Doru Ciolacu, jurnalistul TVR, a participat vineri la atelierul „Jurnalismul autenticității”, un jurnalist cu foarte multă experiență, care lucrează de 25 de ani în televiziune, ne-a vorbit despre cariera sa, dar și despre așteptările pe care le are de la tinerii jurnaliști.
Loredana Burada: V-a inspirat cineva să urmați această meserie?
Doru Ciolacu: Da, țin minte că în facultate scriam la reviste studențești, revistele de complex studențesc, cum le numeam noi și scriam reportaje scurte despre anumite evenimente. După un festival studențesc, îmi aduc eu aminte, prin 88’, colegul și prietenul Spirache de la radio din Timișoara trebuia să plece undeva și nu avea cine să scrie despre festivalul de la Casa Studenților de acolo și m-a lăsat pe mine direct: „Băi, apucă-te și scrie!”, i-am zis: „Stai un pic, nu, nu pot să mă apuc eu să scriu așa, n-am mai scris pentru o revistă importantă niciodată.” Şi omul s-a făcut nevăzut și a rămas pe capul meu descrierea evenimentului. L-am făcut cum am putut, mă gândeam că nu o să mi-l publice cei de la revista Amfiteatru la București și a apărut articolul și vai cât de mult mi-a plăcut. L-am arătat la toată lumea. Mi s-a părut că dacă am aparut în revista aia sunt nemaipomenit, VIP. După 90’ am avut niște prieteni la București, într-adevăr jurnaliști, care știind că am scris în revistele studențești, m-au chemat acolo, mi-au făcut intrarea la un ziar și am scris mult timp în presa scrisă de la „Casa Scânteii”, cum se numea pe vremea aceea.
L.B: Ştiam că debutul dumneavoastră a fost în presă scrisă, de ce nu aţi continuat pe acea ramură a jurnalismului?
D.C.: Am fost câţiva ani jurnalist de presă scrisă, după care s-a ivit oportunitatea să merg la televiziune, s-a înfiinţat Teleuniversitatea Craiova, Tele U, având nişte prieteni care erau stundenţi la ATF şi de la care ştiam o sumedenie de noţiuni de genul ăsta, de televiziune, de cadru, de imagine, de reportaj, de montaj, m-am dus la concurs, am avut avantajul că s-a dat probă scrisă şi proba practică a fost reportaj făcut în Craiova, temă la alegere, eu mi-am ales Parcul Romanescu şi conta acea probă practică 50% din media finală de examen. Am luat concursul, redactor la Teleuniversitatea Craiova.
L.B: Ştiu că lucraţi în televiziune din 1994, adică aproape 25 de ani, care sunt schimbările pe care le vedeţi în presă?
D.C.: Sunt schimbări enorme, cel puţin la nivelul redactării unui material, la nivelul realizării unui reportaj. Înainte o cam lungeam, reportajul are o introducere care cu reminiscenţele de pe timpul comunismului se lungea, se trăgea aşa de ea. Acum lumea este mult mai grăbită, trebuie să îi serveşti din prima pontul, lucrul acela atractiv, acroşajul cum îi spunem noi. Spectatorul de televiziune este cel mai comod consumator de presă dintre toţi. Trebuie să îi dai o informaţie care să îl capteze, altfel l-ai pierdut şi schimbă canalul. Presa se grăbeşte în transmiterea informaţiei, asta s-a schimbat în primul rând ca şi format.
L.B: În televiziune aţi debutat ca reporter de ştiri, cum aţi spus şi dumneavoastră, cât de greu v-a fost să treceţi de la presă scrisă la televiziune?
D.C.: Recunosc că nu mi-a fost foarte greu, însă reporterul de presă scrisă este mult mai discret, din telefoane, de la conferinţele de presă, la televiziune e altceva, trebuie să ieşi neapărat cu microfonul pe stradă şi aici am avut eu de trecut mari emoţii pentru că ţin minte că-mi tremura mâna cu microfon cu tot când mergeam şi îi luam cuiva interviu. Peste asta a trebuit să trec în primul rând, peste emoţie, după care vine obişnuinţa cu formatele şi montajul. Montajul de televiziune este ceva special, bine ai un om lângă tine care face ce îi spui tu, bucăţile de imagine le pune în succesiunea dorită de tine şi aici am mai avut un hop de sărit, dar să ştii ca nu a fost mare stres de adaptare.
L.B: Am înţeles că genul jurnalistic preferat este reportajul, de ce?
D.C.: Pentru că reportajul este o poveste văzută de tine şi transmisă celorlalţi şi eu sunt omul care dacă aflu ceva până nu împărtăşesc cu prietenii, cu cunoştinţele acel ceva parcă nici eu nu am aflat. Reportajul îţi dă o anumită libertate de a vedea lucrurile mai ales cel de televiziune. E nemaipomenit pentru că te duci şi rupi o bucată din viaţa satului, uliţei și o pui pe tapet aşa cum ţi se pare ţie mai frumos, deci e nemaipomenit.
L.B: Care consideraţi dumneavoastră că este rolul unui jurnalist?
D.C.: Rolul unui jurnalist este să fie sincer cu persoanele cărora se adresează, cu publicul lui şi să informeze corect în primul rând, să încerce să nu manipuleze pe cât se poate pentru că este foarte greu în presă când ai deschis camera şi ai început să filmezi cică ai deformat deja realitatea, ai pus-o exact în viziunea ta, să încerci să arăţi lucrurile cât mai fireşti şi mai bine cu putinţă şi să nu mergi niciodata pe falsităţi, ăsta m-i se pare cel mai important lucru.
L.B: Credeţi că noile tehnologii au uşurat munca unui jurnalist?
D.C.: Da, categoric da, şi aici numai dacă ne gândim că pe vremuri atunci când voiai să iei o ştire de la Mehedinţi sau de la Olt, era infernal, ori trimteai caseta cu trenul, ceea ce dura şi atunci ştirea poate nu ajungea la jurnalul potrivit ori transmiteai pe releu, dar asta implica să te duci undeva în zona Şimnicului, aproape de Craiova şi să transmiţi imaginile, acum asta se face dintr-un click de pe telefon. În era informaticii orice informaţie o poţi lua din prima, cu un click ai dat search şi gata. A venit tot ce te-a interesat. Pe vremuri trebuia să te duci la bibliotecă, să iei cărticelele care te interesau, să răsfoieşti, să găseşti acolo, să treci pe curat, acum ai totul la îndemână.
L.B: Care consideraţi că este diferenţa dintre jurnalismul de la începutul carierei dumneavoastră şi cel din prezent?
D.C.: Nu erau atâtea fake-uri. Nu erau atâtea televiziuni care să deformeze realitatea în scopuri clare, politice sau alte scopuri. Exista o presă de dinainte de 89′ aşa cum se învăţase ea la „Ştefan Gheorghiu” care venea cu o rigurozitate, cu un sistem de seriozitate în tratarea informaţiei, nu s-a transformat din punctul ăsta de vedere în bine, mai mult în rău.
L.B: Îmi puteţi povesti un moment frumos din cariera dumneavostră?
D.C.: Sunt foarte multe, în primul rând atunci când ai o idee de emisiune trebuie să ai un producător şi toată televiziunea trebuie să fie de acord cu ideea asta, adică producătorul şi ceilalţi, tehnic, artistic, pentru a putea pune în practică emisiunea şi de câte ori am avut o idee care a trecut de aceşti cerberi şi s-a pus în practică, am fost cel mai fericit om. Fiecare când are câte o creaţie proprie îi place lui, îi spun şi prietenii că treaba aia e frumoasă, dar atunci când obţii un premiu pentru emisiunea respectivă atunci eşti sigur că aprecierea este clară, pentru că prietenii te pot lăuda din prietenie, şi am obţinut ceva premii de când sunt în televiziune şi iată încă alte momente fericite.
L.B: Eram convisă că au existat multe momente frumoase, dar aţi avut un moment în care aţi vrut să renunţaţi la această meserie?
D.C.: Da, de mai multe ori, tot aşa din cauza schimbărilor de conducere la nivel central în Televiziunea Română şi nu dăm nume aici. Fiecare preşedinte, director general a venit cu ideea lui de a pune în practică anumite lucruri, lucruri care m-au deranjat foarte tare, dar am zis că timpul trece, cele rele să se spele, cele bune să se adune, şi aşa a fost că fiecare a venit, a dat cu barda, a plecat, au venit alţii care au făcut lucruri bune şi este mai bine să stăm puţin să ne gândim înainte de a face vreun gest necugetat, recunosc că am avut momente când chiar am vrut să o termin cu totul cu meseria asta.
L.B: Dintre toate emisiunile pe care le-aţi prezentat, aveţi una care să fi fost preferata dumneavoastră?
D.C.: Da, să zic că toate au fost preferate pentru că sunt ca nişte prieteni de-ai mei la care ţin foarte mult, cea mai pe stilul meu mi s-a părut „Vedere cu Olteni” emisiunea care are sloganul „În Oltenia nu există anonimi”, deci toţi fac ceva cu care să se laude, adica VIP-uri pe strada lor, pe uliţa lor şi de aici pornită ideea au ieşit lucruri nemaipomenite, zic eu, care au o anumită audienţă şi o anumită căutare.
L.B:Sunteţi un om cu foarte multă experienţă în domeniu, ce sfat aţi avea pentru tinerii jurnalişti?
D.C.: În primul rând trebuie să fie curioşi tot timpul. Curiozitatea mi se pare cea mai importantă calitate a unui jurnalist şi dacă este combinată şi cu inteligenţa şi un pic de silinţă, adică să duci lucrurile până la capăt indiferent ce conjunctură întâlneşti, după asta ar fi o sumedenie de sfaturi pe care trebuie să le primească, dar pornim de aici, să fie curioşi tot timpul, să scoată lucruri interesante din chestii care aparent ar putea să fie banale.