Partenerii Erasmus refuză Craiova

Anul acesta, oferta burselor Erasmus la Facultatea de Litere fost diferită, de la o limbă străină la alta.Și de la un număr la altul.
Bursele în limba franceză ale programului Erasmus sunt 12. Limba engleză are alocate de două ori mai puține, iar germana rămâne codașă, cu doar una. Întrebat de situația actuală, prodecanul  pe relații internaționale, conf. univ. dr. Gabriel Coșoveanu, explică:  „Contractele Erasmus reflectă voința celor doi parteneri: partea română și cea străină. Noi (Departamentul de Relații Internaționale, n.r.)  propunem multe parteneriate și așteptăm reacția părții străine. 

Uneori este negativă, alteori pozitivă. Structura contractelor și bursele de o anumită limbă nu fac decât să traducă interesul pe  care îl manifestă partenerul pentru a trimite studenți în România.  Aceste contracte arată cum arată în faza actuală.”

Laura Dinu, studentă la Universitatea din Derby, își spune impresiile despre  modelul britanic: ,,Sunt foarte mulțumită de interesul, dezinvoltura și ajutorul acordat de profesori studenților. Modul în care vorbesc și se comportă cu noi, degajat și lipsit de superioritate, este de-a dreptul extraordinar.

La fel ca ea, mai mulți doritori ar opta pentru o bursă în Marea Britanie, dar Facultatea de Litere nu oferă această șansă.

În cazul în care o țară anume refuză contractul de parteneriat cu Universitatea din Craiova, există o altă strategie. Un exemplu concret este cazul unui partener din Germania, care a dorit să înceteze colaborarea prin acest program. Motivul a fost faptul că, deși exista flux Erasmus din partea română, nici un student german (Universität Bielefeld, n.r.)  nu dorea să studieze in România. Ca urmare, contractul respectiv s-a suspendat.

„Noi însă vedem cu încredere viitorul relațiilor Erasmus pentru că în permanență ne ocupăm de extinderea direcțiilor, de multiplicarea lor, cât să fie o șansă pentru fiecare specializare. Și în ce ne privește, noi facem demersurile cuvenite. Rămâne să fie la sentimentul nostru și partenerul străin, în mare parte, occidental. Să nu uităm că ei discută cu o țară estică care are moștenirea ei specifică,”  a mai adăugat conf. univ. dr. Gabriel Coșoveanu.

Alte oferte Erasmus de anul acesta au vizat 11 burse în limba spaniolă (la universități precum Alicante, Barcelona, Tarragona sau La Rioja) și 7 in italiană (Università du Bergamo, di L’Aquila,di Torino, di Udine, di Macerata, d’ Annunzio și di Calabria).
Irina BUSUIOC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *