Simțim amândouă mirosul de cafea în timp ce depănăm amintiri, eu împreună cu colega și prietena mea pe viață, Alina. Plecată de la vârsta de 5 ani din satul său, ajunge în grija mătușii sale, Liliana Tudoran. Acest lucru s-a întâmplat pentru că în satul doljean, Bădoși, unde ea s-a născut, era o școală generală destul de modestă în ceea ce privește cadrele didactice. Fiind primul copil al familiei, părinții hotărăsc să o ducă la Segarcea pentru a putea studia la Liceul Tehnologic „Horia Vintilă”.
Sorbim din cafea și eu ascult şi tot ascult, pentru că îmi place mult cum vorbește Alina. Depănăm amintiri despre școala generală și ne bufnește râsul. Țin minte că era o fetiță destul de scundă, brunetă, și abia i se observau ochii căprui pe sub breton. Fugeam în fiecare zi la ea să ne facem temele (să le facă ea, mai exact). Ne jucam tot feluri de jocuri cu mingea, inventate de noi pe moment, săream coarda, găteam.
În mintea mea mereu a fost faptul că ea învăța foarte bine drept răsplată pentru unchiul și mătușa sa, care au crescut-o. Pe părinți îi vedea destul de rar. Niciodată nu am privit-o ca pe o tocilară, pentru că nu era genul ăla de persoană care să stea toată ziua cu nasul în cărți. Pur şi simplu prindea foarte repede orice informație pe care o reținea destul de ușor.
Alina a fost și este acel gen de prieten adevărat, acel prieten căruia îi puteai împărtași orice secret. Bârfeam, ne distram din orice, râdeam aiurea de multe ori. Doamne, când ne apuca pe amândouă râsul abia mai puteam să ne oprim! Râdeam până la lacrimi. O punem să mintă când ne aduceau profesorii lucrările şi mama o întreba mereu pe ea ce nota luam eu. Ea, evident, spunea că luam amândouă numai note mari.
Acum este studentă la Medicină. Și acolo are rezultate bune: nicio restanță în primul an. „Mă gândesc că dacă nu erau unchiul și mătusa mea, nu cred că aș fi ales medicina. Ei m-au îndrumat spre această facultate. Bineînteles că și eu am gândit ca ei și mi-am imaginat viitorul meu în medicină. M-am bazat pe propriile forțe și chiar am avut încredere că o să reușesc. Și am reușit.”
Alina o să rămână toată viața prietena mea zăpăcită, cu care dacă o să mă întâlnesc peste 20 de ani o să ne prăpădim de râs aducându-ne aminte de anii copilăriei. Terminăm cafeaua și ne luăm la revedere una de la cealaltă. Am zâmbit și ne-am promis că o să ne revedem curând.
