Universitatea din Craiova, prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră, derulează anual proiectul Caravana Învățământului Oltean, ajuns la a IX-a ediţie în anul 2015. Acesta a constat în prezentarea ofertei educaţionale, a condițiilor de cazare și de masă oferite de către Universitatea din Craiova elevilor claselor terminale din cele cinci judeţe ale Olteniei: Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi și Vâlcea.
În anul 2016, proiectul de promovare al UCv s-a derulat sub titulatura MARATON PENTRU UCV
Prin derularea acestui proiect s-a urmărit o informare detaliată, actualizată, cu privire la facultăţile Universităţii din Craiova, a criteriilor de admitere, dar şi un dialog al echipei Centrului de Consiliere şi Orientare în Carieră cu elevii din clasele clasele IX–XII, indiferent de domeniu sau profil, în liceele din zona de S-V a Oltenia. Campania de promovare a fost realizată în colaborare cu reprezentanţi ai facultăţilor şi membri ai Convenţiei Organizaţiilor Studenţeşti (COS) – Universitatea din Craiova.
Întrebată care au fost curiozitățile elevilor, adresate reprezentanților Centrului de Consiliere şi Orientare în Carieră, Cristina Soare, directorul C.C.O.C., a răspuns: „Cei mai mulți dintre ei au fost interesați de oportunitățile de carieră după finalizarea studiilor, de parteneriatele pe care Universitatea le are cu mediul socio-economic, dacă există posibilitatea continuării studiilor masterale în același domeniu. La aceste întrebări și multe altele, reprezentanții centrului nostru au dat răspunsuri și au comunicat cu elevii. ”
Despre viața studențească, membrii Convenției Organizațiilor Studențești (COS), le-au răspuns. Un exemplu de astfel de student este Nicoleta Glomnicu, studentă la Inginerie Electrică, anul III: „Elevii au fost curioși să afle despre condițiile de cazare și masă din cămin, despre cum ne-am adaptat în anul I, unde ne-am făcut stagiile de practică și în ce au constat acestea și una dinre cele mai dese întrebări era aceea legată de voluntariat, care sunt beneficiile acestuia.”
MARATON PENTRU UCV se va continua cu Zilele Porţilor Deschise – 2017, unde va fi prezentată oferta educaţională actualizată, pentru anul universitar 2017-2018, eveniment în cadrul căruia vor avea loc şi simulările „Student pentru o zi!”, care vor consta în participarea directă a viitorilor studenţi la diferite cursuri corespunzătoare opţiunii acestora.