Noul program al Casei de Cultura a Studenților Craiova

Joi, 18 octombrie, directorul Casei de Cultură a Studenților din Craiova, Dorin Mărgărit, a susținut o conferință de presă, în care a prezentat programul de toamnă al instituției.   
Intitulat ,,Toamna studențească”, acesta debutează cu prezentarea stagiilor de practică pentru studenți, organizat de AIESEC. Pe lângă obișnuitele baluri ale facultăților din Craiova, CS va găzdui pe 25 octombrie spectacolul de stand-up comedy a celor de la Spitalul 9, pe 4 noiembrie concert Lala Band, iar pe 10 noiembrie concert Ștefan Bănică Junior. Unul dintre cele mai importante evenimente este pe 15 noiembrie –  Ziua Internațională a Studentului, unde va cânta Connect-r, iar intrarea se va face doar pe baza legitimației de student.
 ˶Am încercat să creionăm un calendar cât mai complet, acest lucru fiind posibil și datorită parteneriatelor pe care le avem cu impresarii artiștilor Lala Band, Ștefan Bănică Jr. și Connect-r ˝, a declarat Dorin Mărgărit.
Pentru mai multe informații accesați site-ul Casei de Cultură a Studenților Craiova, http://www.ccscraiova.ro/.
Întreg programul de toamnă al Casei Studenților, îl gasiți în fotografiile de mai jos. 

                                                

 

                                                                                                                            Andreea DRĂGOIANU


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *