„Nu am timp”, una dintre cele
mai cunoscute sintagme pe care deseori o auzim.
Chiar dacă ziua fiecăruia durează nici mai mult, nici mai puțin de 24 ore,
foarte mulți dintre noi folosim timpul drept scuză atunci când nu ne putem duce
la bun sfârșit activitățile. V-ați întrebat măcar o dată cum unii reușesc să facă o mulțime de lucruri într-o
singură zi, pe când alții „nu au timp” să facă nici măcar esențialul? Dacă da,
atunci acest articol este pentru voi.
Aurelia Balan (psiholog) ne spune cât de importante sunt agenda zilnică, somnul, dar și relațiile interpersonale.
- Managementul corect al timpului este una dintre cele mai importante premise pentru reușita omului contemporan.
- Pentru o eficientizare a randamentului propriilor activități, este practic vital să dezvoltăm deprinderi de management al propriului timp, care reprezintă de facto, cea mai de preț resursă a omului după sănătate. Pentru a fi mai buni în această direcție și pentru a maximiza beneficiile fiecărei zile, putem începe prin a ține o agendă inițial foarte amănunțită.
- Fiecare zi necesită a fi planificată de cu seară. În prima parte a zilei includem activitățile care ne solicită mai mult, cele care necesită o abordare urgentă, dar și cele care nu ne prea fac plăcere. Pentru după amiază lăsăm activitățile mai ușoare și acele lucruri care știm că putem cu propriile resurse să le ducem la bun sfârșit.
- Foarte important este să lăsăm maxim două ore libere în grafic pentru situațiile neprevăzute. Frecvent apare câte ceva neașteptat, care, dacă nu are o mică rezervă de timp, ne poate distorsiona cu totul programul.
- Oricât de banal ar suna, somnul este foarte bun prieten atunci când vorbim de organizare. Un om insuficient de odihnit, va fi crispat, lipsit de energie, va dezvolta angoase, iritabilitate și ineficiență. Odihna de la 22:00 până la 03:00 este esențială! Anume în acest interval de timp au loc cele mai importante procese chimice în organism, care contribuie la buna funcționalitate pe termen lung.
- Relațiile pozitive cu colegii, atitudinea și asumarea personală ar mai fi câteva din ingredientele unei bune funcționalități. Iar alimentația bogată în vegetale dintotdeauna a contribuit la sporirea agerimii minții și creșterea energiei creatoare.
„dacă vreau să slăbesc, voi aloca timp prioritar sportului, apoi altor activități”
Cofondatoarea ?????????????.??, Alina Andriuta, ne spune ce înseamnă gestionarea corectă a timpului, dar și cum să ne prioritizăm acţiunile. „Gestionarea corectă a timpului înseamnă, în primul rând, stabilirea scopurilor și în dependență de ele alocarea timpului. Cel mai trivial exemplu: dacă vreau să slăbesc, voi aloca timp prioritar sportului, apoi altor activități. A învăța să prioritizezi lucrurile e mai mult intuitiv și vine întotdeauna din scopuri. Timpul este o resursă și de cum o utilizăm depind rezultatele noastre. Nu trebuie să ne învățăm să ne trezim mai dimineață. Pur și simplu trebuie să ne trezim. Fără filozofie.”
Am stat de vorbă și cu câțiva studenți ca să aflu cum își organizează aceștia timpul.
„După ore pot să mai rămân în laboratorul facultății”
Liliana Frunza (FEAA, I): „Ca să reușesc să fac multe, mă trezesc zilnic la ora 6, cel târziu la 7. Am agendă în care notez aproape zilnic orarul plus to do list. Mai pun reminder ca să nu uit ceva. Fac notițe în telefon.”
Daniela Dobrin (Facultatea de Drept, II): „Îmi planific lucrurile. Fac de cu seară o listă cu activitățile de a doua zi, pe care o urmez. Îmi aloc timp pentru fiecare activitate, dar și pentru pauze.”
Victor Cravcenco (Facultatea de Inginerie Electrică, II): „În general, mă strădui să las cât mai puțin timp cheltuit inutil. De exemplu, diminețile în care nu am ore, nu le dorm, ci merg la practică. După ore pot să mai rămân în laboratorul facultății pentru a mai efectua lucrări extracuriculare.”