Andreea Mărăcine (Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, II) a ajuns în vara aceasta în SUA, în Kill Devil Hills, North Carolina cu programul WT. Este pasionată de călătorii, studiul limbii engleze, citit şi filme.
Daniela Vulpe: Cine te-a îndrumat către această facultate?
Andreea Mărăcine: Sincer, nimeni, am ales să-mi urmez intuiția. Faptul că urmam cursurile în limba engleză a fost și este un plus pentru viitoarea mea carieră de economist.
D.V.: Regreți că ai făcut această alegere?
A.M.: Nu am regretat niciodată alegerile făcute, consider că din fiecare alegere, fie că este bună sau rea, poți învăța ceva. Alegerea aceasta se încadreză în cele bune.
D.V.: Încurajezi tinerii să urmeze această facultate?
A.M.: Da, bineînțeles. De altfel, și proiectele de promovare din care am făcut parte o pot dovedi. Este o facultate bună, de viitor, la care înveți cu plăcere, nu din obligație. Aici dai de profesori care nu vin să își predea materia citind niște pagini și atât, ei îți dau exemple clare, din viața de zi cu zi, știu să glumească cu tine când este cazul, și de multe ori îți dau și idei de afaceri.
D.V.: Ești membră a asociațiilor studențești?
A.M.: Nu, am ales să nu intru, deoarece am participat la câteva proiecte care mi-au ocupat destul de mult timp. Sper ca anul acesta să pot intra și eu, pentru că am auzit numai lucruri bune despre ele.
D.V.: Care este cea mai mare realizare a primului an de studiu?
A.M.: Cea mai mare… pot spune că toate proiectele la care am participat, examenele trecute și, inclusiv, venirea mea în America sunt realizări destul de mari pentru mine. Din toate am învățat câte ceva și m-au ajutat la formarea mea ca persoană, mi-au îmbogățit cunoștințele și m-au făcut mai puternică, deoarece dezamăgirile nu au lipsit.
D.V.: De ce ai ales Universitatea din Craiova?
A.M.: De ce nu? Este recunoscută internațional, dotată cu aparatură modernă la standarde europene, cu profesori foarte buni.
D.V.: Ce planuri ai referitor la facultate, ce proiecte?
A.M.: Să profit de orice oportunitate care se ivește, de fiecare proiect, experiență. Aș dori să mă înscriu în Erasmus, să studiez câteva luni în altă țară.
D.V.: Cum ai luat decizia de a pleca prin proiectul „Work and Travel”?
A.M.: Încă de la începutul facultății, când am aflat de acest proiect, am zis că este făcut pentru mine. De când am fost mică mi-am dorit să călătoresc. Îmi place ideea de a cunoaște alte culturi, tradiții, alt tip de gândire, alte locuri, diferite de ale noastre, iar ideea de a călători și a munci pe timp de vară mi se pare perfectă.
D.V.: Care este diferența între SUA și România?
A.M.: E o diferență de la cer la pământ, de la oameni, la mâncare, peisaje, toate sunt diferite. Oamenii sunt zâmbitori, salută, vorbesc cu tine și e posibil să nu te bage în seamă a doua zi, mâncarea este dulce, apa este dulce și cam tot ce nu aș cumpăra în România găsesc aici. Până acum, am văzut doar o mică parte din America, restul rămâne de văzut.
D.V.: Ce lucrezi în SUA?
A.M.: Curățenie. Pot spune că nu te solicită fizic, dar acest job combinat cu un personal neorganizat și răutăcios este foarte dificil.
D.V.: Dacă ai avea oportunitatea de a rămăne acolo, ai face-o?
A.M.: Nu, cu siguranță nu! Îmi iubesc țara și cred că nu m-aș putea acomoda cu stilul de viață de aici sau cu oamenii.
D.V.: În ce alte proiecte ai fost implicate?
A.M.: Alege FEAA, SIMFORMER EME, toate au fost proiecte bune, dar cele mai bune au fost cele care au legătură cu promovarea. Clipul de promovare a facultății, deplasarea la Filiași, tot în scopul promovării facultății, interviul la Tele U Craiova, împreună cu Diana Bobaru și Silvia Puiu, profesoara mea de management, care a avut ca scop promovarea activităților studenților facultății.
D.V.: Care este cea mai frumoasă amintire din SUA?
A.M.: Sunt multe amintiri. Cele mai frumoase sunt acele momente petrecute cu oameni minunați, pe care i-am întâlnit aici, momentele când ne strângeam la vorbă sau gătim fiecare un fel de mâncare specific țării sale. Aș putea vorbi ore în șir despre aceste momente frumoase.
D.V.: Care este programul tău de muncă?
A.M.: Programul meu este schimbat de la o săptămână la alta. Lucrez cinci zile pe săptămână, aproximativ 7 ore pe zi. Zilele libere le poți avea în orice zi a săptămânii, asta depinde de supervizor. Acum voi începe un alt job, al doilea, dar nu este pregătit programul.