Aurelian Ștefan, alături de fratele său, Petrișor Ștefan, sunt medici la clinica veterinară Family Vet din Craiova. Dr. Veterinar Aurelian Ștefan își desfășoară activitatea și la clinica Homeless Animal Hospital, Craiova. Împreună, reușesc să salveze zilnic zeci de animale și organizează diverse campanii prin care strâng fonduri ce urmează a fi folosite pentru sterilizarea gratuită a animalelor și situații deosebite ce necesită o imediată implicare.
ROXANA CIOCAN: Ce reguli de comportament ați transmite posesorilor de animale?
DR. AURELIAN ȘTEFAN: Asta ține de bunul simț elementar, ține de regulile de conviețuire în orașe și nu numai. Și în parcuri ar trebui să culegem ce face animăluțul nostru, dar și Primăria și autoritățile ar trebui să facă campanii de conștientizare pentru că lumea nu știe despre acest lucru. Trebuie să conștientizăm că animalele nu sunt scutite de la a face curățenie și cine să fie responsabil, dacă nu noi, proprietarii lor, un termen greșit în opinia mea, noi suntem oamenii lor, compania lor. Ele ne fac nouă companie și noi le facem lor la rândul nostru. Deci este o simbioză aici, nu suntem nici stăpânii lor, nu suntem nici Dumnezeii lor, noi suntem cei care își asumă responsabilitatea lor, pentru că noi judecăm, avem un creier mai dezvoltat, câteodată.
R.C: Care este cea mai mare provocare pe care ați întâmpinat-o de-a lungul timpului?
DR. AURELIAN ȘTEFAN: Provocarea noastră este de a creea un spital, un spital în care gama de tratamente să fie cât mai largă și în același timp cât mai accesibilă oamenilor. Degeaba ai tu gama largă dacă oamenii nu au acces la ea, asta una la mână și dacă nu au cât mai multe animale acces la ea, indiferent de statutul lor. Că sunt cu om lângă ele, sau fără om lângă ele, contează mai puțin. Medicina ar trebui să fie ca și în cazul oamenilor gratuită. Aici este o mare sarcină a noastră pe care încercăm să o dezvoltăm cât mai mult, încercăm să ducem medicina minimală la sate, am fost în Dolj de la Bechet la Sadova, unde n-am fost cu sterilizări gratuite?! Și vrem să mergem, marea provocare e în spate, atractivitatea județului și orașului Craiova pentru specialiști, ne evită. Și infrastructura e o problemă, ne ia să ajungem la Sadova două ore, hai să nu greșim, cam o oră și jumătate și ar trebui să ne ia 30 de minute, timpul nu ne ajunge și atunci această idee prinde contur greu. Pe lângă partea financiară vorbim de resursele umane, de infrastructură, de timp, astea sunt reale probleme, pe care nu știu dacă cineva le are în vizor.
S.C. Salubritate Craiova S.R.L. se ocupă de capturarea câinilor fără stăpân din Craiova, respectiv acei câini care circulă liberi, fără însoțitor, în locuri publice. În medie, la adăpostul canin Breasta, intră zilnic 20-30 de câini.
R.C: Ce puteți spune despre orașul Craiova și cățeii fără stăpân?
DR. AURELIAN ȘTEFAN: Sunt foarte mulți în România și Craiova din nefericire, un oraș care ar trebui să fie fruncea, se confruntă cu probleme pe care nu ar trebui să le aibă, adică: o rată foarte mare a abandonului, un adăpost cu reale probleme de la bunăstarea animalelor până la implicarea lor în societate. La noi, adăposturile primăriei sunt de fapt niște bau, bauri ale societății, niște locuri hulite de oameni, rupte de societate, ele nu vin în susținerea societății, ci mai degrabă, sunt niște lagăre de care toată lumea se ferește pe de o parte și cine are de a face cu ele, are probleme în a colabora cu ele. Culmea, pe banii noștri. Dacă ne ducem acum în San Francisco, o să vedeți că, adăpostul de stat este ceva extrem de prietenos, chiar dacă se eutanasiază animale, asta e legea, asta facem. Dar până la eutanasiere, acele animale primesc a doua șansă. Primesc dreptul de a fi tratate corect, de a fi promovate către adopție și bineînțeles, acțiunile acelui adăpost pentru prevenirea situației în care trebuie să pună un animal să doarmă ca să-l eutanasieze, sunt grozave și sunt făcute cu dragoste. La noi, partea cu animalele e trecută la Salubritate. Dacă Salubritatea se ocupă de partea de adopții, de compasiune, de Medicină până la urmă, lucrurile nu sunt bine puse acolo. Nu la Salubritate trebuie să fie, trebuie să existe un departament separat, vorbim de vieți, nu vorbim de curățenia orașului.
R.C: Simțiți că vă mulțumesc cumva animalele după ce le tratați?
DR. AURELIAN ȘTEFAN: Bineînțeles că ele mulțumesc, un animal care se simte bine, care dă din coadă, care țopăie, care latră, care revine la viața dinainte de a fi bolnav, este cea mai mare mulțumire. Nouă nu trebuie să ne mulțumească nimeni, nu trebuie să ne strângă mâna, nici să ne pupe mâna, noi știm de ce suntem medici veterinari, pentru că ne place ceea ce facem, ne place să creem bine și ne-ar plăcea să știe lumea că doctorii veterinari iubesc să facă bine. De aceea sunt în situația în care sunt, de aceea muncesc mai mult sau mai puțin, pentru că le place să vadă bine în jurul lor, de la natură până la oameni, pentru că noi aici nu tratăm doar animalele, la noi vin oameni în depresie cu animalul bolnav și când animalul se însănătoșește și omul se însănătoșește, ceea ce e o bucurie triplă!
R.C: Care este cea mai frumoasă zi de care vă amintiți și despre care ați vrea să ne povestiți?
DR. AURELIAN ȘTEFAN: Sunt foarte multe zile frumoase. Greu, greu de spus! Avem bucuria că avem multe zile frumoase, imposibil de ales, dar pot să vă povestesc câteva momente. Zilele frumoase sunt zilele în care ne revedem pacienții de demult și spun: ,,Știți, domnu’ doctor, am fost la dvs acum 5 ani cu o problemă și n-am mai avut probleme de atunci, vrem să vă mulțumim!”. Sunt zilele în care ne vedem reușitele și sunt destul de multe.
Lupta zilnică pentru salvarea animalelor abandonate este susținută de craioveni și nu numai, prin donație de 10 lei lunar. Campania are ca scop sterilizarea animalelor fără stăpân, pentru stoparea reproducerii nedorite.
R.C: Campania ,,10 lei la treabă”, acoperă o parte din cheltuieli?
DR. AURELIAN ȘTEFAN: ,,10 lei la treabă”, da, acoperă un procent interesant aș spune și este și un mod de a atrage atenția că și animalele au nevoie de ajutor. Când ai un caz, un animal lovit de mașină care are nevoie de o plăcuță, care numai plăcuța costă 400 de euro, să faci un apel imediat pe Facebook deja devine imposibil, să ai și rezultate. Am promovat ideea de a da fiecare 10 lei lunar, care aș spune eu că sunt la îndemâna noastră, ca să creăm un fond, care, dacă cineva ne urmărește activitatea, vede instant, zilnic ce facem cu el. Da, este un lucru bun și ar trebui în finalul finalului să creeze un Spital Social adevărat, care nu știu dacă se va întâmpla, dar așa sperăm să fie. Un spital care să aibă suficienți bani, în care ONG-urile sunt la fel de puternice ca structurile oficiale, guvernamentale. Ele mai au un mare plus, funcționează mult mai rapid și mult mai puțin birocratic. ONG-urile dacă săptămâna viitoare doresc să salveze 10 câini, reușesc să salveze 10 câini. S-ar putea guvernul să nu poată să salveze 10 câini într-o săptămână, indiferent ce au câinii aceia.
R.C: Ce pot face tinerii pentru a salva animalele?
DR. AURELIAN ȘTEFAN: Tinerii trebuie să… nu, nu trebuie nimic. Trebuie să facă ceea ce simt. Dacă simt ceva pentru animale, pot să se asocieze în grupuri de voluntari, să ia legătura cu cei care deja activează, să vadă ce fac ei, poate se face ceva mai bine, mai mult. Ca în orice societate, tinerii sunt viitorul. Dacă vor un viitor mai bun și pentru animale trebuie să vadă unde pot ei să ajute. Personal, de la voluntariat fizic, până la voluntariat intelectual, sunt multe lucruri, dar ei trebuie să facă ce simt. Dacă vor o societate în care animalele arată mai bine, asta ar fi de făcut. Dacă nu vor, imposibil să le spui că trebuie să facă ceva, trebuie doar să deschidă ochii, să se uite în jur. Dacă le place ceea ce văd, trebuie să lase așa, dacă vor să îmbunătățească să facă ceva și să dea din timpul lor, dacă nu dai de la tine, nu o să vină nimeni din ceruri să ne dea nouă în Craiova ceva. Mai avem și o problemă, nici nu prea primim în Craiova asta, suntem și mândri, orgolioși.