A mai trecut o vară, am mai îmbătrânit cu un an şi iată-ne într-un nou stadiu de degradare. Câţi dintre cei care au avut parte de timp liber în vacanţă pot spune că s-au distrat, aşa cum o făceau bătrânii şi mult prea ruginiţii noştri părinţi? Se numără pe degete. Am ales să stăm cu o sticlă pe jumătate goală în mână cât e ziua şi noaptea de lungă şi să ne „simtem” bine în compania altor specimene din aceeaşi categorie.
Am avut ocazia să întreb câţiva studenţi „cum s-au distrat vara asta”. Răspunsuri seci, fade, fără emoţia pe care odată ţi-o dădea „ţara lu’ mamaie” sau interzisele cărţi ale Sandrei Brown citite la o pâlpâială de bec sub cearceaf. „M-am distrat!”. Păi bine, bine, dar cum? „Cu prietenii, la mare, la munte, prin cluburi”. Monotonia acestui mult prea uzat răspuns a ajuns să-mi formeze strat de clei în urechi. Unde sunt imaginaţia şi entuziasmul de altădată? Din zece răspunsuri primite, doar două cărţi citite, culmea, de acelaşi băiat care, pe deasupra, a mai avut şi un job. Trist.
Facultatea a început şi acum se trage linie după vară. Se întâlnesc colegi şi se întrec cu poveşti, care a luat medalia la campionatul de halbere si sticlism. Neuronii, ăia care au mai supravieţuit, urlă din răsputeri după o pagină de carte şi o foaie A4 scrisă din memorie. În schimb, pe tastele de la laptop abia se văd urmele a ceea ce a fost odată alfabet. Contul de Facebook e mai bogat cu 1000 de „prieteni” şi o droaie de accesări. Dislike.
Rezumatul verii: banii părinţilor, mai puţini; studenţii, mai obosiţi; ficat îmbătrânit cu cinci ani; cunoştiinţe acumulate, mulţime vidă. Şi în surdină, pe fundal, se aude şlagărul copilăriei: „A venit vacanţa, cu trenul din Franţa. Hai copii la joc, cărţile pe foc!”. Studentul ar cânta acum: „A trecut vacanţa, s-a dus dracu-n Franţa. Înc-un an începe, şi-uite-aşa şi trece!”.
de Iulia Lăcriceanu