În jur de 20 de studenți interesați de fizică îl așteptau curioși în sala de curs. Cercetătorul a început printr-o prezentare a parcursului său academic, care a început la Universitatea din Craiova. A vorbit despre ceea ce îi place cel mai mult: fizica plasmei, turbulență, experimente și lucrări matematice. Le-a prezentat studenților craioveni una dintre lucrările lui pe care a făcut-o împreună cu colaboratorii săi, Chris Pringle și Ben McMillan. Și-a început discursul cu multă încredere în sine, dar cu mare atenţie la trecerea din jargonul ştiinţific englez în cel românesc.
Corina Mihailov: De ce ați ales să plecați din România?
Bogdan Teacă: Mi-am facut doctoratul la Universitatea Liberă din Bruxelles. Am început asta datorită legăturii Universității din Craiova cu Universitatea din Bruxelles, a domnului Radu Balescu, profesor, fizician belgian, de origine română, care a întărit legăturile cu România. Eu am urmat această cale deschisă deja de alții. Am urmărit cariera mea. Nu am avut niciodată de ales intre a fi în România sau a fi într-o altă țară. Eu doar mi-am urmat cariera într-un mod natural. După ce mi-am luat doctoratul, am avut o perioada de post-doctorat. Muncă de post-doctorat pe care am susținut-o în École Polytechnique Fédérale de Lausanne, în Elvetia. După 2 ani m-am mutat în Institutul de Fizică a Plasmei Max Planck în Germania, unde am fost susținut financiar de Max-Planck-Princeton Center for Plasma Physics, o colaborare dintre Statele Unite ale Americii prin intermediul Universității din Princeton și Institutele Max Planck, câteva dintre ele, unde am continuat programul pentru încă nouă luni, iar apoi am acceptat o poziție permanentă de lector senior în cadrul universității Coventry din Marea Britanie, unde sunt de cinci ani de zile. Am continuat colaborările cu aceste institute internaționale. Pentru mine este doar o normalitate.
C.M.: Cum este cercetarea științifică acolo, departe de hotarele României?
B.T.: Există doar cercetare științifică. Nu există cercetare științifică acolo sau aici. Este cercetarea pe care vrei tu să o faci. Este normal că dacă vrei o muncă aplicată să fii acolo unde este experimentul, dar dacă dacă vrei o muncă teoretica, numerica, poți să o faci de oriunde. Nu exista aici și acolo. Restul este doar muncă de cercetare normală. Sunt lucruri științifice care îmi plac mie, și îmi plac foarte mult. Sunt foarte mândru de o anumită lucrare, cu care comunitatea nu știe ce să facă, este matematică. Este un articol in revista New Journal of Physics apărut acum câțiva ani, în care am abordat mai pe larg o temă de cercetare, pe care am urmărit-o în ultimii cinci ani. Am făcut un rezumat, un extins pe larg. Am avut ocazia în acel articol mai lung să scriu totul cum voiam, de aceea îmi place, dar este un articol matematic. Acum am publicat , de exemplu, un articol in Physical Review Letters cu colaboratori din Statele Unite ale Americii, Germania, prin care ne-am uitat la disipația fluctuațiilor turbulente în plasma astrofizică, care este bine văzut de comunitate și este cea mai mare simulare girocinetica, o formă a teoriei cinetice, articol care este foarte scurt, este un letter, limitat la patru pagini. Deși îmi place aceasta muncă, nu este la fel de satisfăcătoare pentru tine, ca cercetator, deşi este văzută mereu ca fiind mai prestigioasă, publicarea într-un Physical Review Letters nu este la fel de satisfăcătoare ca un articol care îți face ție plăcere să-l scrii. Este mereu relativ ceea ce îți place ție, ceea ce place comunității, ceea ce publicul larg găsește interesant sau nu. Publicul larg nu o să găsească interesanta niciodată o abordare pur matematică, pentru că nu o să înțeleagă. Pentru tine, în schimb, este exact ceea ce o să îți placă, pentru că înveți lucruri noi. Şi este frumos să înveți lucruri noi la 35 + ani.
C.M.: Ce probleme ați întâmpinat în cariera de cercetător?
B.T.: Greu de spus. Nu știu dacă am întâmpinat multe probleme la care nu am putut să fac față. Sunt multe probleme de nivel administrativ. Nu-s atât probleme, sunt lucruri care te enervează, dar treci peste ele. În rest, am fost susținut de oameni buni, cărora întotdeauna le-am mulțumit pentru asta. Inclusiv de la Universitatea din Craiova. Eu când am plecat de aici am fost susținut de profesorii mei de aici și de fiecare dată când mă duc în altă parte le spun oamenilor cât de mulțumit am fost de educația primită aici. Și am primit o educatie extraordinară. Datorită sistemului învechit, în care profesrorii aveau 100% controlul și te puneau să înveți lucruri peste nivelul tău. Pe urmă îți dădeai seama: „aa, eu am învățat super algebre în anul II. Aa, asta se face pe la doctorat în Harvard și Princeton și eu le învățam în anul II pentru că profesorul a spus «voi erați mai buni și v-am pus la munca»”. Este ceva de bine. Aceasta susținere constantă a tuturor fac problemele să nu existe, iar oamenii buni, cercetătorii buni, mereu te vor susține. Doar oamenii slabi vor încerca să-ți pună piedică, să nu te ridici. Și nu am întâlnit astfel de oameni.
C.M.: V-ați gândit să reveniți în România, să vă stabiliți aici sau să faceți vreo lucrare științifică?
B.T.: Este foarte natural pentru un cercetător să trăiască în afara țării de origine. Este adevărat pentru americani, britanici, germani, este adevărat pentru români. Faptul ca plecăm, lucrăm în alte universități nu este o excepție la nivel internațional, este aproape o regulă. Este mai mult ideea că sunt anumite universități care au anumite centre puternice pe un anumit domeniu. Nu toate universitățile au centre pentru toate domeniile. Anumite domenii sunt numai în anumite locuri din lume, vrei sa lucrezi acolo, te duci acolo. În România s-ar putea, dar nu am planuri în momentul de față.
Articol preluat de la ziarul Media10, autor Corina Mihailov
