Mulți tineri abia așteaptă să ajungă la facultate ca să fie mai departe de părinți și să devină independenți. Puțini dintre ei știu că perioada studenției nu înseamnă numai stres în sesiune și chefuri în cămine. Această perioadă, uneori, vine la pachet și cu frici, anxietate și chiar depresie, pentru cei mai mulți.
Odată ajunși într-o lume a necunoscutului se instalează confuzia și stresul, factorii care stau la baza depresiei. Potrivit un studiu, 1 din 5 studenți are probleme emoționale care-l pot duce într-o perioadă de deprimare. Am stat de vorbă cu Suzana Pavlov, psiholog la Școala Terraveda și am încercat să aflăm cum se manifestă depresia la tineri, cum pot fi ajutați și de către cine.
Depresia este o tulburare care poate afecta gândurile, comportamentul, emoțiile și starea de bine a individului. Persoana diagnosticată astfel simte o tristețe profundă, nu găsește sens lucrurilor pe care anterior le prefera, se înstrăinează de prieteni, familie, poate resimți oboseala accentuată fără să știe de ce anume. Această oboseală implică și o creștere a iritabilității, lipsesc inițiativele, își pierde interesul pentru orice activitate.
Uneori, ajungem după o perioadă bună de timp într-o stare de tristețe fără să o putem legăm de ceva anume. Nu putem să înțelegem de unde provine starea respectivă și asta pentru că nu întotdeauna există un factor declanșator. Așa cum de cele mai multe ori cauzele nu pot fi foarte clare, psihologul ne îndeamnă să mergem la un cabinet specializat pentru a putea înțelege de unde vine depresia, dar și cum putem să o tratăm.
Medicul este cel care diagnostichează depresia
Sunt anumite situații care pot să declanșeze un episod depresiv, cum ar fi pierderea unei persoane dragi, un eșec într-un domeniu pe care nu îl așteptai, însingurarea sau singurătatea, dorința de a nu-i dezamăgi pe cei dragi. Tocmai nefiind foarte clare cauzele care declanșează un episod sau o tulburare depresivă este foarte importantă psihoterapia pentru că în cadrul terapeutic adecvat și cu întrebările adecvate ale specialistului poți să afli care sunt zonele tale de vulnerabilitate și ceea ce te predispune la o astfel de tulburare.
Dacă resimțim săptămâni la rând, până la trei-patru luni simptome precum lipsa de interes, lipsa libidoului, tulburări de somn, gânduri intens negative este bine să cerem părerea unui specialist. Specialistul poate să fie un medic psihiatru sau un psiholog, de preferință medic psihiatru pentru că poate să diagnosticheze cu mai mare acuratețe și pacientul poate să și primească un tratament corespunzătoare care să-l ajute în procesul psihoterapeutic. Combinația între tratament medicamentos și psihoterapie cognitiv-comportamentală s-a dovedit a fi foarte eficace în tratarea tulburărilor depresive și a tulburărilor anxioase, prin urmare ar fi de dorit ca cineva diagnosticat astfel să urmeze și un proces terapeutic.
Studenții pot beneficia de consiliere psihologică în cadrul universității
Cel mai important în tratarea depresiei este susținerea celor din jur, ne spune psihologul.
Este important să-l observe, să vadă schimbările de comportament, să îl expună la diverse situații sociale care să-i ridice moralul. Important este să nu fie lăsați singuri, mai ales dacă există posibilitatea de a se simți abandonați.
Pentru studenții care trec printr-o perioadă de deprimare este important să știe că în cadrul universității există Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră. Pe lângă ghidarea în carieră, centrul, oferă și consiliere psihologică, care este o activitate centrată pe relațiile de ajutor. Se adresează persoanelor aflte în impas cu privire la rezolvarea unor situaţii de criză, profesionale sau familiale, de dificultate în adaptare, relaţionare şi integrare socială. Pentru cei care au rețineri în a vorbi în fața unei persoane străine, există consiliere online, o metodă rapidă și sigură de a primi ajutor în înțelegerea și rezolvarea oricărei situații. Tot ceea ce trebuie să faceţi este să scrieţi detaliat situaţia sau problema pe care o aveţi. Informaţiile furnizate consilierului vor fi în totalitate confidenţiale, în acord cu respectarea prevederilor conţinute în codul etic şi deontologic al psihologilor.