„Student Growth Cafe” este un eveniment organizat în cadrul proiectului Universitatea Antreprenorială prin care este sprijinită dezvoltarea personală a studenților în domeniul antreprenoriatului. La întâlnirea din data de 17 octombrie organizată la INCESA (Infrastructura de Cercetare în Științe Aplicate) au fost invitați Mădălina Voican – coordonator de proiect și prodecan al Facultății de Drept, Dragoș Voinea – antreprenor, co-fondator al unei firme de IT, ultra-maratonist și student la medicină în anul VI, Alice Duțu – Senior Program Manager la Junior Achievement Romania și Cristian Nicolae – medic, antreprenor, coach & speaker certificat de John Maxwell USA și Academy of Executive Coaching UK.
Discuţiile au avut loc într-un cadru relaxant, în stil american, cu pizza şi suc, fiecare dintre speakeri având la dispoziție 20 de minute pentru a-și prezenta reușitele, eșecurile și greșelile prin care a trecut din momentul în care a decis să devină antreprenor şi alte 10 minute pentru a răspunde la întrebări.
Dragoș Voinea are 23 de ani și de șase ani are dublă calitate – student la Medicină și antreprenor, activitate în care s-a angrenat când avea 17 ani şi învăţa atât pentru examenul pentru permisul auto, cât şi pentru admiterea la facultate. Ideea unei afaceri i-a venit în momentul în care a constat că grilele pentru permisul auto le putea completa pe site, însă grilele pentru examenul la Medicină nu le putea face decât pe hârtie.
Ideea de un milion de dolari
„M-am întrebat dacă pentru admiterea la Medicină nu există o modalitate mai simplă pentru pregătire. Am început să caut pe Internet: grile admitere.ro, grile medicină.ro şi am văzut că nu exista așa ceva. Mi-am dat seama că asta e ideea care o să facă un milion de dolari şi m-am dus repede la fratele meu, Mihai, care era student la Medicină în anul IV şi i-a spus ‘ce-ar fi să facem un site, unde oamenii intră să rezolve grile pentru admiterea la Medicină”.
Lucrurile nu au mers așa cum s-au așteptat, pentru că, la început, platforma nu a fost foarte accesată, însă nu au renunțat, dimpotrivă. Au început să meargă la seminarii ca să vadă ce le lipsește într-un business, au învăţat marketing şi astfel de la variant de a vinde site-ul cu 12 mii de euro au trecut la a produce 12 mii de euro într-o singură zi. “În fiecare zi citeam câte o jumătate de oră, o oră lucruri de business. Am început să facem și time management foarte mult, în sensul că trebuia să fim foarte stricți cu noi ca timp, pentru că timpul e limitat. Toată lumea are 24 de ore, treaba e ce faci cu timpul respectiv”, spune Dragoș.
A urmat crearea unui site pentru rezidențiat, un site pentru admitrea la INM (Institutul Național al Magistraturii) sau Barou și o platformă 3D în limba română prin care se poate vedea orice organ al corpului uman, platform care are peste 60 de mii de utilizatori și peste patru milioane de ore petrecute pe site. Ideea prezentării lui Dragoș Voinea a fost că omul poate realiza absolut orice îşi propune cu condiţia să se educe în acest sens: “Când pleci la drum cu mașina nu vezi destinația finală. Trebuie să mergi până în capătul străzii și abia apoi poți să vezi ce e pe cealaltă stradă și tot așa. Când ai un vis să îți pui întrebarea ‘Visul ăsta e al meu?’, pentru că cei mai mari ucigători de vise pot să fie părinții, prietenii, colegii, cei pe care îi iubim. Esențial este să ne focusăm și să ne stabilim un vis, un țel”.
Cristian Nicolae are o clinică stomatologică împreună cu soția, o firmă IT împreună cu fratele și o firmă de training și, din punctul lui de vedere, antreprenoriatul este o stare de spirit şi oriunde am lucra trebuie să gândim antreprenorial.
,,În antreprenoriat nu există siguranță”
“Oamenii citesc și noi trebuie să ne notăm. Antreprenorul notează. Trebuie respectați niște pași, iar vestea proastă este că nu e simplu. În antreprenoriat nu există siguranță. Zilnic trebuie să te reinventezi. Indiferent ce vrei să faci în ziua de astăzi, ai în spatele tău o sută de români, o mie de bulgari și un miliard de chinezi, care pot să facă identic ce faci tu. Acum economia duduie. Sunt bani în economie. Mâine, poimâine n-o să mai fie. Atunci nu vei avea loc de muncă, un loc decent unde să câștigi bine și care să-ți placă”.
Cristian Nicolae este de părere că pentru a-ţi găsi vocația, a aduce plusvaloare societății și a câștiga bine este să descoperi ceea ce îți place să faci. “Întotdeauna mi-a plăcut interacțiunea umană, să fiu pe scenă, să vin să spun ceva, să aflu o idee. Când ne-am apucat de afacere, am dat 50 mii de dolari pe o Dacie papuc, am cumpărat un dozator Tec (n.r.: dozator de suc). Atunci am învățat ce înseamnă să fii antreprenor, trecând de taxe și impozite la stat. Am făcut multe afaceri, cu unele am făcut bani foarte mulți, cu unele am pierdut bani mulți. Am rămas cu firma de soft, înființată în 2000 și facem în continuare aplicații mobile. Ne merge bine. Noi ne-am dus mai mult pe piața de business. Când semnezi un contract, semnezi pentru un sac de bani, dar semnezi rar și ăla vine și te ‘călărește’ dublu. Acum șapte ani m-am certificat la John Maxwell în training, coaching, public speaking și am început să livrez trainingul de lider după trei ani de muncă patriotică, pentru că antreprenorul este dispus la efort continuu pentru că el are o misiune. Am ajuns să fac coaching-uri și training-uri în pod, în Decathlon, în firme românești, străine, medii și mari”, a povestit Cristian Nicolae.
Alice Duțu are experiență în comunicare și managementul proiectelor și a gestionat de-a lungul timpului implementarea a diferite programe, proiecte și competiții educaționale pentru elevi și studenți (antreprenoriat, orientare profesională), cu componente și activități inclusiv la nivel național. “În programul Universitatea Antreprenorială, pe lângă alte programe, ne dorim să vă ajutăm pe voi, tinerii, să vă pregătiți pentru viitor și să vă dezvoltați acele abilități, cunoștințe care contează, atât în viața reală, cât și pe piața muncii și în momentul în care decideți, să vă faceți un business”.
Junior Achievement România este un ONG internațional, prezent în 123 de țări la nivel global, care aduce programe educaționale în școli, de la clasa 0 până la Universitate. De asemenea, dorește să încurajeze tinerii să perceapă antreprenoriatul ca pe o opțiune de carieră, pe lângă cea de angajat clasic într-o companie sau instituție. Anual, lucrează cu peste un sfert de milion de tineri. În cadrul programului de antreprenoriat, le sunt puse la dispoziție acele resurse educaționale care nu reprezintă doar niște concepte teoretice, tinerii având ocazia să afle prin multe exemple practice, studii de caz, aplicații ce înseamnă să fii antreprenor, să scrii un plan de afaceri, să faci un business și de ce nu, ce înseamnă, cu ajutorul unor mentori cu multă experiență, să ajungă să aibă afaceri de succes.
De la o idee, la propria afacere
“Avem și o competiție de antreprenoriat în care, în echipe, puteți trece de la etapa de a avea o idee, la etapa de a scrie un plan de afaceri și de a-l prezenta unui potențial investitor și apoi de a vorbi direct cu clienții, de a face o cercetare de piață, de a face un pilot de produs, de a încerca să vinzi ceea ce ai creat și testat”, a explicat Alice. Competiția este organizată în fiecare an și se pot înscrie în echipe de doi câte doi până la șase studenți. Aceştia vor beneficia gratuit de mentorat, pentru că Junior Achivement lucrează cu voluntari din mediul de business care împărtășesc din experiența lor și îi ajută pe tineri să-şi îmbunătățească planul de afaceri și produsul sau serviciul la care s-au gândit și de ce nu, chiar să câștige o finanțare pentru afacerea proprie pentru a o putea dezvolta ulterior. Practica este obligatorie, iar dacă tinerii se implică în programul de antreprenoriat, indiferent de specializarea de la facultate, perioada de practică se echivalează prin proiectul pe care îl fac.
Proiectul sprijină dezvoltarea studenților în domeniul antreprenorial și este finanțat de Universitatea din Craiova, Romanian-American Foundation și Junior Achievement România. La eveniment au participat studenți de la diferite specializări (Drept, Litere, Automatică).
Sursa: Facebook Student Growth Cafe