Creativitate și succes în antreprenoriat

Autor: Andreea Negrea (Jurnalism I, Pro-educație, Pro-media, Universitatea din Craiova. ROSE – Sprijin pentru Studenți)

Mentor: Karina Anica (Jurnalism, II)

Jurnalism. Antreprenoriat. Digital.

Studenții specializării Jurnalism (Universitatea din Craiova) au participat pe 23 noiembrie la workshop-ul cu tema „Provocări digitale şi creativitate în antreprenoriat”. Gazda evenimentului a fost lect. univ. dr. Dan Voinea, care consideră că este „esențial şi motivant” pentru studenți să audă poveştile de succes ale tinerilor antreprenori.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului ROSE „Pro-educație, Pro-media”, iar invitat special a fost Andrei Ursu, antreprenor, filmmaker şi videograf, absolvent al specializării Jurnalism (UCV). De-a lungul anilor a regizat, filmat şi editat zeci de videoclipuri muzicale, cele mai importante fiind făcute pentru cei de la CIA. Pe lista artiștilor cu care a colaborat se mai numără și DOC, El Nino, JO, Oana Radu,TheAztext (USA), DrMako și mulți alții.


„TuttoCapsule Craiova a prins formă la jumătatea lui Decembrie 2019 când am deschis primul magazin specializat în capsule de cafea din Craiova. Parte din cel mai mare lanț de magazine de capsule din Italia. Am pornit acest mic boutique cu dorința de a aduce sute de sortimente noi de capsule, de la producători de cafea din Italia, atât extrem de cunoscuți cât şi producători artizanali. In acest prim an de activitate, am învățat ce înseamnă comerțul offline şi cel online, mai ales că atât eu cât şi colegul meu Gabriel Dicu, suntem la bază videografi. Am profitat de experiența în promovare video şi în online marketing pentru a face cunoscut boutique-ul nostru şi a oferi oamenilor o experiență cât mai plăcută. Ne bucurăm să aducem mai aproape cafeaua preferată şi să îi surprindem de fiecare dată cu sortimente noi. Credem cu tărie că «totul începe de la o cafea»!” a povestit Andrei Ursu, inițiator TuttoCapsule Craiova.

Studenții au aflat că abilități precum creativitatea şi inițiativa sunt importante în era digitală, iar succesul este adus de motivație, curaj şi dorința de a reuşi. Ele crează șirul de elemente care clădesc un antreprenoriat de calitate pentru cei aflați la început de drum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *