În perioada 12-14 octombrie 2012, la Sinaia, are loc cea de-a treia ediţie a Conferinţei Internaţionale de Teoria Sistemelor şi Control. Studenţii care au un proiect de cercetare în acest domeniu se pot înscrie până pe 1 mai, urmând să fie anunţaţi în termen de o lună dacă au fost acceptaţi. Următorul pas este plata taxei de participare, în valoare de 150 euro până pe 1 septembrie.
Obiectivul principal al conferinţei este de a asigura un cadru de discuţie interdisciplinar între cercetătorii din mediul industrial, cât şi din cel academic. În cadrul conferinţei vor fi prezentate studii recente din acest domeniu, lucrările participanţilor pe baza cărora se vor schimba idei şi se vor aduce soluţii pentru diferitele probleme.
Domeniile de interes sunt : automatizări şi robotică, calculatoare şi inginerie, electronică şi instrumentaţie. Pentru detalii şi înscriere accesaţi www.aie.ugal.ro
de Florentina Decă