Ajunși la facultate, majoritatea studenților se gândesc să fie independenți financiar. Așa că am stat de vorbă cu câțiva dintre ei și ne-au spus cum și din ce fac bani.
„nu o văd ca pe ceva greu”
Vanesa Vișan (Medicină, II) spune că mica sa povestea a luat naștere încă din liceu, fiind în clasa a XII-a când a început să facă meditații cu o cunoștință. Spune că a ajutat-o foarte mult pasiunea pe care o avea pentru matematică. Ulterior i-a venit ideea să dea un anunț și în felul acesta a ajutat alți trei copilași de gimnaziu să înțeleagă mai bine materia. „Pe lângă venitul pe care mi-l oferă, mă relaxează meditațiile și interacțiunea cu cei mici. Cele 6 ore săptămânale sunt chiar plăcute și nu o văd ca pe ceva greu.” Studenta spune că stabilește orele de meditații în funcție de orarul de la facultate „Încerc să mi le pun printre fereste sau în weekend.”
Majoritatea studenților încearcă să-și folosească abilitățile, astfel să fie și mai mulțumiți de banii câștigați, totodată realizând că se poate.
„nu zic nu, dacă nu știi ce va fi peste o oră, este normal să nu știi ce va fi mâine.”
Bianca (Geografie, I) confecționează decorațiuni pentru camera bebelușilor, însă nu câștigă momentan bani din asta: „Totul a început acum un an și am făcut-o din pasiune pentru lucrurile făcute cu mâna mea.” Studenta spune că s-a gândit că ar putea să le vândă, dar timpul nu îi permite „M-am gândit să o fac, însă decorațiunile pe care le fac necesită mult timp, timp pe care momentan nu îl am. Am dăruit oamenilor decorațiunile create de mine. Poate pe viitor o să fac și asta.” Bianca este încrezătoare și „nu zic nu, dacă nu știi ce va fi peste o oră, este normal să nu știi ce va fi mâine.”
„visul meu este să îmi dezvolt această afacere care îmi aduce un venit suplimentar.”
Ana-Maria Otea (Comunicare și Relații Publice, I) ne povestește despre mica ei afacere care a luat naștere cu puțin timp în urmă. Studenta se ocupă cu decorațiuni pentru evenimente pe care le face cu mare drag cu propriile mâini. „Îmi place să creez decorațiuni pentru evenimente.” Ana spune că își dorește ca mica ei afacere să prospere „visul meu este să îmi dezvolt această afacere care îmi aduce un venit suplimentar.” Chiar vara aceasta, studenta are închiriate decorațiuni pentru trei nunți în luna iunie și altele în august. Ana a creat și o pagină de facebook pentru a putea să-și promoveze pasiunea care s-a transformat în propriul business: DecoEden Events.