Craiovenii, la Noaptea Bibliotecilor

Cititorii au avut ocazia să descopere partea ascunsă abibliotecii şi a Casei Memoriale a Elenei Farago

Vineri, 15 noiembrie, de la ora 17:00 până la ora 1:00, porţile Bibliotecii Judeţene ,,Alexandru şi Aristia Aman’’ au fost larg deschise, cu ocazia Nopţii Bibliotecilor, organizată anual. Cei care au ales să petreacă noaptea la bibliotecă au descoperit CasaMemorială a Elenei Farago, expoziţia de carte Nicolae Romanescu , manuscrisele lui Dinu C. Giurescu, cărţile în chirilică şi în alfabet de tranziţie folosit în perioada cuprinsă între 1830 – 1860 şi multe altele. Cititorii au mers în depozitul general, unde au văzut noile rafturi, în care cărțile sunt ordonate şi aşteaptă să fie răsfoite, în Casa Memorială a Elenei Farago.Aici cititorii au ocazia să vadă o parte dintre lucrurile păstrate ale Elenei Farago, cum ar fi jumătate din biblioteca poetei, un samovar, scaunul, scrisorile pe care le primea de la nepotul său,Geo Bogza, şi nu numai, poeziile în original, maşina de scris.

 

,,Elena Farago, pe lângă poeziile pe care le-a publicat, pentru că s-a implicat şi în viaţa socială a acestui oraş, a fost numită cetăţean de onoare al oraşului Craiova. Ea era emblema acestui oraş pentru că atunci când cineva spunea «mergem la Craiova », spunea, de fapt, «mergem la Elena Farago». În perioada în care a fost directoarea Fundaţiei, fiind foarte bună prietenă cu NicolaeRomanescu, l-a consiliat şi l-a sfătuit să doneze biblioteciicărţile sale. Drept urmare, astăzi se regăsesc circa 4000 de volume din colecţia Romanescu. Nicolae Iorga a fost cel care i-a îndrumat paşii. Chiar el i-a sponsorizat primul volum de versuri pe care l-a scos în anul 1906 la o editură din Budapesta, Editura LuceafărulApoi i-a urmărit viaţa literară şi a sprijinit-o, povesteşte Florina Stolojan, bibliotecară.

Craiovenii au mers şi la etajul clădirii, unde au aflat secretele lumii antice, dezvăluite de lectorul univ. dr. Mădălina Strechie, despre cum să investim banii, despre completarea unui CV, care ,,îi fură minţile angajatorului”, despre cum se îmbină lectura cu muzica și dansul, împreună cu trupa de dans Freaks, despre personalităţile Craiovei, în special despre Nicolae Romanescu, care este personalitatea serii, despre donaţia pe care a făcut-o bibliotecii. Tot la etajul clădirii a avut loc şi lansarea cărţii,,Drum în tăcere’’ a scriitorului Jean Băileşteanu.  

 

,,Noi îi ajutăm pe cititori să afle despre donaţiile pe care le-au făcut marii scriitori acestei biblioteci. Cu ocazia acestei seri, ne propunem să îi ajutăm pe cititori să devină şi mai interesaţi de carte. Cred că oamenii au nevoie de mai multă îndrumare, iar noi vrem să ne ocupăm de asta oferindu-le mai multă cultură, promovând arta şi literatura. Lumea e interesată să afle şi partea ascunsă a bibliotecilor, iar această noapte asta îşi propune. Vrem să le dezvăluim cititorilor  cum se prelucrează o carte, cine o prelucrează, mersul cărţii prin bibliotecă, spune Liana Resteanu, custode al Bibliotecii.

La sfârşitul programului, cititorii n-au ratat nici secţia Audio Video, unde au văzut filme şi spectacolul de operetă ,,Bărbierul din Sevilia’’ , dar nici tombola, la care s-au înscris primele 200persoane care au trecut pragul Bibliotecii.

                                                                                                     

                                                                                                                           Diana ZUICAN

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *