Am plecat cu trenul spre Alba Iulia. E vineri. E 30 noiembrie. Mergem acolo unde, acum 100 de ani s-a înfăptuit Marea Unire.
De draperiile a doua geamuri colegii mei basarabeni au atârnat drapelele României și al Republicii Moldova. Și am tot cântat. Călătorii erau mirați, dar încântați. Zâmbeau. Și-au scos telefoanele să înregistreze pentru că spuneau ei, rar au mai văzut un grup de studenți moldoveni să cânte “Imnul României” sau “Treceți batalioane române Carpații”. Unii și-au scos căștile, iar alții și-au încheiat discuțiile ca să ne asculte. În scurt timp, s-a apropiat o doamnă cu ziarul deschis la pagina în care era scris “Imnul Craiovei” ca să-l cântăm împreună. În celălalt capăt al vagonului călători de toate vârstele dansau Hora Unirii.
Oamenilor atât de mult le-a plăcut cum am cântat, încât ne cereau să nu ne oprim. Între timp au prins curaj și colegii români care ni s-au alăturat să cântăm împreună.
Spiritul național s-a simțit și prin hainele pe care le purtau călătorii. Unii au îmbrăcat chiar costumul popular: cămașă, ițari, brâu, opinci.
Vânzătorii ambulanți, de data aceasta, nu mai vindeau nimic de mâncat și băut, ci drapelul Romaniei.
Prin cântec, atmosferă placută, dar și discuții lungi, drumul a fost ușor și parcă mai scurt.