Fiul risipitor de Radu Tudoran, Editura Art, București, 2010, 379 de pagini, colecția Biblioteca pentru toți, prefață de Mihai Iovănel
Radu Tudoran, cu numele lui adevărat Nicolae Bogza, este autorul mai multor romane: Un port la răsărit, Anotimpuri, Flăcări, Purcelul care-a ajuns boier, Ferma ,, Coțofana veselă”, Fiul risipitor, Toate pânzele sus! și altele.
Romanul Fiul risipitor, intitulat inițial Întoarcerea fiului risipitor, apare în anul 1947, chiar înaintea instaurării regimului comunist.
Titlul este primul care atrage atenția. Extrem de sugestiv, acesta prefigurează personajul principal al textului, un trubadur fără nume, dar și un anume substrat religios. Posibilitățile de interpretare sunt multiple, fiecare citire aduce noi și noi variante de interpretare. Acțiunea se derulează permanent în jurul a două cuvinte cheie: pierdere și regăsire. Autorul parcă încercă la nesfârșit să refacă perechea primordială. Bărbatul, Adam, este,, fiul risipitor”, „un om viu, de pe pământ, deși ai fi zis că vine din cer”(p. 28), iar femeia este chiar Eva, o copilă neglijată, brutalizată fizic și verbal. Numele ei este unic, chiar și în viziunea cuceritorului „Te cheamă Eva! Dacă aș avea o putere, n-aș da voie oricui să poarte numele tău”(p. 59).
Părăsită de toți, Eva se pierde într-o iubire care involuează, care devine frustrare, patimă.
Întâlnirea cu mondenitatea o sperie, o determină „să se strângă în propria carapace”. După uciderea unchiului, care încearcă să o violeze, Eva își găsește pentru o scurtă perioadă de timp liniștea. Se căsătorește cu Oswald, un bărbat din înalta societate, care o respectă și îi asigură o existență plină de confort și rafinament. Liniștea, însă, este perturbată de revenirea „bărbatului în cămașă albă”.
După mai multe veniri și plecări ale bărbatului fără nume, o găsim pe Eva schimbată, dornică să urască, să devină rațională, să renunțe definitiv la o iubire pătimașă. Va reuși rațiunea să învingă? Va urma Eva până la capăt planul stabilit sau se va arunca din nou în brațele celui ce i-a adus atâta suferință, atâta dezechilibru?
Frumusețea cărții se naște, în special, din discursul autorului care curge când ca un râu învolburat, când ca unul liniștit. Nu ai cum să te plictisești! Aici, comicul și tragicul, fericirea și tristețea, inocența și vulgaritatea coexistă și stârnesc setea de a citi. Tristețea este sinonimă cu ploaia, iar fericirea cu soarele. Nimic nu este predictibil, totul stă sub zodia hazardului.
Referindu-se la roman, Ovidiu Constantinescu declara în Dreptatea românească: „Radu Tudoran încearcă să ne dea un roman-caz al marii iubiri, al primei și ultimei iubiri, aprinse în trupul unei femei de cel care o domină de cum o cunoaște, o trezește la viață, dar o înlănțuie pentru totdeauna”.
Cartea poate fi citită cu plăcere atât de adolescenți, cât și de persoanele mai în vârstă, atât de romantici, cât și de aventurieri. Recomand.