După curs și sesiuni, o răsplată-n stațiuni

Bali, Thailanda, Alicante, Alcala de Henares sau São Vicente sunt câteva dintre destinațiile alese de studenții craioveni pentru vara aceasta.

Încă puțin timp până când se termină sesiunea de vară și studenții craioveni și-au făcut deja planurile de vacanță.

Alexandra Călinoiu (doctorand, anul II, la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, la Management, Craiova) este „olteancă în deplasare”, pasionată de călătorii. Alexandra încearcă să-și trăiască viața ca pe o călătorie: frumoasă, încărcată și incitantă, iar toată pasiunea şi-a cultivat-o în timp.

Sunt liberă toată vara, așa că pot să călatoresc cât vreau, bani să fie

Alexandra are mai multe destinații de vizitat în vacanță: „La vară o să plec în Bali sau în Thailanda cu niște prieteni din Iași, întrucât am primit cadou biletul de avion. Apoi o să plec cu sora mea în Alicante pentru că am o colaborare cu o agenție din Polonia care închiriază apartamente în Costa Blanca. Mi-au oferit un apartament pentru câteva zile să merg acolo să-mi prezinte biroul lor și să discutăm.

De acolo am găsit zborul cu 13 euro spre Ibiza și am zis că ar fi păcat să nu profităm de ofertă. Apoi închei vacanța de vară cu Andaluzia și Gibraltar, împreună cu cea mai bună prietenă a mea cu care am făcut turul Portugaliei anul trecut și am zis să continuăm tradiția”.

Şi Octavian Manea (Facultatea de Științe) ştie deja ce va face şi pe unde va ajunge în această vacanţă.

În fiecare an caut să lucrez în Spania și să vizitez cât mai multe locuri

Pentru el a devenit o tradiție atunci când vine vorba de vacanțe. În fiecare an se duce la mama lui în Spania. Vacanța nu e doar vacanță, trebuie să și lucreze. Așa că a hotărât ca anul acesta să lucreze ca ospătar la 20 de km de Madrid, în Alcala de Henares:

Alcalá de Henares

„Am vorbit cu mama și mi-a găsit un job de ospătar. Voi lucra cu contract pe 3 luni. Iar în timpul liber vreau să petrec timpul și cu prietenii mei, foști colegi de clasă de la școala din Alcala, unde am învățat timp de un an.”

Octavian cunoaște bine orașul, petrecându-și un an acolo, iar tot în acest timp și-a făcut numeroși prieteni de diverse naționalități:

„Nu sunt singurul român care a învățat acolo. Şcoala era plină de copii de multe naționalități, ai căror părinți lucrau și locuiau în zonă. Așa am reușit să rămân prieten cu mulți dintre foștii colegi și nu numai.”

Vara aceasta muncește și se plimbă în timpul liber. Destinațiile principale la care se gândește sunt Valencia și Toledo. Spune că sunt destinațiile la care dorea să meargă de mic, dar timpul nu îi permitea, pe timpul liceului.

La final, după ce își va strânge bani, Octavian vrea să plece în Germania, la bunicul său, să-și cumpere mașină, apoi să se întoarcă cu ea acasă, pregătindu-se pentru al doilea an de studiu.

Sabina Dincă (Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova) a ales să rămână în țară și să se ducă cu prietenii o săptămână la Costinești. După relaxarea de o săptămână, Sabina va face voluntariat la un after-school unde îi va ajuta pe micuți la teme și lecții, spune ea: „un prilej de a învăța și eu de la cei mici și de a mă obișnui cu ei, pentru când vreau să fiu profesoară”.

Studenții au planuri mărețe pentru vacanța de vară, însă sunt și studenți care rămân în țară.

Câți studenți, atâtea destinații. Vacanța de vară a studenților craioveni începe pe 24 iunie, urmând ca pe 1 octombrie a acestui an, studenții să se întoarcă pe băncile facultăților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.