Dimineața se trezește profesoară și își începe ziua alături de elevi și de o cafea tare. Seara, în schimb, o termină întorcandu-se la condiția de poetă, alături de un pix, o foaie și un pahar de vin bun! Florina Ungureanu, o femeie simplă, dar expresivă, și la propriu și la figurat. Cu 20 de ani de experiența în învățământul preuniversitar, dar cu o viața întreaga plină de trăiri și amintiri în spate, împărtășește cu noi câteva aspecte ce vizează ambele vieți ale sale, în paralel!
Ionescu Amelia: Care este diferența dintre profesoara Florina Ungureanu de acum 10 ani și cea de acum?
Florina Ungureanu: Cei 10 ani care au trecut m-au ajutat să înțeleg mai mult că informația este cel puțin la fel de importantă ca dăruirea cu care o transmiți elevilor.
I. A.: Sunteți genul de profesoară mai dură sau mai calmă? Ce atitudine credeți ca este cea mai potrivită în relația cu elevii?
F.U.: Sunt calmă, poate și pentru că am un copil, și el m-a învățat că duritatea nu poate fi o alegere bună. De la el am învățat că adultul poate deveni, la rândul lui, copil, dacă e atent la nevoile copilului.
I. A.: Povestiți-ne o întâmplare frumoasă din viața dumneavoastră de profesoară.
F. U.: Asistam acum, câțiva ani, la examenul de bacalaureat, mai precis, la examenul de logică. Subiectele au ajuns mai târziu cu o oră, față de cum era prevăzut. Nu cunoșteam niciun elev eram la un alt liceu, evident, nu la cel unde predau. Copiii din fața mea erau emoționați, iar întârzierea subiectelor nu a făcut altceva decât să sporească stresul lor. Atunci, am început sa discut cu ei planurile lor de viitor, am încercat sa înțeleg ce își doresc, și, preț, de o oră au vorbit liber, exprimându-și fiecare dorințele și temerile, în același timp, și atmosfera s-a destins. La câteva zile după aflarea rezultatelor, am primit un mesaj privat pe Facebook, de la una dintre elevele pe care le-am asistat, mesaj prin care îmi mulțumea pentru că și-au putut deschide sufletul, și prin care spunea că le purtasem noroc, ea luând 10 la acea probă.
Rolul unui profesor nu se termină niciodată
I. A.: Unde începe și unde se termină rolul profesorului?
F.U.: Rolul profesorului începe din momentul în care face cunoștință cu fiecare elev, și cu ajutorul lui Dumnezeu, nu se termină niciodată. El poate dăinui o viață.
I. A.: Ați întâlnit vreodată cazuri speciale de elevi? Ce impact au avut asupra dumneavoastră și cum ați făcut față?
F.U.: Am întâlnit și elevi cu situații familiale grele, și care, in pofida acestora, veneau zilnic la școală, fără bani, fără haine de firmă, și care mă salută și azi, pe stradă, de câte ori viața ne mai aduce față în față. Mă înduioșează de fiecare dată momentele de genul acesta.
I. A.: Cine a făcut față mai mult în carantină, profesoara sau poeta?
F.U.: Cu siguranță, profesoara. Poezia e o fațetă prin care sufletul meu se poate exprima liber. Dar fericirea de a fi profesor nu mă va părăsi niciodată în viață.
I. A.: În ce lucruri găsiți o sursă de inspirație?
F.U.: În flori, în lună, în soare, dar mai ales în iubire. Iubirea e totul și totul e iubire.
I. A.: V-a inspirat vreodată o situație neplăcută? Numai nefericirile duc la arta.
F.U.: Da. Am o poezie care se numește „Profesoara, prin care îmi exprim tristețea care mă cuprinde ori de câte ori copiii nu sunt atenți la ceea ce le spun, dar îi iert și îi iubesc în continuare.
I. A.: Dacă ar fi să comparați ideea de poezie cu o stare/un cuvânt/un gust, care ar fi acela și de ce?
F.U.: Iubire, copii, tei, zmeură. Știu că era suficient un cuvânt, dar am stări diferite si am pus câte un cuvânt pentru fiecare în parte.
I. A.: În final, de ce și-ar dori un adolescent să fie profesor? Dar poet?
F.U.: Să fii unul dintre cei care ajută un adolescent să își găsească drumul în viață e, poate, cel mai frumos și nobil lucru.
Un elev ar trebui să urmeze calea pe care și-o dorește. Poet poți fi oricând, când iubești, când ajuți, când ștergi lacrima cuiva!
