Altă ușă trântită în față

Cam de prin liceu începi să visezi. Și nu te încurci. Unii se văd peste câțiva ani doctori, alții avocați sau polițiști. Profesori, nu mai vor niciunii. Nimeni nu îţi spune unde să ne oprim cu visatul. Dar îți dai seama singur că, după primii ani de facultate, visele tale încep să se lovească de realitate și se spulberă. În primul an ești năuc, îți aduci aminte de absențele din liceu și de notele scăzute la purtare așa că vii la toate cursurile și n-ai lipsi pentru nimic în lume. Nici nu îţi trece prin cap să te angajezi. În al doilea an, eşti cam strâmtorat și începi să te gândești că un job part-time nu înseamnă că renunți la facultate, ci doar că îți asiguri banii de buzunar. Și începi să întrebi în stânga și în dreapta. Dar e criză, nu vrea nimeni să te angajeze. Parcă te-ar lua la ei, dar ca voluntar. Pentru binele tău. Să prinzi ceva experiență. Încerci, pierzi timp și te alegi doar cu o foaie ștampilată, care confirmă faptul că te-ai fâțâit prin spațiul lor. Însă speranța se ține ca scaiul de tine și nu te abandonează. Și începi să îți spui cât de bun ești în ceea ce faci, cât potențial ai, cât de silitor ești și că până la urmă s-o găsi cineva care să recunoască talentul din tine. Doar că nu vi s-au intersectat drumurile până acum.

Totul din jurul tău îți dă aripi. Mai puțin cheltuielile. Orice laudă din partea unui profesor, coleg, cunoștință (chiar dacă nu are habar despre bisturiu, legi sau afaceri) îți ridică moralul. Dar până când? Te întrebi dacă nu cumva ar fi fost mai bine dacă ai fi ales altă specializare, dacă nu cumva orașul este cel care te împiedică să ajungi la destinația ta finală. În clasa a XII-a te gândeşti, te învârteşti și te răzgândeşti de sute de ori. Excluzi din prima facultățile de științe exacte sau umaniste – depinde de înclinaţii. Și atunci te împiedici. Să încep acum și cu clișeele. Ajungi la o specializare pentru că te pasionează, îţi place să scrii, să intri în contact cu oamenii sau să lucrezi cu cifre. Vrăjeală! Fiecare dintre noi ne-am gândit la bani înainte de toate. Eu m-am gândit și la felul în care o să lucrez. Nu-mi place monotonia, îmi place soneria telefonului meu, îmi place să butonez, îmi place să fiu la curent cu absolut orice – așa sunt femeile, dom’ne, ce să le faci? Uite așa, m-am trezit aici. În paradisul meu deranjat de cheltuieli. Și ca mine sunt mulți alții. Câți dintre noi vom avea șansa să ne angajăm imediat după ce terminăm banchetul de absolvire?

Și acum mă gândesc dacă nu mi-ar fi stat mai bine într-un halat alb scobind printre măselele copiilor. Se câștigă bine!
de Carla BERNEANU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.