Meseria de biolog m-a fascinat din totdeauna, iar curioasă din fire cum sunt mi-am rezervat o zi pentru a vedea cum se pregătesc studenții pentru complicata și interesanta muncă de laborator. Cu ajutorul unui prieten, într-o marți dimineața, m-am prezentat la Facultatea de Agronomie și Horticultură, specializarea „Biologie”, găzduită în clădirea ex-Facultăţii de Chimie.
Cursurile au început la ora 8:00 pentru profesori și studenți, deopotrivă. Prima oară am asistat la un curs-laborator de „Nevertebrate”, unde am studiat viermii inelați – un adevărat răsfăț pentru acea oră matinală. Cursul s-a desfășurat fără evenimente. Am scris și am desenat laolaltă cu ceilalți colegi de ocazie.
Ziua a continuat cu „Histologie și embriologie animală”, curs care a reușit să îmi capteze atenția nu neapărat datorită a ceea ce se predă, ci mai mult a profesoarei Diana Olimid, care știe cum să își facă studenții să le placă materia pe care o predă. Am fost uimită de faptul că majoritatea cursanților au fost prezenți, iar cei care au lipsit aveau motive întemeiate. Prezența a fost urmată de verificarea temei. Doar câteva persoane nu aveau pe caiete minuțioasele desene. Ni s-au împărțit materialele de studiu: grafice și poze cu diverse țesuturi și celule fotografiate prin microscop, după care am început să scriem lecția, scurtă și la obiect. Cea mai interesantă parte a cursului a fost, desigur, cea în care am privit și noi prin microscop ceea ce văzusem în materialele pe care le-am primit când am început. În liniște și ordine am trecut fiecare pe la microscop, apoi în băncile noastre, am mai primit câteva explicații suplimentare și cursul a luat sfârșit.
Horațiu Iriza, student în anul I, ne-a mărturisit: „Sunt foarte încântat de ceea ce facem și îmi place mult că mergem foarte mult pe partea pratică și nu teoretică. Ne ajută și materialele din laboratoare precum oasele, scheletele, borcanele cu diverse vietăți în formol sau reprezentările corpului uman și ale organelor”.
Una peste alta, participarea la cursuri a fost o experiență interesantă. Studenților de la biologie le urez baftă, le mulțumesc pentru găzduire și sper să mă mai primească și cu altă ocazie.
Mihaela DĂOGARU