Tuturor ne plac. Fanii filmelor SF cu supereroi de la Marvel și DC comics se așteaptă să fie surprinși plăcut de ecranizarea benzilor desenate cu noi apariții în 2018.
Îndelung aşteptate de pasionați pentru efectele speciale remarcabile, dar şi pentru că mulți au câteodată ani de simpatie în personaje, poate chiar de la cea dintâi interacțiune cu benzile desenate. Oricare ar fi motivul, filmele cu supereroi doboară de multe ori recorduri la box office. Trecem în revistă cele mai promiţătoare titluri ale anului și discutăm pe scurt atuurile și riscurile unor eventuale dezamăgiri.
Prima apariție în ordine cronologică este Black Panther, pe 16 februarie
Cea dintâi întâlnire cu Pantera neagră a fost în Căpitanul America: Război civil, dar filmul din 16 februarie a arătat personajul cu povestea lui întreagă. Rolul principal este luat de Chadwick Boseman și face parte dintr-o producţie ce dezvoltă mai multe aspecte inedite, printre ele o distribuţie marcată de culoare, dar şi faptul că o bună parte a aventurii nu va avea loc într-un decor urban, ci în extraordinara Wakanda.
Următoarea apariție este în data 13 aprilie și se intitulează The New Mutants
Un trailer bun, parcă te bântuie şi e plin mister. Acesta a crescut aşteptările cu privire la al 11-lea film din franciza X-Men. Blockbusterul beneficiază de avantajul unei abordări proaspete, cu accente horror, dar şi de distribuirea în film unde sunt actori noi. Povestea are în centrul atenţiei cinci tineri mutanţi prizonieri într-un laborator de cercetare se bucură de potenţial.
Toată lumea a auzit de Avengers: Infinity War. Unul din marile evenimente dorite ale anului, filmul este şi unul dintre cele mai dorite din aceşti ani, promovat constant de producţiile anterioare Marvel. Şi Infinity War pare în sfârşit să rezolve una din marile probleme ale acestui univers, faptul că antagoniştii sunt adesea neconvingători, precum în Ultron. De data aceasta avem de-a face cu titanul Thanos, arătat în Gardienii galaxiei, obsedat să controleze întregul univers cu redutabila Mănuşă a Infinitului, unde vor apărea zeci de supereroi familiari pentru a proteja universul.
Deadpool 2, lansare pe data de 1 iunie
Deadpool a dat o lecţie studiourilor Fox și a arătat cât de important este să le dai fanilor exact ce vor şi nu un „terci” care, măcar pe hârtie, are un potenţial financiar mai mare. Un boom financiar, Deadpool a reușit să influenţeze producţia lui Logan, cu un rezultat mai mult decât satifăcător. Eroul interpretat de Ryan Reynolds poate doar să apară pe marele ecran cu multele sale glume, iar fanii au toate şansele să fie mulţumiţi. Dacă Deadpool a fost o surpriză plăcută, unde umorul distrage atenţia de la faptul că povestea nu are miză, Deadpool 2 nu va avea parte de acest avantaj, iar scenariul său va trebui să ofere mai mult decât glumiţe. Rămâne de văzut.
Un film atât îmbucurător, cât şi îngrijorător. Pe de-o parte pentru că The Incredibles a fost una dintre cele mai captivante şi ataşante aventuri Pixar. Pe de altă parte, pentru că sequelul ştirbeşte din faima studiourilor de producţie celebre pentru faptul că preferă poveştile originale. Chiar daca fanii abia așteaptă apariția, sequelul tot are un dezavantaj pe care filmul original nu îl avea: marile ecrane sunt acum dominate de producţii cu supereroi.
Ant-Man and the Wasp se pare că va fi prima comedie romantică din franciză și din universul celor de la Marvel. Cel de-al 20-lea film MCU(Universul Cinematografic Marvel) beneficiază de talentul comic al lui Paul Rudd, dar şi de eficienţa lui Evangeline Lilly. Îl vom vedea pe Scott Lang chinuindu-se să împace aventurile de supererou cu viaţa de familie şi o vom vedea pe Hope van Dyne cum devine noua Viespe. Sunt toate şansele ca filmul, cu aspectul său romantic, să fie o nouă poveste de sine-stătăroare în franciză, fără legături puternice cu celelate producţii Marvel.
După producția Spider-Man: Homecoming și după succesul avut de către studiourile Marvel şi Sony Pictures, totul a fost aranjat să se încurce în alte universuri. Producția Venom face parte din aşa-zisul Sony’s Marvel Universe, cu şanse ca acest univers şi MCU să se intersecteze la un moment dat pentru o răfuială între Venom şi Spider-Man. Rolul principal este oferit lui Tom Hardy care îl interpretează pe Eddie Brock, un jurnalist obsedat să se răzbune pe Spidey, după ce face o greşeală ce-i aduce concedierea. Contopirea sa cu simbiotul extraterestru îi va aduce puteri extraordinare, dar şi o informaţie valoroasă: Peter Parker este Spider-Man.
Ultima apariție a anului este povestea de sine stătătoare a legendarului Aquaman. Fiind a treia apariţie a lui Jason Momoa în rolul lui Aquaman, filmul din decembrie are un mesaj ecologist şi cât se poate de actual: Aquaman, cârmuitor al Atlantidei, se va găsi în centrul unui conflict între oamenii care poluează oceanele şi supuşii săi, care vor să stăpânească uscatul pentru a opri avalanşa poluării. Subiectul pare interesant, tip progresit, la modă și cu un oarecare potenţial. Un dezavantaj al filmului reprezintă producţia cu supereroi realizată de DC Films şi distribuită de Warner Bros. Pictures, aceasta este pe locul 2 pe piață după cei de la Marvel care au ca organizație mamă pe gigantul The Walt Disney Company.
Pe voi care vă încântă cel mai mult?
Enache Alexandru, jurnalism, an 2