Profesorul Zamfirică Petrescu, director adjunct al Colegiului Naţional Militar”Tudor Vladimirescu”a explicat într-un interviu pentru revista Vivat studenţia avantajele tinerilor care vor să urmeze acest liceu pe care mulţi nu le ştiu. Poate unii îl consideră o „temniţă”, dar Colegiul Militar este un loc unde se formează caractere, personalităţi, care le oferă tinerilor un drum sigur în viaţă. În plus, au marele avantaj de a fi admişi la academiile militare.
Valentina Grădinaru: Cum aţi reuşit să faceţi din liceul militar unul de referinţă în Craiova?
Zamfirică Petrescu: Prin muncă multă atât din partea elevilor, cât şi din partea cadrelor didactice. Bineînţeles, nu se putea realiza acest lucru fără sprijinul cadrelor militare de la companie sau fără sprijinul conducerii unităţii şi al domnului comandant. Deci, a fost o muncă susţinută, ştiam că ne aşteaptă un drum greu, dar rezultatele au apărut, aş putea spune, chiar din primul an de la reînfiinţare.
V.G: Sunt mai exigenţi profesorii de la acest liceu faţă de alte licee?
Z.P: Nu pot fi mai exigenţi, pentru că sunt profesori cu experienţă în învăţământ şi n-au venit de la alte şcoli aici pentru a fi mai exigenţi. Îşi păstrează nivelul de exigenţă şi nivelul la care îşi desfăşoară activitatea la fel ca în celelalte licee din care au venit.
V.G: Ce avantaje au absolvenţii?
Z.P: Absolvenţii au marele avantaj de a fi admişi la academiile militare, dacă învaţă suficient de bine şi avantajul de a obţine o repartiţie după absolvirea academiei militare.
V.G: Ce altceva fac elevii la acest liceu?
Z.P: Fac multe! În afară de orele de curs au si pregătire militară, au raportul companiei, mai multe activităţi. E un program zilnic, ordonat, ei se trezesc dimineaţa la 6 si până seara au diverse activităţi şi, bineînţeles, cu o pauză după programul orar, o pauză de odihnă.
V.G: Câţi elevi concurează pentru a intra la liceul militar?
Z.P: În general, sunt în jur de 400 de candidaţi care optează pentru liceul nostru şi, în final, ajung în jur de 200 pe 120 de locuri. Deci, am putea spune că este concurenţă destul de serioasă pentru şcoala noastră.
V.G: Ce probleme întâmpină elevii?
Z.P: Câţiva dintre ei, la începutul clasei a 9 a, au probleme de adaptare, le e dor de casă, unii nu sunt obişnuiţi să fie plecaţi de acasă, să îşi părăsească familia, dar se obişnuiesc, şi câte unu, doi cam aşa, în fiecare an renunţă. Îşi dau seama mai târziu că au luat o decizie eronată şi renunţă la colegiul militar. În general, sunt aceste probleme de adaptare cu regimul ăsta de internat. Nu pot pleca în fiecare zi acasă, nu pot dormi acasă decât atunci când obţin învoire sau permisie.
V.G: Care este diferenţa dintre liceul militar şi alte licee?
Z.P: Diferenţa este exact în acest program strict pe care ei trebuie să îl respecte în primul rând. În al doilea rând, este faptul că ei poartă o uniformă militară în unitate, la noi în şcoală şi, când pleacă la diverse activităţi extraşcolare, la fel, merg în ţinuta militară.
V.G: Au timp liber să iasă afară?
Z.P: Da, au şi timp liber şi, bineînţeles, cei care obţin rezultate bune pot să primească şi învoiri şi permisie. Dar au timp la dispoziţia lor aşa cum v-am spus, după terminarea orelor de program şi atunci pot ieşi în învoire o jumătate de oră, o oră. Atât cât au nevoie pentru a-şi achiziţiona diverse lucruri pentru nevoile personale. Acasă merg numai în weekend şi în vacanţe.
V.G: În ce condiţii primesc aceste facilităţi?
Z.P: Condiţii de note, trebuie să obţină nişte note minime, am discutat în consiliul profesoral şi este precizat şi în regulamentul intern. Trebuie să înveţe bine, cei care învaţă bine pot să plece în învoiri, pentru că învoirea, până la urmă, este o recompensă, nu este un drept şi, bineînţeles, şi cei care obţin rezultate nesatisfăcătoare pot să plece o dată pe lună acasă fără probleme.
V.G: Ce rezultate au ?
Z.P: Rezultatele sunt foarte bune, aş putea spune mult mai bune decât anul trecut. Anul acesta avem 10 calificaţi la olimpiadele naţionale, faza de naţională a olimpiadelor pe discipline, e un lucru îmbucurător pentru noi. Copiii au muncit mult şi noi i-am sprijinit mult să obţină astfel de rezultate. Pe de altă parte, aş putea spune că avem rezultate la o gamă variată de discipline începând de la disciplinele astea de studiu obligatoriu până la discipline sportive, educaţie fizică şi sport. De asemenea, avem foarte mulţi calificaţi la etapele naţionale ale concursurilor şcolare pe diverse domenii. Avem calificaţi la faza naţională a concursului de robotică, avem calificaţi la naţională la concursul de cultură şi spiritualitate românească, la concursul naţional de fizică şi geografie, la diverse. Deci, suntem foarte mulţumiţi de rezultatele obţinute până în prezent şi asta îmi dovedeşte că elevii sunt pasionaţi de învăţătură, sunt pasionaţi de competiţii, să participe la competiţii şi pe noi ne bucură acest fapt.
V.G: Ce aţi schimba la actualul sistem de învăţământ?
Z.P: Ar fi multe de schimbat, e o discuţie mai amplă. Eu am discutat si cu colegii mei profesori, directori, ar fi multe. În esenţă, eu aş putea spune că trebuie revizuite programele şcolare în primul rând, şi modul de abordare a relaţiei profesor-elev.
Ce spun elevii olimpici
Ştefania Narcisa Ştefănescu(elev sergent, clasa a 11 a, 17 ani)
V.G.: De ce ai ales acest liceu?
Ştefania Narcisa Ştefănescu: Pentru mine liceul acesta a fost o provocare încă din copilărie de la o vârstă foarte fragedă. Mi-am dorit să ajung cineva, să ajung un om care să aibă ce povesti nepoţilor şi cred că liceul acesta chiar e o poveste în sine.
V.G: Ce ţi se pare deosebit la acest liceu?
Ş.Ş.: În primul rând colectivul, aici se leagă prietenii probabil de o viaţă şi, pe lângă asta, e ordine, disciplină, ne formăm ca şi oameni înainte să devenim adulţi. Avem o astfel de viziune faţă de alţi copii de vârsta noastră, pentru că ştim ce înseamnă binele, ştim ce înseamnă răul şi trăim într-un program pe care, probabil, alţii nu ar putea să şi-l asume.
V.G.:Cum arată o zi din viaţa ta ?
Ş.Ş.: În momentul de faţă, viaţa mea se învârte în jurul programului. O zi din viaţa mea este pur şi simplu, trezirea de dimineaţă, înviorarea, masa, raportul, ore de curs, iar masă, raport , timp liber, studiu, timp liber şi somn. E un program destul de strâns, dar mă formează şi mă ajută foarte mult.
V.G.: Cât timp acorzi învăţatului?
Ş.Ş.: Nu zic că acord tot timpul pe care aş putea să-l acord, adică nu acord tot studiului, dar, în principiu, 80% din timpul pe care îl am pentru studiu îl acord învăţatului şi doar învăţatului pentru că, dacă nu aş face asta, nu aş putea să ajung sus.
V.G.: Cum ţi se par profesorii?
Ş.Ş.: Profesorii sunt nişte persoane extraordinare. Sunt persoanele care ne motivează prin simplul fapt că încearcă să fie şi prieteni cu noi, să fie şi ca nişte părinţi aici şi totodată să predea materia în aşa fel încât să ne facă plăcere să o învăţăm, ceea ce nu am întâlnit în generală. Mă ajută foarte mult asta şi, probabil, pe noi toţi, pentru că îşi însuşesc mai multe calităţi şi mai multe personalităţi pentru a ne putea ajuta pe noi să ne integrăm şi să ne simţim bine aici.
Adrian Mihuţă( elev caporal,clasa a 11 a, 17 ani)
V.G.: De ce ai ales acest liceu?
Adrian Mihuţă: Am ales acest liceu, în primul rând pentru a continua tradiţia familiei, bunicul meu fiind de asemenea ofiţer şi datorită faptului că am aflat cum este să stai într-o situaţie prost financiară tatăl meu fiind şomer când eu am avut de luat această decizie, din păcate.
V.G.: Ce ţi se pare deosebit la acest liceu?
A.M.: Acest liceu este deosebit pentru că ne oferă o ocazie specială faţă de liceele civile. Nu în fiecare zi poţi să stai cu 120 de oameni, să iţi petreci efectiv toată ziua şi toată viaţa în acest liceu alături de ei.
V.G.: Cum arată o zi din viaţa ta ?
A.M.: O zi din viaţa mea în liceul militar arată asemenea a oricăruia din acest liceu. Toţi ne trezim la aceeaşi oră şi tot programul îl facem colectiv, împreună.
V.G.: Cât timp acorzi învăţatului?
A.M.: În jur de 10 ore zilnic, având orele de studiu de clasă 6 ore şi apoi 4 ore de studiu şi, dacă trebuie, merge şi până la 12 ore. Performanţa necesită exigenţă.
V.G.: Cum ţi se par profesorii?
A.M.: Profesorii pentru noi sunt nişte exemple, nişte modele care ne învaţă să fim mai buni şi ne arată pragul de perfecţiune la care trebuie să ajungem. Olimpiada este ceva aparte, este ceva frumos să vezi că într-o clasă sunt aduşi cei mai buni elevi dintr-o disciplină pentru a se lupta pentru un singur loc la naţională. Este ceva frumos, putem spune.
Ştefan Marciuc(elev fruntaş, clasa a 10 a, 17 ani)
V.G: De ce ai ales acest liceu?
Ştefan Marciuc: Pentru mine a fost o provocare, auzisem că e foarte greu, foarte complicat şi este disciplină, un lucru care sincer mi-a lipsit în generală şi am observat că îmi place. Am ales să vin aici, şi la început chiar mi-a fost destul de greu să mă raportez la program. După aceea, cunoscând anumiţi oameni şi comunicând, făcându-mi prieteni a ajuns să-mi placă foarte mult aici şi parcă nu aş mai pleca acasă.
V.G. Ce ţi se pare deosebit la acest liceu?
Ş.M: Cum au spus şi colegii mei, cred că faptul că suntem înconjuraţi de foarte mulţi oameni, dar este şi o anumită condiţie, sunt nişte oameni minunaţi, pentru că ajungi să-ţi faci şi nişte prieteni extraordinari. E un sentiment nemaipomenit.
V.G.: Cum arată o zi din viaţa ta ?
Ş.M.: O zi din viaţa mea începe după cum am spus cu deşteptarea, care, şi acum, câteodată, este destul de grea, după aceea avem înviorarea, programul de dimineaţă, raportul şi masa, după care încep orele de curs. După ce le terminăm pe acestea, mâncăm, din nou raportul, studiu, după care vine apelul de seara şi timp la dispoziţia noastră înaintea stingerii.
V.G.: Cât timp acorzi învăţatului?
Ş.M.: Sincer să fiu, destul de mult. Şi în acelaşi timp nu îl percep ca pe un efort, încerc tot timpul să-mi găsesc modalităţi de a învăţa prin care să mă distrez şi îmi place să fac lucruri care mă pasionează. De exemplu, am fost la concursul de robotică şi la faza naţională la competiţie de robotică, dar nu m-am dus acolo neapărat pentru că voiam să fac ceva, voiam să învăţ, m-am dus pentru că îmi place foarte mult ideea de a face ceva practic. Să văd informatica cum lucrează, cum se mişcă robotul, să văd fizica la fel, şi chiar şi româna, pentru că a trebuit să facem un caiet robotului, un caiet ingineresc. La asta mai adaug şi faptul că eram acolo un grup de prieteni, clasa a 10 a şi clasa a 11 a şi, oricât de mult ai lucra, atunci când râzi peste jumătate din timp, parcă e mult mai uşor .
V.G.: Cum ţi se par profesorii?
Ş.M.: Profesorii mi se par nişte persoane care ne tratează ca pe copii lor sau chiar ca pe prietenii lor. Încearcă în mod constant să ne ajute, pentru că sunt conştienţi de situaţia pe care o avem aici, de faptul că ne e foarte greu şi avem un program destul de încărcat şi încearcă prin orice modalitate să ne ajute, să facă lucrurile mai uşoare pentru noi.