Azi relaxare. Mâine panica-i mare

Emoțiile studențiilor sporesc odată cu apropierea sesiunii. Chiar dacă ai mai trecut prin așa ceva, emoțiile sunt la fel de intense. Fiind prima sesiune online cu toții suntem îngrijorați. Fiecare avem modul nostru de a ne calma emoțiile și de a încerca să depășim stresul care se instaurează ușor, așa că m-am decis să vorbesc cu unii dintre colegii mei mai mari să aflu cum se pregătesc ei pentru sesiune.

Ana-Maria Tudor: Care este părerea ta despre sesiunea online?

Ștefania Mihaela Duțu (II, Jurnalism): Pentru toți studenții este ceva nou. De altfel, este o noutate și pentru profesori. Știi cum e, tot ce e nou trebuie îmbrățișat și făcut din această experiență, o reușită. Trebuie să ne adaptăm.


A-M T: Cum te pregătești pentru această sesiune ?

SM D: Cursurile ne sunt trimise online, iar pe lângă asta, noi am tot discutat cu profesorii și am stabilit în ce constă fiecare examen. De fel sunt emotivă, așa că mă pregătesc, în primul rând, emoțional. Mai ales că este diferit de cum se proceda până acum. Bineînțeles, trebuie să ne pregătim așa cum am fi făcut-o dacă examenele s-ar fi dat în mod normal. Emoțional, psihic, dar să nu uităm că trebuie să ne pregătim pentru fiecare examen în parte că la carte, cum s-ar zice.
A-M T: Cu cât timp înainte de sesiune te apuci de învățat ?

SM D: Nu pot spune că am un timp anume. Am observat la mine, încă din liceu, că funcționez mult mai bine la momentele de presiune. Deci, nu pot da un timp exact, încă ceva, cred că toată treaba asta cu învățatul, este un proces care se întâmpla pe parcurs. Pas cu pas învățam. Nu e ca și cum fiecare student și-ar pune o pâlnie în cap acum, înainte de sesiune și ar baga acolo toate informațiile necesare. Nu așa funcționează.

A-M T: Cum încerci să îți calmezi emoțiile înainte de sesiune ?

SM D: „Poți, Ștefania, poți”, asta-mi spun atunci când mă copleșesc emoțiile. Și-mi iese. Mă ajută mult și muzica, mai scriu una-alta, mai citesc scrieri ale autorilor care îmi plac. De altfel, mă ajută foarte, foarte mult plimbările în natură, în aer liber. Bucuriile pentru suflet fac bine, așadar eu mă bucur de ceea ce mă înconjoară. Și până acum, rezultatele au fost îmbucurătoare. Așa că, de ce nu aș continuă în acest mod ?


Ana-Maria Tudor: Care este părerea ta despre sesiunea online ?

Marina Andrei (II, Jurnalism): Mă gândesc că sesiunea online este singura opțiune pe care o avem în acest moment, ca să nu rămânem cu restanțe. Dar nu mă încântă. Toată săptămâna mi-am imaginat că va apărea un anunț prin care Universitatea ar găsi o soluție ca studenții să vină și să-și dea examenele ca înainte. Dar trebuie să fim realiști. Mi se pare mult mai grea sesiunea din acest semestru, poate pentru că e și prima dată când o dăm online și nu sunt obișnuită. Avem de făcut multe proiecte și referate, iar cu învățatul mi se pare că semestrul acesta am nevoie de mai mult timp ca să rețin lecțiile. Eram obișnuită să le prind direct de la profesor sau de la curs și le mai repetăm la sesiune. Acum, au fost unele lucruri pe care, chiar dacă le-a repetat un profesor de mai multe ori, tot nu le-am înțeles. Sper să trec cu bine peste această sesiune și să fie ultima de acest fel.

A-M T: Cum te pregătești înainte de această sesiune ?

MA: Încerc să rămân pozitivă și să nu las sentimentele să mă copleșească. Toată săptămâna asta am încercat să adorm mai devreme și m-am trezit mai devreme, pentru că mi se pare că am mai mult timp. Citesc în fiecare zi pentru un examen sau mai fac un pic la un proiect sau referat. Și mereu mă motivez cu acest gând : dacă nu dau tot ce pot acum, o să îmi pară rău mai târziu sau o să mă simt rău după sesiune. Nu învăț pentru notă, sau ca să termin facultatea cu notă mare, învăț pentru mine, că să mă dezvolt și să îi pot ajută pe ceilalți. Înapoi la sesiune, iau foarte multe pauze în care mă uit la ceva pe YouTube ori citesc, mai mănânc sau mă plimb și să nu uit, vorbesc cu părintii mei și mă descarc și parcă stresul dispare.

A-M T: Cu cât timp înainte de sesiune te apuci de învățat ?

MA: Nu pot să îți spun exact cu cât timp înainte. Unele lucruri le rețin la cursuri sau le învăț când mi se dau pentru că îmi plac, iar pe cele care nu mă atrag deloc cu aproximativ o săptămâna, două înainte de sesiune. Și mai sunt chestii pe care nu pot să le învăț deloc, dar pe care încerc să le reproduc cum pot la examene.

A-M T: Cum încerci să îți calmezi emoțiile înainte de sesiune ?

MA: Emoțiile mi le calmează oamenii dragi. Ei mă susțin orice ar fi și mă fac să zâmbesc, dacă ar fi după mine, aș mânca toată ziua dulciuri și tot nu mi-ar trece. Oricum, emoțiile nu dispar niciodată, dar măcar mă mai liniștesc.


Ana-Maria Tudor: Care este părerea ta despre sesiunea online ?

Ana-Maria Constantinescu (I, Engleză-Germană): Eu cred că este o bună alternativă în situații de criză, dar este și un minus pentru că pot intervenii probleme la internet sau să ai probleme cu dispozitivul și de asemenea este mai greu de diferențiat între elevii care chiar au învățat și cei care se ajută de internet în timpul examenelor.

A-M T: Cum te pregătești înainte de această sesiune ?

A-M C: Am intrat pe toate platformele cum ar fi evidența studenților și am verificat și mail-ul, apoi mi-am colectat toate materialele necesare și le-am împărțit în dosare, iar apoi mi-am făcut un mini-calendar cu toate examenele, am scris toate temele ca apoi să le am pregătite.
A-M T: Ai mai multe emoții decât ai avea la o sesiune normală ?

A-M C: Nu, am mai puține, pentru că profesorii ne-au trimis rezumate și lucrări practice pe care să le învățăm acasă.

A-M T: Cu cât timp înainte de sesiune te apuci de învățat ?

A-M C: Mi-am pregătit materialele de la începutul luni mai și de învățat mă apuc înainte cu o săptămână.

Fie că este o sesiune normală sau una online studenții continuă să se implice, dându-și toată silința pentru a reuși, de multe ori aceștia se suprasolicită, încercând să asimileze cât mai multă informație în cât mai puțin timp.

Ce spun psihologii despre învățatul pe ultima sută de metri?

Învățatul pe ultima sută de metri înainte de examene este o practică des utilizată de studenți.
Totuși, cercetătorii de la Universitatea din California, Los Angeles, au descoperit că tinerii care studiază din timp și în mod constant au obținut note mai bune la examene. Studiul a fost realizat pe 535 de elevi, iar concluzia cercetării a fost că cei care au stat frecvent noaptea până târziu să studieze au avut mai des probleme de concentrare la cursuri, dar și rezultate mult mai slabe la examene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *