Un copil mic, dar un zâmbet mare. Aceasta este imaginea care te întâmpină la intrarea în Şcoala Gimnazială Specială „Sf. Mina” din Craiova care adăposteşte 156 de suflete. Şcoala pentru copii cu deficiențe are trei grupe de grădiniţă, opt clase de învăţământ primar şi şapte clase de învăţământ gimnazial. Acestea sunt organizate în urma unei diagnoze medicale, sociale şi psihopedagogice, orientate pe nevoile imediate ale copiilor. Din cei 156, 81 de copii sunt în internatul şcolii. Programul şcolii este unul diferit faţă de programele celorlalte unităţi de învăţământ preuniversitar din Dolj, pentru că activitatea începe la 8 dimineaţă şi se termină seara la ora 18. Copiii au dimineaţa activităţi de predare, învăţare, evaluare, care se desfăşoară frontal în clasa cu profesori de psihopedagogie pentru o catedră de educaţie specială. Servesc masa de prânz la cantina unităţii, iar în continuarea programului până la ora 16-17, în funcţie de câte ore au după-amiaza în programul de terapii complexe şi integrate, rămân în şcoală şi desfăşoară activităţi cu profesorul sau educatorul de la clasa. De asemenea, sunt luaţi de specialişti, câte unul sau doi, la activităţi de logopedie, kinetoterapie sau psihodiagnoză.
„Sunt copii speciali”, spune directorul instituţiei Eugenia Pascu, zâmbind în timp ce îl ia de mâna pe un copil autist. Sunt veseli, zâmbesc şi te privesc profund. Au multe desene pe pereţi de care sunt mândri, au fotografii surprinse toamna cărora le-au dat un nume, spun poezii, cântă, sunt entuziaşti şi simt nevoia să îi asculţi.
Clubul lor este plin cu desene, confeti şi panglici colorate. Aici îşi petrec timpul liber alături de un profesor îndrumător. Nu se gândesc la rude, ei sunt mai mult de atât. Sunt fraţi, prieteni, colegi. Se bucură de fiecare dată când au ocazia să desfăşoare activităţi împreună.
Pianul s-a dovedit a fi jucăria preferată a lui Amir, un băieţel nevăzător de la clasa pregătitoare care cântă foarte bine.
Sala de logopedie şi kinetoterapie devine plină după ora 16 cu diferiţi copii care sunt îndrumaţi de specialişti. Fiecare urmează programul cu stricteţe.
Nici un copil nu îşi pierde licărirea din ochi. Atunci când vine vorba de familie zâmbesc timid şi te privesc făcând un pas înapoi. Unii sunt speriaţi, alţii nu ştiu cum să reacţioneze. Pentru unii şcoala este singură familie. Hăinuţele şi dulciurile pe care le primesc îi fac să sară în sus de bucurie, simţind că există cineva care nu îi uită niciodată: copiii de la Colegiul Naţional „Carol I”, care au grijă de fiecare dată să le aducă zâmbetul pe buze.
La etaj întâlnim camerele fetelor şi ale băieţilor. Camera fetelor se recunoaşte după mirosul parfumului, pe care nu ezită să-l folosească, iar camera băieţilor se recunoaşte după zgomot. Viaţă lor se împarte între cursurile de la şcoală şi terapiile complexe de care beneficiază.
Se joacă cu mingea, aleargă şi râd. Nu cunosc pe altcineva. Îşi doresc prieteni, îşi doresc familie, dar se au doar pe ei, copiii speciali de la Şcoala Sf. Mina.
Amelia TUȚĂ
