Din ce în ce mai mulţi studenţi la Ştiinte Sociale


La înscrierile pentru Facultatea de Ştiinţe Sociale, din cadrul Universităţii din Craiova, echipa Aşadar a întâlnit-o pe Diana Gruia care ne-a spus că a optat pentru specializarea Jurnalism pentru că  îi place mult să scrie şi este o fire curioasă: „Iniţial m-am gândit să dau la Dramaturgie, însă nu există această secţie şi în oraşul meu, aşa că am ales Jurnalismul. Mi-ar plăcea să lucrez în presa scrisă, chiar aici, în Craiova, dacă se poate. Sunt o fire curioasă şi îmi place mult să scriu. Am avut şi articole publicate în diferite materiale de presă, pe parcursul liceului.”

Pentru a patra putere în stat

Prep.univ. drd. Ionuţ Răduică ne-a precizat faptul că la ora prânzului erau 35 de persoane înscrise la specializarea Jurnalism, spre deosebire de zilele trecute când, din cauza vremii, holurile Universităţii erau cam goale. Studenţii optează pentru această specializare pentru că „au ocazia să dezvolte un spirit critic şi să devină parte din aşa numita «a patra putere în stat». Este o specializare care se bazează atât pe partea teoretică, cât şi pe cea practică”s. Încă din anul I, aceştia au ocazia să aplice cunoştinţele acumulte la cursuri prin practica făcută la Revista Aşadar. În anul II, urmează săptămânile de practică la instituţii de presă locale precum: Gazeta de Sud, TVR Craiova, Digi 24, Radio Oltenia Craiova, Tele U. 

„Sociologia un domeniu actual, dar şi de viitor”

Şi la specializarea Sociologie erau deja 30 de cereri depuse. Conform celor spune de Maria Nicolae, masterandă responsabilă cu înscrierile, „Sociologia este un domeniu actual, dar şi de viitor. Îţi oferă o gamă largă de oportunităţi şi de joburi care pot veni în concordanţă cu această specializare. Studenţii pot avea contact cu oameni diferiţi de unde pot afla părerile lor, pot găsi subiecte de discuţie atăt legate de sociologie, cât şi alte probleme ale societăţii. E o altfel de analiza a societăţii şi anume cea prin ochii sociologului”. Maria Nicolae recomandă înscrierea la Sociologie şi pentru că oferă o perspectivă cât mai corectă asupra vieţii cotidiene din oraşul nostru şi chiar din ţară. Un potenţial student la sociologie trebuie să fie „deschis la nou, atent la oamenii cu care intră în contact, să fie curajos, să aibă idei măreţe pe care să le pună în practică şi să nu se teamă de un eventual eşec.”

Potenţiali filosofi

La 1.30 la Filosofie erau depuse dosarele a doar nouă candidaţi, coordonatoarea conf. univ. dr. Adriana Neacşu era optimistă: „Filosofia le poate părea unora ca fiind desprinsă de realitate şi foarte abstractă, dar nu este aşa. Avem o bază teoretică foarte solidă pe care ne-o luăm din operele filosofilor care au scris încă din Antichitate. Filosofia îţi oferă o pregătire pentru a putea să înţelegi foarte bine fenomenul social, societatea în general. După care poţi să aplici ce ai învăţat încercând să rezolvi problemele sociale concrete.”
La Filosofie se organizează tabere de iarnă şi de vară, unde se discută probleme de filosofie şi  există totodată stagii de practică în diverse zone economice. „Încercăm să vedem cum studenţii noştri se descurcă în zona economicului. În anul acesta am făcut practică la societatea ASTRA, pentru că studenţii noştri care ştiu să rezolve problemele, să ţină un discurs, să convingă oamenii pot fi capabili să promoveze imaginea unei întreprinderi, ei pot să lucreze foarte bine în relaţiile interumane. Noi în facultate facem etica afacerilor, etica mediului înconjurător, etica jurnalismului, etică juridică, deci încercăm să rezolvăm problemele concrete ale societăţii contemporane. Noi nu oferim neapărat soluţii, dar putem să privim problema din unghiuri diferite astfel încât ea să apară în diverse lumini.” a adăugat Conf. Univ. Dr  Adriana Neacşu.

Andreea DASCĂLU
MadelineNEAGOE
Mihnea SOCOL
Oana VOINIC

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *