Într-o pauză de țigară începurăm iar, „fetele vesele”, să vorbim despre mira-te-ai ce. De la sinuciderea Malinei Olinescu ajunserăm la copiii străzii. Pentru că este perioada sărbătorilor. Pentru că acum se dăruiește și se primește. Pentru că putem, fiecare dintre noi, să dăm ceva. Să îi dăm și celui ce nu are cât avem noi. Ideea era să ne implicăm, să ajutăm cumva, cum putem și noi mai bine copiii. Așa că le dădurăm un telefon viitorilor noștri colegi de breaslă, echipei de la 3TV, pentru a-i întreba dacă ne putem alătura și noi campaniei „Moș Crăciunul din tine”. Răspunsul a fost afirmativ pentru că aveau nevoie de cât mai multe mâini pentru a tria hăinuțele din 160 de pachete. Ne-am înarmat cu multă voie bună, câteva doze de țigări, un aparat de fotografiat și ne-am prezentat la sediul postului .Am fost primiți chiar de Ana Maria Gîlcă, una dintre jurnalistele care au inițiat această campanie. Cu un zâmbet ne-a arătat zecile de pachete primite, pline vârf cu dulciuri, hăinuțe și rechizite. Amuzate de ceea ce scria pe ușile redacției „Pericol biologic”, ne-am luat rolul în serios, ne-am pus mănușile chirurgicale și am început să facem pachete pentru copiii neajutorați din toată Oltenia. D-aia ne și alesărăm cu porecla „spiridușii moșului”. Terminarăm de împachetat câțiva saci și luarăm o pauză de țigară. În timpul acela îi smulserăm Anei Maria Gîlcă una dintre cele mai impresionante povești de viață. Viața tristă a unui copil. Să știți și voi !
„I-am desenat un porumbel pentru că ea este un porumbel.Vine și pleacă…”„El este Albert. Micuțul pe care l-am cunoscut anul trecut în campania „Moș Crăciunul din tine”. Anul acesta am revenit la el și l-am găsit la fel de cuminte…Îl așteapta și el pe Moșul. Dar ceea ce te surprinde cel mai mult la el este că nu își dorește obiecte, ci își dorește fericire, o familie. Doar că visul lui nu va putea fi niciodată atins. Tatăl său a murit când era prea mic ca să îl cunoască, iar pe mama sa nu își amintește când a văzut-o ultima oară. A plecat în Italia ca să îi ofere un trai mai bun, dar disperarea a dus-o într-o situație nefericită. A ajuns complice la un furt, iar asta o costă libertatea și nefericirea de a nu își vedea copilul.
Ana Maria Gîlcă : Când i-ai scris ultima dată mamei tale?
Albert: Luni. I-am scris c-o iubesc , că d-abia aștept să vină acasă. I-am desenat un porumbel.
Ana Maria Gîlcă: De ce i-ai desenat un porumbel?
Albert: Pentru că ea e ca un porumbel. Vine și pleacă … ”
După ce auzirăm povestea lui Albert, stinserăm țigara și fugirăm înapoi la muncă. Unde facurăm și câteva poze, tot pentru voi, cititorii ! Plecarăm obosite și puțin înfometate.Sau ceva mai mult, după 6 ore la cursuri și alte câteva petrecute printre pachete și pachețele.
Carla Berneanu, Adela Tecuceanu