De doua zile, s-a dus şi cea mai de preţ bucurie a olteanului de rând. S-a destrămat o echipă unică, o echipă legendară. Singura noastră ECHIPĂ nu mai există. Presa centrala se intreabă des : “Cum o să fie prima liga fară Universitatea Craiova? “ . Pentru noi, orice raspuns este în van. Nimic din ceea ce a fost pe vremuri echipa noastră nu ne-a mai rămas . Ne este frică să ne intrebăm : ” Cum o să fie fotbalul românesc fară Craiova? ”.
Craiova noastră, a tuturor, a celor ce tremuram de emoţii la fiecare meci de pe “Oblemenco” a fost DEZAFILIATĂ. Încerc să nu inţeleg cuvântul ăsta, pentru că tot ce ţine de el, îmi spune că nu voi mai vedea prea curând un meci cu 30000 de mii de oameni pe fostul “Central”.
Contrar imnului nostru, o să ajungem “să trăim din milă şi poveşti”. Trecutul glorios al echipei care speria Anglia, Germania, Franta sau Italia fotbalistică, începe să devină doar o scuză penibila de origine booveană. Încercarea disperată a patronului de a folosi ca scut istoria Ştiinţei, adânceşte si mai mult acest MIT alb-albastru !Celebrul comentariu a lui Sebastian Domozina de la bara lui Oblemenco împotriva Universităţii Cluj: “s-a rupt bara, ba nu s-a rupt, ba s-a rupt ! “ rămane şi acum întipărit în mintea oltenilor. “Tunarul” din Bănie “a rupt o bara”, dar a adus bucurie în sute de mii de suflete.
Acum insă, “Brutarul” din Bănie a rupt istoria, a adus sfarşitul unei legende. El ştia ca pâinea se frământa mai bine cu dreapta, dar nu a avut habar că Universitatea Craiova nu mai avea nevoie de atâtea frământări, ea avea nevoie să crească, nu să devină o “chiflă”.
Cu ceva ani în urma, în faţa stadionului, statuia lui Oblemenco căuta gloria Ştiinţei de altă dată, o căuta printre norii de fum şi strigătele de încurajare ale zecilor de mii de oameni. Acum, albastrul cerului este singurul lucru care-l mai leagă de Craiova Maxima. La fel şi pe noi.
Mario Ciuciulete