care doar stimulează imaginația pe moment, crede el. Așa se descrie Vladislav Rotaru (FEAA, II), studentul cu media 10, care ne-a spus care este secretul lui de învățare, cât de greu i-a fost să ajungă la nota maximă, dar și cum își organizează timpul.
Corina Mihailov: Cum ai reușit să obții media 10?
Vladislav Rotaru: Acest succes a venit ca urmare a folosirii în cantități și proporții potrivite a „ingredientelor” necesare oricui pentru dezvoltarea umană. Întâi de toate trebuie să acorzi o atenție deosebită disciplinei, regimului alimentar, odihnei și mișcării.
C.M.: Care este metoda ta de învățare?
V.R.: Învăț mai mult în sesiune, doar că într-un mod diferit. Pun accent pe memoria vizuală și cea auditivă, făcând conspecte ale cursurilor și învățând după ele. Repet ceea ce învăț la intervale scurte de timp, astfel încât informația să treacă din memoria de scurta durată în memoria de durată medie sau lungă. Dar pentru că procesul de memorare are loc în timpul somnului, acord o mare importanță acestuia, astfel încât încerc să adorm până la ora 22:30 și să mă trezesc cât mai devreme, iar după ora 20:00 las totul și ies la plimbare. Pe lângă aceasta încerc să îmbin 30-40 minute de învățat cu 15-20 minute de pauză.
C.M.: Cum îți organizezi timpul?
V.R.: Întâi încerc să rezolv problemele și sarcinile care au o importanță majoră, după care mă ocup de rutină. Prioritizez lucrurile. Încerc să mă implic în rezolvarea lor cât mai rapid, chiar de dimineață, astfel încât în a doua jumatate a zilei să fiu liber pentru a mă odihni.
C.M.: Îți mai rămâne timp și pentru viața personală, distracții, odihnă?
V.R.: Am destul de mult timp pentru viața personală și odihnă. Practic, în mare parte, activitatea mea după ora 18:00 e dedicată în totalmente pentru asta.
C.M.: Care este motivația principală a unui student de 10?
V.R.: Motivația mea este să-mi formez niște abilități care îmi vor fi de folos în viitor, nu și ideea de a deveni „un student de nota 10”. Cunoștințele și abilitățile sunt cu mult mai importante decât nota, pe termen lung.
C.M.: Ce sfat le dai celor care își doresc un asemenea rezultat?
V.R.: O notă mare reprezintă un obiectiv a cărui reușită depinde în mare parte de dorința de a-l obține. Dacă încerci să ai o notă mare și nu-ți reușește înseamnă că nu ai o dorință destul de aprinsă pentru a învăța sau că procesul de învățare pe care îl practici nu îți este potrivit. Adică, ar trebui să îți modifici modul de învățare. Pe lângă asta, uneori mai e nevoie de disciplină: să faci ceea ce nu îți place, conștientizând că trebuie să o faci.