Open-mind vs oaia clasică din turmă. Educaţia face diferenţa

 

Educația este un lucru atât de important încât trebuie indusă în comportamentul unui individ chiar din primele momente ale vieții sale. Asta dacă are cine. Trebuie cumva conturată încă de la primele luni/ani din viață, asta ca să nu devii un ghiolban sau oaia clasică din turmă.

Cred că ar trebui pus accentul mai mult pe cei 7 ani de acasă. Dar să fie toți! Mai întâi trebuie să fii educat în a face diferența dintre rău și bine. După ce depășești momentul ăsta, cred că ești capabil de unu’ singur să înțelegi cum ar trebui să te comporți în societate ca să nu pară că ești asocial. De fapt cam asta culegi de prin jur, începi să vezi tot felul de comportamente, și de aici iei tu cam ce crezi că e bun. Cel puțin pentru mine așa a funcționat. Și suma a tot ceea ce am cules până acum mă face să fiu ceea ce sunt în momentul ăsta.

Pe lângă toate acestea, sistemul educațional te face cumva să fii doar o altă cărămidă în zidul ăla la care trebuie să ia parte cu toții, ca să nu poată să aibă și alt punct de vedere. Ei vor să privești doar în față, la stânga și la dreapta sunt cărămizi, n-ai unde altundeva.

Cam asta face învățământul românesc.

De-asta trebuie să pleci cu un nivel de cunoaștere la modul „ăsta e punctul de plecare” și să te mulezi pe el, în ciuda a ceea ce ți se dictează să fii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *