Airsoft, detectivistică şi longboard. Din pasiunile studenţilor craioveni

Studenţii Universităţii din Craiova au multe şi diversificate hobby-uri. De oricei când auzim de hobby-uri, ne gândim instantaneeu la muzică, citit, plimbat și călătorit. Dar am găsit câțiva studenți care în timpul liber au nişte activităţi foarte diferite, dar la fel de interesante.

Alexandru Firu (Comunicare şi Relaţii Publice) practică airsoft la clubul AirSoft Craiova: „Joc airsoft de aproximativ 2 ani, din pasiunea pentru sport. Ceea ce m-a captivat iniţial la acest sport, pe lângă scenariile preluate din misiuni reale ale trupelor speciale, a fost adrenalina. Cum am mai spus, iubesc adrenalina. Pe lângă asta, şi noi, la airsoft, punem strategii la punct şi încercam să «lucram» cât mai tactic. Nu vrem să fie doar o simpla «fugă/joacă» cu bile, în cazul unora. Armele sunt replici ale armelor reale, sunt confecţionate din metal, lemn şi ABS. În general, echipamentul nostru este cât se poate de real, fapt pentru care ne şi atrage pe foarte mulţi. Încercam să adaugăm o poveste de tip misune militară jocului”.

Mihaela Buzatu (Securitate Naţională şi Euro Atlantică, master) spune că în timpul liber aceasta se uită la videoclipuri chirurgicale de fiecare tip pentru că vrea să înceapă după master şi Facultatea de Medicină.

O altă studentă, Florina Lăpădat (Matematică-Informatică), pe lângă dansurile populare la Ansamblul „Doina Gorjului” juniori, spune că a călătorit mult: „am fost în mai multe ţări din Europa cum ar fi Grecia, Turcia, Bulgaria, Serbia, Ungaria, pentru că îmi place mult să vizitez locuri noi”.

Raluca Vîrtineanu (Postliceala de asistente „Cristiana”): „În timpul liber, eu caut mistere nerezolvate. Adică iau cazuri şi caut indicii de care detectivii sau poliţiştii nu şi-au dat seama, şi încerc să le rezolv”.

Sorina Georgescu (Filosofie) se dă pe longboard: „anul acesta, în februarie cred, am făcut doi ani de când merg pe longboard, şi da, este longboard nu skateboard.

Sunt doua lucruri total diferite, pentru că longboard-ul este pentru trasee montane, drumuri late și drepte, pe când sk8-ul este pentru scheme și trick-uri.

Majoritatea profesorilor sunt destul de uimiți, îmi primul rând pentru că sunt fată și, din spusele lor, nu este întocmai un sport pentru fete. Mă întreabă deseori dacă merg pe trotuar sau pe strada şi dacă nu mi-e frică să fac asta. Orice drum pe care îl fac, în principiu e cu el. Mi-este mult mai lejer ţinând cont că ajung mai repede la facultate decât dacă aş lua taxi. Momentan în Craiova nu există o pistă pentru skateri sau longboarderi. Singura pistă pe care m-au trimis polițiștii să merg este cea din parc pentru bicicliști. Acum câțiva ani făcusem o petiție cu cei de la teatru să ne facă un sk8park, dar s-a construit o parcare subterană. Nu este un loc anume unde mă pot da decât în parc deoarece, cei cu sk8-ul fiind mai accesibili, se pot da și la cea mai mică bordură retrasă sau set de scări”.

A avea un hobby înseamnă să îți ocupi timpul într-un mod plăcut și ultil, iar studenții de mai sus, stau foarte bine la acest capitol.

Text de Raluca-Maria Nedelea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *