Anca Ungurenuș, redactor la Gazeta de Sud și coordonator al revistei Jiunimea, este o tânără cu o dragoste molipsitoare pentru ceea ce face și destul de multe realizări. Meseria de jurnalist nu este simplă și asta ne-o spune chiar ea. Lipsa timpului liber, stresul și faptul că ești mereu pe fugă, sunt factori cărora trebuie să le faci față. Secretul este pasiunea pentru ceea ce faci și dorința de schimbare și de contribuire la un loc mai bun, lucruri pe care le-am regăsit și printre cuvintele interlocutoarei mele.
,,Aveam vreo patru bloguri”
Diana Gruia: Ce te-a făcut să alegi jurnalismul și nu orice altceva?
Anca Ungurenus: Povestea a început în anul 2005, când cochetam cu blogging-ul, aveam vreo patru bloguri. Îmi plăcea să citesc, să scriu, iar în clasa a XII-a nu am știut la ce aș putea să dau pentru că sunt antitalent la orice altceva. Ăsta e lucrul pe care chiar îl fac cu plăcere.
,,Nu ai timp de prea multe lucruri, însă mie îmi place agitația asta’’
D. G.: Cum decurge o zi obișnuită de lucru?
A.U.: Programul începe la 8:30-9:00. Mergem la ședința de redacție, vorbim despre ce am vrea să facem în ziua respectivă, cum să adunăm informațiile, ne mai ajutăm între noi, facem brainstorming, iar după aceea plecăm pe teren, unde culegem informațiile, dăm telefoane și ne întoarcem să ne ocupăm de scris. Nu ai timp de prea multe lucruri, însă mie îmi place agitația asta, mă ține în priză și cam niciodată nu obosesc.
,,Talentul se face citind”
D.G.: Dacă ar fi să faci un procentaj, cât consideri tu că trebuie să fie talent și cât muncă pentru a avea succes în cariera asta?
A.U.: Talentul se face citind, în mare. Să citești romane, nuvele, reportaje, în special. Eu nu cred că te naști cu talentul ăsta. Bineînțeles că trebuie să ai și un simț al limbii, dar munca e foarte mare. Dacă nu făceam practică în facultate și dacă nu lucram aici, nu învățam nimic. Nu poți să inveti din cărțile de teorie cum să scrii. Înveți anumite reguli, dar în principiu, se învață din practică.
D.G.: Deci consideri că te-a ajutat mult facultatea?
A.U.: M-a ajutat atât facultatea, cât și munca de aici. Într-o redacție adevărată, munca contra timp, presiunea și zgomotul sunt factori cărora trebuie să le faci față, să reușești să te închizi în tine și să te detașezi de colegul care vorbește la telefon și de cel care țipă.
D.G.: Îmi poți spune o întâmplare dificilă de la locul de muncă?
A.U.: Cel mai greu, în meseria asta, este momentul în care autoritățile sau cei de la care îți trebuie un punct de vedere nu îți răspund. Îi suni, le ceri un punct de vedere, le faci o cerere. Se întâmplă ceva în ziua respectivă, trebuie să dai știrea pentru ziarul de mâine și nu îți răspund, iar tu nu ai ce să dai. Fără punctul lor de vedere, nu înseamnă mai nimic articolul respectiv, pentru că nu are greutate.
D.G.: Care este realizarea ta cea mai mare, lucrul de care ești într-adevăr mândră?
A.U.: Anul trecut, în decembrie a venit ministrul Culturii la Craiova și a facut declarația respectivă despre HIV/SIDA, (n.r.: Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a afirmat că Programului Național de Prevenire şi Control HIV/SIDA îi sunt alocați prea mulți bani.-Gazeta de Sud)iar eu am fost singura care a făcut-o publică.,,Nu mă înțeleg bine cu camera, deloc”
D.G.: Te-ai vedea lucrând în televiziune?
A.U.: Nu îmi place televiziunea, în sensul de a fi în fața reflectoarelor, într-un studio. Îmi place să fiu reporter pentru televiziune, să cos eu povestea, din spate și să nu apar. Nu mă înțeleg bine cu camera, deloc.
,,Munca m-a ajutat mult să înțeleg oamenii”
D.G.: Ce consideri tu ca este cel mai frumos la această meserie?
A.U.: Cunoști oameni foarte mulți și îți schimbi părerea despre ei. Când am venit aici, nu prea socializam, fugeam de lume. Munca m-a ajutam mult să înțeleg oamenii, să înțeleg nebunii iubitori de animale și rromii care fură fier vechi.
Am învățat să îi înțeleg pe toți, pentru că toți au probleme. Ideea e să știm cum să le rezolvăm și împreună, noi, ziarul, autoritatea locală și cei care mai suntem în orașul ăsta, să încercăm să facem un loc cât mai frumos în care să trăim.
,,Cam asta e viața mea, jurnalismul, și nu o văd altfel”
D.G.: Care sunt dezavantajele acestei meserii?
A.U.: Având în vedere că sunt încă tânără, nu am familie și copii, nu sunt dezavantaje. Pot să mă duc și la ora 10 (n.r.: 22:00) la un eveniment sau dacă e un accident, nu contează ora. Cam asta e viața mea, jurnalismul, și nu o văd altfel.
Sunt genul de om care pune cariera pe primul plan și, în plus, e prea departe gândul unei familii, în momentul ăsta. Jurnalismul e cea mai mare iubire a mea.