Romulus Marian, pe primul loc în competiția studenților la „ Zilele Educației Mecatronice”

Zilele Educaţiei Mecatronice organizate de Universitatea din Craiova au adunat studenți și profesori din toată țara. Mecatroniștii de la Universitatea din Craiova s-au întrecut pe parcursul mai multor probe cu cei mai buni studenți ai altor universități din țară.Mașinuțe electrice, roboți și studenți din marile centre universitare, pasionați de inginerie au fost prezenți în holul central al universității.
Studenții craioveni de la Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică, Departamentul de Mecatronică și Robotică, alături de cei veniți din din București, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Suceava, Iaşi și Galați și-au prezentat invențiile inginerești și au fost într-o competiție.  

Robotul mobil realizat de un student craiovean s-a aflat pe primul loc
Îmbărcați în tricouri negre, albe și albastre pe care era marcată sigla instituției de învățământ, studenții fiecărei universități s-au străduit să câștige cât mai multe probe. Tinerii pasionați de inginerie au dat frâu liber imaginaţiei. În acest an robotul mobil realizat de un student craiovean s-a aflat pe primul loc. După trei ani consecutivi de când studenții brașoveni au fost în top, anul acesta Romulus Marian (Robotică, III, Craiova) a învins.
Până să se ajungă la versiunea finală a trecut prin alte douăzeci

Tânărul a creat un robot mobil. Principala sarcină a robotului realizat este să urmărească liniile negre. În competiție trebuie să urmeze un traseu de viteză și unul de obstacole. Aproximativ un an s-a lucrat la realizarea lui. Până să se ajungă la versiunea finală a trecut prin alte douăzeci.

Studenții bucureșteni s-au prezentat cu un robot hexapod cu posibilitatea de a trece obstacole, o mânușă care permite persoanelor cu divese dizabilități să comunice printr-o manieră electronică cu mediul exterior.
Zilele Educației Mecatronice 2015 au fost organizate de Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică din Craiova, Departamentul de Mecatronică și Robotică, în perioada 13-16 mai.

Claudia PREDILĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.