Ştiţi cu toţii acea zi dinaintea unui examen pentru care nu ai învăţat mai nimic, sau mai rău, nu te-ai pregătit deloc. Te gândeşti deja să nu te mai prezenţi şi să speri că la restanţă profesorul nu te va chinui, şi o să te treacă doar ca să scape de tine. O tâmpenie! În realitate deja elaborezi un plan cât mai eficient de a copia. Iată câteva elemente pe care să le iei în calcul într-o asemenea situaţie.
Trebuie să ştii că profesorii, şi în special cei de la facultate, sunt nişte maeştri în ochirea trişorilor. Inspiră-te doar atunci când nu eşti în aria lor vizuală. Mai bine zis, copiază doar când sunt cu spatele la tine. De asemenea, nu trebuie ratate acele momente de diversiune, când colegii mai întreabă una alta. Fii cât mai natural, iar cel mai important lucru de care trebuie să ţii cont, este ca niciodată, dar niciodată, în vecii vecilor, să faci greşeala de a-ţi privi profesorul în ochi, fie şi pentru o secundă.
Dacă respecţi toţi paşii de mai sus, şansa de a lua o notă de trecere, chiar dacă n-ai învăţat, creşte considerabil, anihilarea profesorului fiind cea mai grea parte în procesul de copiere. Tot ce mai trebuie să faci e să te aşezi pe o poziţie strategică. Nu în primul rând, nici în ultimul, ci la mijloc. Alege-ţi obiectul inspiraţional. Poate fi ori clasica foaie, ori telefonul. De recomandat tehnologia, nu fâşie. Copiază doar cât ai nevoie pentru a trece examenul. Nu fi lacom! Te-ar putea costa! O restanţă!
Va exista mereu riscul de a fi prins, iar pentru a evita astfel de situaţii, este recomandat cu încredere studiul. Aşadar, utilizează aceste sfaturi doar în cazuri limită. Să sperăm că n-o să fie multe!